Mie si lui....

Sa vorbim despre iubire....
Vreti? Sigur?
Privesc zidul capturat de iedera vie intr-o toamna ce isi are definitia dincolo de simturi. Venele pline de seva ale plantei se lupta sa invinga tencuiala veche de sute de ani. Isi schimba culoarea doar pentru ca timpul vrea asta, isi schimba culoarea ca sa deseneze o harta a autismului din mine.
Este asta iubire?
Inchid ochii si ma reintorc in mansardele prafuite ale unor marionete ce isi accepta cu migala slutenia evidenta.
Inchid ochii si revin la momentul in care privirea mea a cazut dincolo de nonsalanta cu care mi-am acceptat autismul rigid al sertarelor cu ochi colorati.
Nu vreau sa rescriu cinismul si conturul tenebrelor din vremuri indepartate de cautari si al sentimentelor impinse pana la marginea renuntarii.
Ati fost voi atunci in sufletul meu? Mi-ati miscat voi inlemnirea lacrimilor ce-mi zvarcoleau degetele cuvintelor?
A fost doar al meu si numai al meu iar teama voastra nu a fost decat o consecinta a negasirilor mele.
Deschid ochii si imi citesc alfabetul iubirii de pe prapastiile tenebroase ce se inchid acum in albastru.
Deschid ochii si trec degetele inmugurite peste locurile unde pot aseza alfabetul, unde il pot gusta si mai ales unde il pot simti in toata forta lui.
Ce bine ca nu am stiut!!!
Ce bine ca in nebunia nestiintei mele am lasat doar instinctul sa primeze...
Ce bine ca in inconstienta cautarilor mele am privit valul propriului meu simt si i-am dat apoi drumul intr-o lume daruita...
Ati vazut voi lumea asta?
Zambesc....
Simt....
Stiu...
Dincolo de tot ce se poate defini exista o singura margine...
Iubesc si sunt iubita!!!