Muguri de toamna...

Aripile colorate s-au rasfrant usor peste cartea de pe biblioteca.

M-am oprit din citit si mi-am privit fluturele plin de culorile toamnei. Desi dadea impresia ca se frange sub oboseala, spre mine razbatea un val de caldura placuta. Soarele strugurilor!
Antenele usor curbate cautau in aerul camerei ceva nedefinit.
In suflet mi s-a strecurat un fior rece. Il simteam dezorientat si abatut, ravasit si revoltat in acelasi timp. Am continuat sa-l privesc cu toata linistea din mine.
Si-a regasit locul si dupa cateva momente zbuciumul acela iluzoriu s-a topit ca un fum.
Am incercat sa il inteleg, sa trec dincolo de valsul culorilor de pe aripile pline de zambete.
Ochii negrii au zambit si m-au avertizat ca nu imi va fi usor.
M-a rugat sa-i povestesc ceva.
Mi-am dres vocea si am simtit ca ceea ce o sa-i spun acum o sa fie o semnatura pe o carte mereu deschisa...
Iti amintesti cand iti povesteam despre frunzele toamnei?
Astept castanele. Cu coaja lor maronie si plina de mister. Cu miezul atat de dulce si de fierbinte ce ascunde povesti stranii si fara de sfarsit.
Astept sa-mi pot aseza pe obrajii tai palmele si sa sorb cu sete acel negru cald pe care il arunci inspre mine mereu.
Astept sa-mi scriu pe frunze cuvintele uitate in mari voluptoase si sa desenez pe pragul sufletului un simbol numai al meu.
Stiai ca lumea ce mi-ai pus-o la picioare are culoarea rosie?
Cuvintele formeaza o tornada de aceiasi culoare. Se invalmasesc, urca si coboara ca nebunele sub suflul cald al soaptelor. In tot haosul asta al culorilor pot defini acel Tu....nedefiinitie....
Ma mangaie toamna si strugurii si caldul soarelui din ochii negrii...
Te-ai gandit vreodata ca din toate anotimpurile vietii il traim intens pe cel in care suntem in totalitate noi?
M-ai lasat sa te iubesc in fiecare anotimp pe care mi l-ai daruit....
Esti acel fluture din toate anotimpurile....