Rastimp...

Si frunzele au zambit din mugurii iviti pe neasteptate...
Si zambetul a atins soarele si i-a mangaiat obrajii...
Si soarele a poposit lenes pe petalele catifelate ale lalelelor...
Timp si rastimp de frumuseti melodioase in anotimpuri ce nu isi cer tributul caldurii.
O sete cucernica a pus stapanire pe solul arid al mainilor ce ravasesc simturile. Si-a dezvaluit apartenenta la umanitate si a uitat sa faca ravagii in picaturile de roua inocenta. Un pas lenes peste o carare umbrita de primavara isi canta versul ratacit invocand menestrelul sa i se alature.
Salciile plang a anotimp de dezlegare si nalucile frigului isi cauta scorburile ascutite sa le represoseze perenitatea.
Ea zambeste.
Aduna in albastrul sclipitor al ochilor manunchiul de daruire al vietii.
Esarfa zburda in vantul usor si descrie ample volute spre o treapta ascunsa in pestera cuprinsa de fiorii aducerilor aminte.
Aroma atingerii o invaluie si pasii deseneaza pe iarba cruda forta unui simt aparte.
Docil si gnostic, anotimpul ii daruie imagini pline de culoare si frumusete.
I le aseaza la picioare sub forma unui covor fermecat.
E o traire simpla. E o traire intensa.
E ea...
Sais tu qui je suis?
Mais, pour mon malheur...

Scrisori in timp - 23 Septembrie 2010

In toata casa suna intr-un fel aproape ucigas kelly family - I can't help myself.
Sunt desculta si infofolita intr-un halat de baie pufos si alb.
Stau ghemuita intr-un fotoliu imens si am pus melodia sa se repete. Clipul se deruleaza pe televizor si am mutit.
In capul meu e o furtuna cumplita de ganduri ce incearca sa se ingramadeasca intr-un sir coerent.
Imi dau seama ca imi caut starea de gratie.
Ma intreb acum de ce sunt nemultumita. E un vis aici din toate punctele de vedere.
Micile gesturi ale lui Paul si ale lui Adi ma fac mereu sa zambesc. Mi-e cald invaluita in ele. Nu a fost nimic din ce mi-am dorit cu voce tare sau tacand sa nu mi se puna la picioare ca si cum mi s-ar cuvenit.
Imi dau seama acum ca ori de cate ori am fost ravasita si bulversata am fugit la ei. Minimalismul asta mi se pare crud acum. Si paradoxal mi-e bine cu el. Fugisem in speranta ca intr-un fel sau altul o sa gasesc o insula de liniste in mine. Un loc in mine unde sa pot sa imi pun capul pe perna si, chiar pentru cateva ore, nimic in mine sa nu se mai zvarcoleasca. E ca o dorinta de aia stupida de a-ti opri mintea si a refuza sa mai simti. Sa ingheti brusc si asta sa insemne doar odihna.
Zambesc gandindu-ma la momentele in care bunica mea imi descria aceiasi senzatie. Si imi spunea mereu privindu-ma cu ochii aia albastri si senini ca "nenorocul" meu in viata o sa fie zbuciumul. Nu o sa ma zbucium din cauza ca nu o sa stiu ce vreau, ci pentru ca ceea ce o sa vreau o sa fie atat de sus incat uneori o sa cred si eu ca e intangibil.
Acum sunt intre doua lumi. Total diferite. Ma simt ca o actrita dintr-un film clasic care a iesit prima data in public cu tigara aprinsa in mana.
Lumea in care mi se fac toate poftele, lumea in care sunt iubita intr-un fel banal si cald. Lumea care imi ofera gesturile mediocre ce incanta orgoliul oricarei femei indiferent pe ce treapta evolutiva se afla.
Si lumea din mine. Lumea aia haotica pe care tu ai vazut-o, lumea aia ce ma impinge in extreme, lumea aia dementa in care tu ai patruns cu atata usurinta. Nu lumea asta ma doare. Cealalta ma sfasaie si ma face sa ma intreb de ce dracu am nevoie de simplitatea asta? De ce dracu ma intorc mereu la ea ca insetatul la fantana? De ce dracu nu am puterea sa o calc in picioare si sa raman acolo sus?
De ce?
Spune-mi tu de ce. Da-mi un semn ca stii de ce fac asta.
Pe dracu! Mi-am gasit si eu la ora asta sa imi doresc cea mai cretina certitudine!
Rahat turcesc! Imi revin incet incet!
Te iubesc, oriunde te-ai afla. Stii de ce?
Pentru ca in sinea mea sunt convinsa ca tu sti asta. Esti singurul care ma poate face sa ma inteleg lasandu-ma libera.
Si la dracu in clipa asta pe cat te iubesc pe atat te si urasc!
Fa-mi macar hatarul si asculta melodia asta....

