Calatorind cu tine...BK pozitiv!

Imi plac declinarile...
Pur si simplu acolo e diferenta de nuanta, uneori imperceptibila si generatoare de tot felul de polemici absurde.
In momentul in care decid sa caut nu ajung la niciun rezultat care sa-mi satisfaca partea tenebroasa din mine. Nu pot decat sa spun ca asta ma cam scoate din sarite.
Cautatul, ca si alte multe chestii din viata nu este decat o stare de gratie in fraza careia nu intra niciodata verbul "a trebui", prin simpla caracterisctica a subiectivitatii sale. Uimitor cum se poate jongla cu niste cuvinte lipsite de sens!
Ma amuza cum conotatiile pe care le adaugam cuvintelor goale devin mai simbolistice decat simbolismul in sine...
Pace tie muritor de rand!
Aici in mod normal ar fi fost util un mare zambet. Un zimbet din acela impartit in mai multe felii, de diverse culori si consistente, care sa dea in final iluzia unei prajituri perfecte...
Si in timp toate aceste goliciuni se aduna si devin un tavalug imperfect si diform care te impinge intr-o alta lume.
Oamenii cer si cersesc, oamenii doresc in sinea lor si le este ingrozitor de teama sa spuna in fapt ce doresc.
Oamenii sunt si nu sunt...
"Oamenii" suntem la un moment dat fiecare din noi si tot in aceiasi secunda nu suntem decat un amalgam anost de dorinte nerostite.
Scarbos si al dracului de lipcios pe caldura asta.
In contextul asta ti se prezinta in fata ochilor minunata strada a desfatarii. Tot ce iti ramane de facut e sa pasesti pe ea. Daca te-ai hotarat si ai pasit iti trebuie o armura. Grea, istovitoare si sufucient de rezistenta incat sa ai satisfactia ca atunci cand scuipi ti-ai atins tinta...si tinta stie asta...
Ador sputele astea inveninate. Sunt cea mai perfecta forma de a vedea dincolo de orice limita impusa.
Ador greata aceea aproape de paroxism intiparita pe fetele ce au crezut ca in cautri esecul are vreo valoare.
Nu dau valoare libertatii spiritului meu. Libertatea lui imi da mie valoare...
Sec si cu o declinare a conjugarii ce ma va face mereu sa zambesc...
Dixit!

Calatorii in simturi - Foamea de absurd...

Luxul compartimentului a devenit deja ceva banal. Un stereotip aruncat doar in fata incepatorilor care nu si-au masurat inca extazul unor calatorii pe muchie de cutit.
M-a rapit oboseala si m-a invaluit in patura ei mitoasa incercand sa ma faca sa uit pe ce taramuri mi-am dus pasii goliti de noroiul cotidianului ce mereu imi rezerva surprize.
Nonsalanta cu care il priveam pana acum pe conductorul gras, pe a carui fata se adunau necontenit picaturile de sudoare, a pierit intr-o gara in care fulgii de nea se jucau cu luminile lampadarelor trecute de mult de varsta senectutii.
In asemenea momente imi este greu sa privesc framantarile personajelor din vagonul restaurant. Asa ca am preferat de data aceasta sa iau cina in compartimentul meu. Nimic special, doar ca vinul mi-a intetit starea de moleseala si am inchis ochii in perspectiva dorita a unui somn profund si odihnitor.
Nu a fost sa fie asa. Ochii personajelor intalnite in trenul acesta au inceput sa apara din ceata timpului perindandu-se intr-o parada luxuoasa de simturi.
Culoarea nu mai avea importanta. Erau doar bantuiti de furtunile launtrice ale sufletului, de furia de geniu ce le rapea atat de dorita liniste. Ravasiti de tornadele negre din suflet, ochii ma inspaimantau prin luciditatea cu care isi constientizau singuratatea ce ii coplesea si ii inlantuia in mrejele ei infometate de sangele cald al pasiunii. Nu era o scarba de sine. Din contra. Era o revolta mistica impotriva vointei ce se straduia sa dea un sens singuratatii, era efectul la caderea cu prea mare luciditate in adancurile constiintei. O constiinta ce da cumplita senzatie de vid interior ce nu poate fi vindecat.
Am deschis ochii pentru a alunga chipurile contorsionate de efortul de a scapa din inclestarea unei singuratati voite. Am privit pe geam. Picaturile de apa ce se rostogoleau din cer loveau trenul si incercau sa spele urmele insangerate ale sufletelor ratacite in luxul derizoriu al aventurii.
Palpam cu aripile sufletului durerea stiletului de gheata. Simteam nevoia acuta de a topi in mine ridurile atasate de un zambet sardonic impins spre lume de o revolta continua impotriva prejudecatii si a fricii.
Detest frica. Detest mirosul ei de putreziciune ce duce spre o nehotarare aproape palpabila in sangele ce impinge dorinta spre alte sfere. Detest lasitatea acceptarii unor micisme ce imprastie umbre reci pe culoarea vie a unor inaltimi pe care le-am palpat.
Am obosit. Inchid ochii si imi alint avalansa din suflet cu Baudelaire....
...."M-ati alungat, m-ati aruncat in afara acestei perfectiuni in care ma pierdeam, m-ati condamnat la o existenta separata"....
Conductorul anunta o gara. Nimic nou. Aceleasi lumini, aceleasi suflete schingiuite ce spera ca pot achita o nota de plata aruncata in vant de un coductor gras si transpirat...raises...all in and stand up!!!

Intre camasa si piele...

Ma plimb..
Cu mainile in buzunarele sparte....paltonul este un ideal. Ma plimb sub cerul gol muza si sunt supusul tau.
Cat ai sa ma mai chinui?
Ce vrei sa faci cu mine?
Cat am sa-ti mai duc dorul?
Sau vrei sa te injur?
Revolta mea o sa fie la fel de intensa ca supunerea. Poate nu intelegi de ce m-am supus. Cu siguranta nu ai sa intelegi cum ma revolt. Si ce daca nu ai sa intelegi! Am sperat ca o sa intelegi, in sinea mea ti-am dat cota mare pentru neintelegere. As vrea ca asta sa fi fost o cruzime la adresa ta.
Ma plimb...
Cu mainile desfacute sub cerul gol. Cu gandul rasfrant in mii de cristale albastre si zbor.
Cat de sus?
Cat de sus ai sa ma chemi.
Cat ai sa ma chinui?
Revolta mea nu tipa dar e intensa. Nu e egala dar nici nu e neintelegere.
Cat de crud?
Atat de crud incat palmele mele se vor intoarce cu causul inspre cer si ar lovi cruzimea.
Pentru ce?
Pentru intelegere, pentru pasii aceia rataciti si fermi din tacerile ce vorbesc mai mult decat idealul paltonului.
Cand?
Departe doar....mainile sunt infinite si nemasurabile.
Plang pentru cruzimea ce va fi fost sa fie?
Zambesc pentru cerul in care imi sprijin palmele si perlele lacrimilor din neintelegere masoara doar caderea...zambind....in adancuri in care sunt... Pentru cei care credeau ca Rambo e un actor.... Imi poti spune Arthur….