Trecand pragul romanelor victoriene si a manierismul britanic m-am gandit ca nu imi strica o plimbare racoritoare.
In burgul medieval dumineca timpul se opreste. Cred ca este o intelegere tacita intre zidurile cetatii si timpul pravalitor de idei despre odihna si amorteala placuta.
Am pornit agale prin centrul amortit de ploaia rece de toamna. Aerul crud dadea tigarii o savoare aparte. Cladaramul obedient sorbea din ploaie tacerile pasilor.
Incercam din rasputeri sa nu ma intorc in magia personajelor lui Susan Howatch, magie care m-a invaluit in tot sfarsitul de saptamana.
Am traversat parcul batran ascultand tanguiala frunzelor rapuse de o toamna indolenta si neiertatoare. Pe de alta parte simteam nevoia sa arunc bete de chibrit aprinse in baltile ce s-au transformat in oglinzi ingaduitoare. Imi doream sa vad jocul viu al luminilor inramate in picurii reci si constanti ce imi amplificau dorinta de fuga dintr-o lume ce mi-o doream reala. Amintirea aromei unei tigari de foi imibibata in coniac si vanilie m-a facut sa zambesc.
Vanzatoarea de la chiosc, plictisita si infrigurata, mi-a sugerat subtil ca nu are sa schimbe o bacnota atat de mare la ora aceea. Am zambit....in burgul medieval vezi caini vagabonzi doar cand cei de la ecarisaj le mai dau drumul din adaposturi ca sa justifice salariile.
Am fericit vanzatoarea cu un schimb avantajos de marfuri, mi-am indesat mainile in buzunarele canadienei si am pornit spre casa pe alt drum.
Amorteala orasului mi-a dat o stare ce m-a impins la introspectie. Nu prea adanca, doar atat cat sa dau viata vitrinelor luminate abuziv de un prost gust progresist.
Trecand peste valsul pantofilor colorati cu tinte abstracte si peste unduirile rochiilor de seara ce nu isi vor gasi curand cenusaresele, m-am oprit in fata ecranului unui bancomat. Portocaliu!! Am inceput sa rad in linistea rece. Isi etala nurii electronici cu invitatii concise si refuza parca sa scuipe spre intoleranta cu care ploaia il ocolea. L-am privit cateva secunde in speranta ca acel portocaliu mojic o sa dispara printre ofertele generoase. In zadar. Persista in portocaliu. Nici macar nu am avut generozitatea sa ma revolt, dar mi-am pus in gand sa il retin si sa nu ii ofer decat sansa sa-mi savureze indiferenta.
Mi-am dat seama, dupa cativa pasi, ca intre castanii seculari s-a incins un dans al nalucilor a caror martori eram doar eu si papusa impartiala de pe coltul turnului cu ceas.
Naluci stravezii si lipsite de gratie cautau sa-si marcheze teritoriul prin gesturi violente si sa acapareze atentia brancilor ceasului. Mi s-a parut atat de hilar incat m-am oprit si am privit cerul incarcat cu nori diformi. M-a uimit tenacitatea cu care nalucile impleteau spasme cu snururi de decadenta cabotina si mai ales m-a invaluit mantaua bucolica a nesansei lor.
Am zambit tavalugului si am plecat mai departe.
Nu stiu de ce cautam un raspuns starii mele colorate, nu stiu de ce am avut impresia ca raspunsul acesta se afla in acea lume victoriana ce mi-o doream contemporana in acele momente.
Ajunsa acasa si istovita de ploaia rece m-am cuibarit in asternuturile calde dorindu-mi cu ardoare ca fluturele meu sa adaste pe un Prolog de Heine. Sa-mi insire pe un fir de matase rosie forta cu care calatoreste in lumea victoriana ce doar el si-o poate aduce in prezent.
Am adormit zambind cu gandul la culorile aripilor atat de calde.....
In burgul medieval dumineca timpul se opreste. Cred ca este o intelegere tacita intre zidurile cetatii si timpul pravalitor de idei despre odihna si amorteala placuta.
Am pornit agale prin centrul amortit de ploaia rece de toamna. Aerul crud dadea tigarii o savoare aparte. Cladaramul obedient sorbea din ploaie tacerile pasilor.
Incercam din rasputeri sa nu ma intorc in magia personajelor lui Susan Howatch, magie care m-a invaluit in tot sfarsitul de saptamana.
Am traversat parcul batran ascultand tanguiala frunzelor rapuse de o toamna indolenta si neiertatoare. Pe de alta parte simteam nevoia sa arunc bete de chibrit aprinse in baltile ce s-au transformat in oglinzi ingaduitoare. Imi doream sa vad jocul viu al luminilor inramate in picurii reci si constanti ce imi amplificau dorinta de fuga dintr-o lume ce mi-o doream reala. Amintirea aromei unei tigari de foi imibibata in coniac si vanilie m-a facut sa zambesc.
Vanzatoarea de la chiosc, plictisita si infrigurata, mi-a sugerat subtil ca nu are sa schimbe o bacnota atat de mare la ora aceea. Am zambit....in burgul medieval vezi caini vagabonzi doar cand cei de la ecarisaj le mai dau drumul din adaposturi ca sa justifice salariile.
Am fericit vanzatoarea cu un schimb avantajos de marfuri, mi-am indesat mainile in buzunarele canadienei si am pornit spre casa pe alt drum.
Amorteala orasului mi-a dat o stare ce m-a impins la introspectie. Nu prea adanca, doar atat cat sa dau viata vitrinelor luminate abuziv de un prost gust progresist.
Trecand peste valsul pantofilor colorati cu tinte abstracte si peste unduirile rochiilor de seara ce nu isi vor gasi curand cenusaresele, m-am oprit in fata ecranului unui bancomat. Portocaliu!! Am inceput sa rad in linistea rece. Isi etala nurii electronici cu invitatii concise si refuza parca sa scuipe spre intoleranta cu care ploaia il ocolea. L-am privit cateva secunde in speranta ca acel portocaliu mojic o sa dispara printre ofertele generoase. In zadar. Persista in portocaliu. Nici macar nu am avut generozitatea sa ma revolt, dar mi-am pus in gand sa il retin si sa nu ii ofer decat sansa sa-mi savureze indiferenta.
Mi-am dat seama, dupa cativa pasi, ca intre castanii seculari s-a incins un dans al nalucilor a caror martori eram doar eu si papusa impartiala de pe coltul turnului cu ceas.
Naluci stravezii si lipsite de gratie cautau sa-si marcheze teritoriul prin gesturi violente si sa acapareze atentia brancilor ceasului. Mi s-a parut atat de hilar incat m-am oprit si am privit cerul incarcat cu nori diformi. M-a uimit tenacitatea cu care nalucile impleteau spasme cu snururi de decadenta cabotina si mai ales m-a invaluit mantaua bucolica a nesansei lor.
Am zambit tavalugului si am plecat mai departe.
Nu stiu de ce cautam un raspuns starii mele colorate, nu stiu de ce am avut impresia ca raspunsul acesta se afla in acea lume victoriana ce mi-o doream contemporana in acele momente.
Ajunsa acasa si istovita de ploaia rece m-am cuibarit in asternuturile calde dorindu-mi cu ardoare ca fluturele meu sa adaste pe un Prolog de Heine. Sa-mi insire pe un fir de matase rosie forta cu care calatoreste in lumea victoriana ce doar el si-o poate aduce in prezent.
Am adormit zambind cu gandul la culorile aripilor atat de calde.....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea!!