Scrisori in timp - 12 Ianuarie 2011

A spune ca nu ti-e frica inseamna o asumare totala a ceea ce esti.
Inseamna o stagnare si mai ales inseamna un refuz categoric in a evolua.
Cam astea mi se plimbau azi prin cap dupa discutia noastra de ieri.
Nu-mi mai pun de mult problema in a crede sau nu ceea ce imi spui. Cred ca am inceput sa fac asta in momentul in care simturile au invadat ratiunea.
M-ai intrebat in prima noapte cand am vorbit dupa ce ma ghidez atunci cand iau decizii.
Ti-am raspuns ca 99,99% pe instinct.
Si ca de obicei nu m-am dezmintit.
Dar sa nu divaghez!!!
Ma uimeste in fiecare clipa paradoxul pe care il emani cu atata naturalete si care, pot sa afirm cu certitudine, este singurul lucru pe care nu poti sa-l controlezi in ceea ce te priveste.
Daca nu te-as fi cunoscut fata in fata nu mi-as fi permis sa incep sa-ti vorbesc despre chestiile astea.
Sa revenim la paradox.
Simplitatile iti dau confortul. Iti creeaza acel loc minunat in care, spui tu, nu lasi presiunile sa incerce sa te dertuneze de la gandurile tale.
E ca si cum intr-un carusel infernal gasesti mereu acel punct static ce iti permite sa vezi clar lumea ce se invarte in jurul tau. Si mereu il cauti. Nu accepti un singur punct. Pentru ca perspectiva ta asupra vietii, desi pare simpla la prima vedere, este destul de larga ca sa iti permita sa nu te inlantuiesti.
Locul unde nu exista intrebari a caror raspuns te solicita, locul unde nimic nu te poate surprinde, locul unde cu siguranta ti-ai creat acel refugiu aproape perfect de superioritate, de dominanta totala. Locul unde nu ai asteptari si unde stii exact ceea ce va urma.
Si asta e una din dependentele tale.
Complexitatea!!
Ei bine aici deja povestea capata categoric alte nuante.
Daca in simplitate te odihnesti in complexitate devii vanatorul. Cautatorul raspunsurilor. A altor raspunsuri decat cele pe care le-ai presupus.
Aici mintea trebuie sa iti functioneze brici si la capacitate optima. Nu ai voie sa gresesti. Nu iti permiti sa o faci. Te fascineaza acest mers pe pamanturi miscatoare.
Complexitatea iti creeaza spatiul unde poti sa-ti etalezi cruzimea si tenebrele fara nici un fel de proces de constiinta. Locul unde poti sa pui intrebari de nivel inalt fara sa te gandesti ca banalul raspunsului o sa te arunce in vasnica plictiseala si oroare fata de neputinta de a cuprinde cunoasterea. Locul unde mereu inveti si unde mereu provocarea ta devine arma letala pentru cel ce nu poate sa faca fata.
In foarte multe studii stiintifice despre formatul tau psihic se spune ca reprezinta o amprenta unica si ca aceste formate sunt foarte rare.
Asta fascineaza. Asta e puterea ta de necontestat.
In starea asta tot ceea ce te inconjoara devine o arma pe care o folosesti eficient. Principiile, cunoastintele, strategia, piesele ce formeaza ansamblul, toleranta, tandretea, dragalesenia, iubirea sunt un set de cutite ascutite drastic dar invelite in cea mai perfecta matase. Letale.
Complexitatea iti confera spatiul unde devotamentul tau devine singurul reper. Singurul de la care nu derogi, singurul caruia ii lasi viata cu generozitate.
Restul toate mor in vanatoarea cruda.
Cine scapa, norocul si nenorocul lui. Cine nu, ramane cu iluzia ca te poseda. Iluzie pe care iti convine sa o exploatezi pentru ca iti furnizeaza exponential alte oportunitati.
De care evident ai sa profiti pana la maxim.
Ceea ce e din sangele tau e al tau mereu. Aici e iubirea ta totala. Si fara echivoc.
Sansele pe care le oferi celorlalti sunt de fapt sansele pe care ti le acorzi tie in alte conjuncturi decat cele initiale. Si asta iarasi te fascineaza. Tu ramai acelasi. Celor care le-ai acordat a doua sansa, intinzand mana sa ii ridici de la pamant, le acorzi creditul de ai vedea la ce grad de ipocrizie sunt. Si iarasi te fascineaza pentru ca intr-un final va fi exact cum ai intuit tu. Nicio schimbare!!!! Amuzant si trist in acelasi timp.
Datorita acestui paradox, iubire, vei fi barbatul unei singure femei. A acelei femei care nu te construieste. A acelei femei care stie sa puna in cuvinte ceea ce esti si sa explice momentele cumplite in care te intrebi: ce sunt eu? Si acest "vei fi" nu are nicio legatura cu simplitatea posesiunii sau a revendicarii sau a fidelitatii stravechi. Femeia la care mereu te vei intoarce sa bei, sa simti, sa doresti, sa fii acolo unde poti sa fii tu.
Ti-e frica de complexitate si in egala masura ti-o doresti. Volatilitatea asta imbinata cu acea cruzime elementara mereu te va tine in lupta. Mereu iti va cere setea de altceva, setea de sange proaspat pe care sa-l sorbi cu nonsalanta si pe care apoi sa-l asimilezi.
Niciodata complexitatea nu o sa aiba acelasi gust. Si asta te fascineaza.
Esti prea curios ca sa renunti si prea comod ca sa fii omul finalurilor!!!
Tu nu pui punct niciodata. Dar faci in asa fel incat cei din jurul tau sa puna punct si sa fuga. Din varii motive pe care nu are rost sa le insir. Si aici nu vorbesc de punctul pus in ceea ce priveste viata profesionala. Dar a dracu te incanta sa vezi cat dureaza, sa vezi cat esti suportat si acceptat. Pana la punct. Si daca stau sa ma gandesc bine nici pe asta nu il accepti decat atunci cand tu vrei. Asta e finalul tau de fapt.
Ai sa-mi replici ca nu esti crud. Iar eu bineinteles ca am sa rad.
Ai sa-mi replici ca esti simplu in fapt. Iar eu am sa-ti spun ca DA. Esti simplu.
Tot ceea ce am scris mai sus pare poate complicat. Dar e cel mai simplu.
Candva iubire o sa jucam barbut in iad sau dracu stie unde o sa fim dupa ce plecam de pe pamantul asta.
Deocamdata noi doi jucam doar barbut cu viata. Pentru ca asa suntem noi.
Te iubesc, oriunde te-ai afla si nici macar nu am habar daca eu sunt femeia AIA la care mereu o sa te intorci. Pentru mine asta nu conteaza. Conteaza doar ca nu te iau pe bucati, ca nu imi doresc sa te posed, sa te inlantui si sa te am. Eu doar iubesc intregul. Detest rochiile de mireasa si ma pis pe ele de la inaltimea mea. Imi place sa alerg goala in orice anotimp si fara regrete. Eu niciodata "nu o sa te am" din aceasta cauza, dar tu "o sa ma ai" numai din cauza asta. Si ma ai toata, boule!!!!! Dar esti prea prost sa-ti dai seama....
Ce faci cand castigi?
Sarbatoresti!
Ce faci cand pierzi?
Sarbatoresti si mai mult!!
Ce a mai ramas?
Zambesc..si aceasta postare este o aroganta cruda pe care mi-o asum la fel....zambind....

Scrisori in timp - 25 Ianuarie 2011

Te-am vazut, te-am gasit zambind iar imbratisarea a fost ca un omagiu a ceea ce am gasit in noi dincolo de timp si de spatiu...
Ne-am pierdut pasii pe alei cu lumini si umbre, ne-am gasit cuvintele si amintirile in fiecare atingere.
Ne-am mangaiat zambetele in emotii expuse in soarele fierbinte de vara.
Am daruit si am primit in aceiasi masura.
Am oprit timpul cu gandurile noastre.
Am sorbit nevoia de liniste in atingerile palmelor, ne-am auzit dincolo de lume si de neguri.
Am facut gesturi copilaresti si am retrait maturitatea clipelor de incertitudine.
Am simtit si asta nu ne-o poate lua nimeni...niciodata...
Daca ar fi sa inlocuiesc cu sunete ceea ce am simtit ar trebui sa se nasca un alt geniu al muzicii.
Daca ar fi sa inlocuiesc ce am simtit, cu cuvinte, ar trebui sa le inventez, pentru ca ele nu exista.
Daca ar fi sa pictez ceea ce am simtit nu as sti ce culori sa aleg si Van Gogh e mort si nu-l mai pot intreba.
Si atunci zambesc pentru ca stiu ca in zambetul tau gasesc toate sunetele, cuvintele si culorile nerostirii mele...iti multumesc....

8 Martie 2011

Show Recent Messages (F3)
Alter Ego: La multi ani de ziua ta

Sorana: multumesc

Alter Ego: ce faci minunato?

Sorana: incerc sa aleg cu ce ma imbrac azi

Sorana: tu?

Alter Ego: chiar ma gadeam la tine azi

Alter Ego: ca nu am mai vb demult

Sorana: da?

Sorana: asa e

Alter Ego: pe cine iubesti?

Sorana: pe cine ma inspira

Sorana: si cand storc totul

Sorana: plec

Alter Ego: imi e cunoscut procedeul

Sorana: da stiu

Alter Ego: mult stii tu

Alter Ego: prea multe

Sorana: omoara-ma

Alter Ego: neah

Alter Ego: de ce?

Alter Ego: imi placi vie

Sorana: vie ranesc

Alter Ego: si ce?

Alter Ego: viata se bazeaza pe castigatori si victime

Alter Ego: moartea unuia inseamna supravietuirea celuilalt

Sorana: oare?

Sorana: invingatorii scriu istoria

Sorana: invinsii stiu adevarul

Alter Ego: istorie care ne arata doar ca nimeni nu invata nimic din ea

Alter Ego: se repeta

Alter Ego: ma mai iubesti gorgeous?

Sorana: hmmm....cand nu esti langa mine

Alter Ego: doar?

Sorana: daca ai fi langa mine te-as rani

Alter Ego: iubirea presupune un anume masochism

Alter Ego: iubim doar la ce aspiram

Sorana: tu poti sa ma iubesti ?

Alter Ego: as suferi cumplit

Alter Ego: dar te-as iubi la fel de mult

Sorana: pai vezi?

Alter Ego: te-as iubi cum nu am iubit niciodata

Sorana: atunci de ce ma intrebi pe mine?

Alter Ego: crezi ca m-ar opri o lacrima in coltul ochiului?

Sorana: nu

Alter Ego: daca n-ar fi distanta asta..

Alter Ego: si chiar si asa...

Alter Ego: tot gravitez in jurul tau

Sorana: sunt o eclipsa totala

Alter Ego: mi-ai lua soarele?

Sorana: dor cu fiecare inspiratie

Sorana: nu stiu

Sorana: asta am facut?

Alter Ego: ahh nuu

Alter Ego: ma atragi..

Alter Ego: cu forta unei gauri negre

Alter Ego: care inghite timpul

Sorana: atunci inseamna ca ti-as lua soarele

Alter Ego: si-l scuipa undeva.. intr un colt de univers.. in cuante

Alter Ego: mi-e dor de tine

Sorana: azi si mie de tine

Alter Ego: cata sincronizare

Sorana: te sperie?

Alter Ego: nu

Alter Ego: ma doare doar

Alter Ego: nu ma mai sperii

Alter Ego: sau cel putin.. azi nu

Alter Ego: azi iti cedez din toate puncetele de vedere

Sorana: cand nu ai facut-o?

Alter Ego: asa e...

Alter Ego: oare cand?

Alter Ego: sa fie asta un semn?

Sorana: e un stilet pepetuu

Sorana: eu dor

Alter Ego: de ce imi place sa ma doara?

Sorana: pentru ca nu poti sa ma iubesti.....

Alter Ego: nu pot?

Alter Ego: credeam ca pot

Sorana: visai

Alter Ego: dar ce simt pentru tine... ce e?

Sorana: rana ta vie

Alter Ego: atat?

Alter Ego: atat de egoist sa fiu incat sa imi interpretez durerea proprie drept dragoste?

Sorana: nu e egoism

Sorana: e vis

Alter Ego: te joci cu cuvintele

Sorana: visez

Alter Ego: ohh e mai mult de atat

Alter Ego: o simt

Sorana: vrei certitudini ce omoara?

Alter Ego: nu am nevoie de certitudini sa imi confirme ceea ce stie deja fiecare por din mine

Sorana: durere.....

Alter Ego: ce mai conteaza...

Alter Ego: a devenit religia mea

Sorana: asa e

Alter Ego: de cand m-am nascut

Alter Ego: crestinismul se bazeaza pe durere

Alter Ego: dragostea are la baza durerea

Sorana: iti cauti repere?

Alter Ego: nu

Alter Ego: doar mi-ai lipsit

Sorana: atunci iubeste-ma

Alter Ego: o fac... de atata timp

Alter Ego: de cati ani oare...

Alter Ego: si cine le mai stie numarul

Sorana: cred ca cinci

Alter Ego: imi pare ca ai fost mereu acolo

Alter Ego: si ca vei fi mereu

Sorana: ori cinci

Sorana: ori cinci

Sorana: .................

Alter Ego: te port cu mine

Alter Ego: simplul fapt ca existi... imi alunga singuratatea

Sorana: ma simti?

Alter Ego: cand nu am facut-o?

Sorana: cum ma simti?

Alter Ego: esti eu-l meu

Alter Ego: esti... apa din mine

Alter Ego: fluida

Alter Ego: incerc sa te ridic in palma stransa

Alter Ego: insa te scurgi printre degete.. si razi

Alter Ego: de prostia mea

Alter Ego: imi spui

Alter Ego: Nebunule

Alter Ego: nu stii ca nu pot fi prinsa?

Alter Ego: intri prin toate fisurile

Alter Ego: ingheti....

Alter Ego: si imi sfarami zidurile

Alter Ego: si iar razi...

Alter Ego: si stiu ca nimic nu te-ar putea opri

Alter Ego: niciodata

Alter Ego: si atunci ma predau

Sorana: esti orb

Alter Ego: mai conteaza?

Sorana: nu, pentru ca oricum mi-e dor de tine azi

Alter Ego: esti celelalt eu...

Alter Ego: cu care vorbesc atunci cand am puterea sa fiu sincer

Alter Ego: destul de rar dealtfel

Alter Ego: un eu parallel

Alter Ego: un posibil eu

Alter Ego: stii.. as fi putut fi atat de usor tu

Sorana: dar ai ales

Alter Ego: am ales altfel

Alter Ego: in viata asta

Alter Ego: poate ca in urmatoarea o sa fiu tu

Sorana: ce vrei sa fiu in alta viata?

Alter Ego: hmm

Alter Ego: as vrea sa fii

Alter Ego: iubita mea

Alter Ego: de fapt

Alter Ego: stii

Alter Ego: n-as schimba nimic la tine

Alter Ego: nici un gram

Sorana: te-as uri daca ai face asta

Sorana: ura mea e apocaliptica

Alter Ego: ahh... de parca ai putea sa ma mai sperii cu ceva

Sorana: nu

Sorana: dar ti-as taia aripile

Sorana: si te-as face sa fiu eu

Sorana: si atunci ti-ar fi frica

Alter Ego: frica ma tine viu

Alter Ego: ..inca

Alter Ego: frica imi ascute simturile

Alter Ego: asemeni unui orb

Alter Ego: care simte cu degetele

Alter Ego: sunt orb

Sorana: da esti

Sorana: ti-am spus asta

Alter Ego: nu-mi pasa

Alter Ego: atat cat esti cu mine

Alter Ego: adevarul e dincolo de noi oricum

Sorana: nu-mi pasa de adevar

Sorana: sunt atee

Alter Ego: pagana

Sorana: da

Alter Ego: de cand?

Sorana: dintotdeauna

Sorana: dar esti orb....nu ai simtit asta

Alter Ego: sunt orb fiindca mi-ai eclipsat lumina

Sorana: mi-ai dat voie

Alter Ego: oo da

Alter Ego: te-am dorit

Alter Ego: ziua in care nu am sa te mai doresc va fi o zi mai trista

Sorana: ai fost pagan

Alter Ego: altii au decis ca sunt crestin

Alter Ego: oamenii ar trebui botezati cand sunt maturi

Alter Ego: pentru a decide singuri

Sorana: oamenii ar trebui doar sa priveasca lumina

Sorana: nu sa o si palpeze

Sorana: mirul e de fapt o betie falsa

Alter Ego: nu spune asa

Alter Ego: e blasfemie

Sorana: si? te sperie?

Sorana: e mai mult decat credinta ta in ce am spus

Alter Ego: cand pleci

Alter Ego: la party?

Sorana: la 19

Alter Ego: ahh

Alter Ego: deci mai ai..

Sorana: da

Alter Ego: esti frumoasa

Alter Ego: ti-am spus?

Sorana: conteaza?

Alter Ego: pentru mine da

Alter Ego: mi-ar place sa imi asez capul la pieptul tau sa iti ascult inima

Alter Ego: cum bate

Sorana: e haotica

Sorana: mereu e haotica

Alter Ego: s-ar linisti in prezenta mea

Sorana: sau ar muri

Alter Ego: antimaterie

Sorana: mit

Alter Ego: sau anti..suflet

Alter Ego: un suflet care inghite tot ce simte

Alter Ego: si nu lasa nimic afara

Sorana: al tau?

Sorana: sau al meu?

Alter Ego: inca nu imi dau seama

Sorana: orbule

Alter Ego: cred ca al meu

Alter Ego: tu sorbi

Alter Ego: dar dai inapoi

Alter Ego: in alt fel

Alter Ego: eu sorb si nu dau nimic inapoi

Sorana: pentru ca ce sorbi nu asimilezi

Alter Ego: hmm

Alter Ego: ar fi trist sa nu o fac

Sorana: esti un visator gorgeous

Alter Ego: ca si tine iubita mea

Alter Ego: insa spre deosebire de tine

Alter Ego: eu raman ancorat in concret

Sorana: cand m-ai vazut visatoare?

Alter Ego: mereu

Sorana: ti-au vorbit ochii mei?

Alter Ego: mi-au vorbit scrierile tale

Alter Ego: mai mult ca ochii tai

Alter Ego: m-am regasit in ele

Alter Ego: atat de mult

Alter Ego: incat in prima clipa am ramas mut..de uimire

Alter Ego: si pielea mi-a strigat...

Alter Ego: dar nu se poate

Alter Ego: ce cauti in afara mea?

Sorana: pe mine

Alter Ego: da

Alter Ego: te vrea in mine

Sorana: ar insemna o cusca de aur

Sorana: m-ai strivi

Alter Ego: probabil ca ai dreptate

Alter Ego: insa

Alter Ego: pentru ca te iubesc

Alter Ego: te-as lasa sa pleci

Alter Ego: "pentru ca numai iubirea poate imblanzi demonul din noi" M. Eliade

Sorana: nu m-ai lasa si de asta mi-ar fi frica

Alter Ego: ba da

Alter Ego: te-as lasa

Alter Ego: sunt mai puternic decat crezi

Alter Ego: chiar daca asta m-ar distruge

Sorana: nu sunt eu destul de puternica

Alter Ego: la asta nu m-am gandit

Sorana: si asa ne-am distruge amandoi

Alter Ego: pentru ca, cu ingamfare ,

Alter Ego: eu sunt unicul

Alter Ego: care te-ar putea distruge

Sorana: da

Sorana: recunosc asta

Alter Ego: stii ca asta ne leaga pe vecie.. nu?

Sorana: stiu doar ca asta ma face extrem de vulnerabila

Sorana: asta e vecia?

Alter Ego: vecia e haul care se casca in noi cand ne gandim la infinit

Sorana: si concretul calcaiul lui Ahile

Alter Ego: mi-ar pare rau sa te distrug

Alter Ego: esti... atat de perfecta

Alter Ego: te iubesc

Sorana: nu ti-ar parea

Alter Ego: nu e adevarat

Sorana: ar fi doar o epifanie

Alter Ego: nu

Alter Ego: vreau sa existi

Alter Ego: as prefera sa mor eu

Sorana: sacrificiu inutil

Sorana: nu as mai exista

Alter Ego: oare?

Sorana: da

Sorana: sunt o pagana

Sorana: nu mi-e frica sa mor

Alter Ego: inca ai atatea de spus...

Sorana: si?

Alter Ego: vreau sa traiesti

Sorana: atunci nu muri

Alter Ego: nu am sa mor

Alter Ego: daca imi promiti ceva

Sorana: ?

Alter Ego: ca o sa faci dragoste cu mine.. intr o zi

Sorana: promit

Alter Ego: daca as fi putut numai sa ma transport in clipa asta

Alter Ego: acolo..

Alter Ego: nici nu era nevoie sa spui ceva

Alter Ego: s-ar fi consumat totul fara un cuvant

Alter Ego: si as fi plecat la fel de in tacere

Sorana: te-as fi iubit pentru asta

Sorana: total

Alter Ego: o faci

Alter Ego: chiar si acum

Alter Ego: La multi ani gorgeous

Alter Ego: te iubesc

Alter Ego: acum am sa plec

Sorana: multumesc gorgeous

Sorana: take care of me

Alter Ego: am promis

Alter Ego:

Sorana:

Alter Ego has signed out. (3/8/2011 4:30 PM)
Last message received on 3/8/2011 at 4:30 PMBookmark

Scrisori in timp - 16 Iulie 2010

Ii vedeam ochii negri si privirea aruncata spre cerul plin de ploaie. Iubeste ploaia cu fiecare fibra a trupului, cu setea cu care ar fi alinat in alte timpuri suflete ratacite in coridoare de timp paralele.
Cauta...
Atinge...
Cu degetele desavarsite pe amprenta buzelor insetate de trupul lui. O mangaiere prelungita a unui suflet ce bantuie mereu in locatii fara spatii.
Rasfrant pe gatul ei fin soarbe culoarea si mirosul pielii ei albe, impinge in ea fiorii unui talaz desavarsit de placere.
Strange in palme sanii calzi si moi transformand femeia dornica intr-un iures.
Isi umple gura cu sfarcurile dand contur unui joc animalic, tandru si maiestuos.
Se adanceste intre coapsele fierbinti si albe cu forta si nebunie dand...si dand...si dand infinit.
Iarasi atinge si tese o panza de mister si foame in jurul gemetelor ei strafulgerate doar de altitudini nemasurate de placere infinita.
Intreg, acolo in centrul feminitatii ei, pulsand si atingand finetea si fierbinteala esentei ei de femeie, invartind pe degete si pe buze gustul unui extaz nemarginit si dorul unei dorinte doar visate...daruieste... fara a se hrani ci doar iubind...
Un trup mladios si armonios, imbibat cu moscul mintii si al zambetului, cu brate puternice si degete fine, cu arcuirea nefireasca a coapselor conturate ca intr-un tablou ce nu isi are locul in nicio galerie.
Cu mersul unei feline ce isi urmareste prada cu tenacitate si respira foame de placere in fiecare pas spre sacrificiul cuvintelor inutile.
Si ochii...
Asta vedeam...
Si am primit...
Gustul inefabil al pielii pe care mi-am ratacit buzele insetate, gustul masculinitatii pe buze si in mine, zvarcolindu-mi vintrele si cautand fiecare punct din care sa plec spre ceva...
Si am primit...
Pierderea ratiunii intr-o betie de atingeri ce nu isi au definitia nicaieri, polul opus al frigului, privirea calda si adanca aruncata peste umarul femeii ce imi sorbea extazul de pe buze, soapta aceea desavarsita a unei iubiri pe care o simt mereu in mine, in timp ce degetele mele ating sani si labii ce isi iau tributul din forta noastra.
Esti un amalgam, tu iubite!
Cel mai dur composit, imbracat in cea mai tandra mantie. Un desavarsit nemernic si un halucinant om ce pulseaza mereu de viata.
Cand ridici tivul realitatii de pe genunchii perceptiei mele vezi temerile pe care le duc in mine, vezi cat sunt de acceptata sau nu.
Mi-ai spus candva ca acceptarea este doar umbra nevoii de a nu fi abandonati.
Si atunci de aceea indraznesc, de aceea pot sa-ti impartasesc adevarata mea natura si sa nu fiu speriata ca odata impartasit acest gand....ai sa fugi si ai sa ma damnezi.
Si apoi trec alt prag si vad in tine dorinta aceea profunda de a vedea cine te iubeste neconditionat, cine rezista si ramane alaturi de tine si cine nu.
Poate ca asta este lupta ta, poate ca asta te face mereu sa te intrebi cine esti si ce esti....
Iti zambesc iubite!
De dincolo de toate valurile din mine si tine, de dincolo de fiinta si cuvinte...

Scrisori in timp - 31 Mai 2010 reiterare din 2003

Cand am deschis ochii si am privit camera pustie, o durere acuta mi-a inghetat gesturile.

Pustiu, pustiu....in mine, intre ziduri....atat de pustiu incat nici o lacrima nu mai poate sa se desprinda de pe ochiul introspect.
Ce sens mai are sa plang? Timpul mi-a demonstrat fara tagada ciclicitatea trairilor. Spectrul asta turbat al unui ceas ce o sa mai vina imi scormoneste acum venele calde. O tentatie teribila. E o ispita....
O evaluare? Oh cat de simplu se poate face lucrul asta, cat de matematic si sadic poti sa asezi in coloane diferite binele si raul, utilul si fantezia, durerea si dorinta.
Nici macar nu e greu sa fii contabil. Manuiesti niste cifre. Atat!
Mi-e greu sa fiu si contabil? Deloc.
Nu stiu cat mi-am dorit dar stiu ca am.
Stiu ca oricand pot seduce, stiu ca oricand pot fermeca, stiu ca aproape la orice intrebare pot sa raspund intr-un mod care cel putin sa dea senzatia ca stiu.
Stiu sa sug pula si imi place al dracu, stiu ca femeile pot avea gust de ambra in pizda si frici de soarece. Stiu ca doua femei intr-un pat e un ideal ce multi barbati si-l doresc atins. Stiu ca sexul este o moneda de schimb care nu poate fi cuantificata. O moneda de schimb ce iti poate lua mintile si te poate face mica marioneta a unei pizde sau sclava supusa a unei puli ce vibreaza in tine numai pentru ca esti femeie.
Bla bla bla...scoala, diplome, status social. Si?
La ce imi folosesc azi?
Imaginea a ceea ce caut se proiecteaza pe tavanul pustiu. Mi-e si sila sa mai privesc in sus spre ce caut. Nu pentru ca ceea ce caut nu merita atingerea ochilor mei ci pentru ca sunt o idioata ca tintesc asa sus.
Si?
Mereu am spus ca ceea ce am este doar exercitiul meu propriu, exercitiul prin care pot echilibra o balanta care sa ma tina pe picioare si sa nu ma lase sa ma infrupt din norii roz. Nu e de mine vata pe bat. Nu e nici macar idealul crepuscular al unei perechi de pantaloni.
Tot ce am nu poate inclina balanta in favoarea echilibrului. Oricat si orice as aseza pe talerul asta, faptul ca fiinta mea nu are puterea de a procrea, de a da viata, de a da continuitate.............nu mai are sens. Mama din mine mereu o sa ramana o stafida, o pata dezhidratata, o nefiinta in fiinta ce mereu o sa doara. O sa doara din ce in ce mai mult, odata cu varsta si odata cu nereusita cautarilor.....
O ispita culoarea rosie Sorana...cat ai sa-i rezisti?...si ce am?

Scrisori in timp - 17 Mai 2010

Ii priveam suvoiul de lacrimi care lasa pe obrazul ei urme adanci.
Ii priveam sufletul zvarcolindu-se intr-o lupta incrancenata cu vantul trairilor.
Nu gaseam in mine nicio definitie a durerii pe care sa pot pune valoarea intensitatii.
Privea pierduta pe fereastra bucatariei si repeta la nesfarsit: vreau acolo...vreau acolo in nemarginirea linistii...
Eu si Ea si oglinda timpului ce ne-a facut sa parem doua umbre infinite si rapuse de trairile noastre.
Eu si Ea....
Femeile ce au acceptat sa urce pe stancile ascutite si sa se arunce in valtoarea cascadelor reci cu gust de iubire, de altfel de iubire.
Nu se poate descrie fericirea gasita in singuratatea noastra.
Nu se poate descrie forta inganduintei cu care tinem intr-o palma banalul si in alta exceptionalul.
Nu se poate explica ce inseamna pentru noi verbul "a iubi".
Imi zambeste. Lacrimile s-au topit in praful gandurilor. Ii zambesc de dincolo de limita stigmatizarii fara sansa.
Isi aseaza in palma mea obrazul ravasit de nelinisti ca sa le simta pe ale mele.
Tacerile noastre vorbesc, tacerile noastre isi striga dorul infinit de dincolo de nedreptate.
Cautam in noi balantele si clepsidrele timpului fara cea mai mica intentie de a evolua.
Si zambim...
Ne atingem ranile adanci si ne spunem, in tacere, ca nimic nu a fost inutil si ca nimic nu trebuie.
Aruncam pe aleea trista si bantuita de un vant nefiresc cuvantul "regret".
Stim ca nu o sa calcam pe acolo niciodata si mai stim...
Nu are sens...
Iubim neconditionat si inchidem in tacere iubirea asta privind cu ingaduinta neputinta celor ce nu pot sa primeasca.
Zambim indulgent la zvarcolirile neintelegerii si ramanem acolo...
Eu si Ea...
Atat!?

Scrisori in timp - 7 Mai 2010

Azi am regasit marioneta.
Era acolo rasturnata in coltul ei si plina de praf. M-am bucurat si am inaintat inspre ea in dorinta unei imbratisari. Dar m-a izbit izul de mucegai si m-am retras…
Apoi schimonoseala ei m-a facut sa rad. Si rasul s-a imprastiat in camera aceea mica reverberand in ochii holbati ai papusii de lemn.
Am apucat sforile care ii ghidau trupul had si am privit-o cum prinde viata.
Continund sa zambesc am pasit in mijlocul camerei si am asezat-o in lumina unei raze de soare care se insinua timida prin geamul mic si prafuit. Atunci am simtit cum viata papusii se scurge in mine, prin sforile vechi si rasucite aiurea, intr-un dans dezechilibrat si ridicol. Trupul din lemn diseca raza de soare si un fin norisor de praf plutea in jurul lui.
Dansa…dansul mainilor mele si hidosenia ei ma inunda incet facandu-ma sa trec pragul unei ciudate revelatii…
M-am oprit si am lasat marioneta sa se prabuseasca pe podeaua plina de praf.
In zborul ei spre nimic si-a intors privirea rece spre mine si parca a prins viata…
- Esti vinovata ca ai tacut!!
Si a ramas inerta cu sarcasmul reprosului in ochii holbati.
Nu puteam sa spun nimic…si am plecat sperand in adancul meu ca o forta de dincolo de norisorul de praf o va arunca in coltul ei si o va face sa taca…
Oare mai am curajul sa intru acolo?....
Si pasii au trecut dincolo de mine inlantuind verigile unor lacrimi ce nu vor curge niciodata….