O adiere de vant. Mi-e dor. Un amestec obositor de stari ma face sa raman tintuita in asternuturile calde. Nu las imaginatia sa zburde. Doar privesc retrospectiv si inevitabil alte si alte intrebari se nasc.
Zambesc si trec la pagina urmatoare. Iarasi intrebari. Am senzatia ca ma aflu intr-un tunel. Inaintez repede si toate intrebarile se lovesc de zidul implacabil ca apoi sa ricoseze in mine. Mi-e sete dar nu am puterea sa ma ridic. De fapt nu vreau sa fac asta.
Ma gandesc la normalitate. In cap imi suna mereu tot felul de stereotipii de genul "nu e normal sa faci asa", "nu e normal sa simti asa", "esti penibila", "cum poti sa..", "nu iti dai seama ca ai sa pierzi o gramada de prieteni".
Consecinta?
Rad. Si rad cu lacrimi. Daca stau acum sa pun intr-o formula matematica proportia intre ceea ce sunt oamenii din jurul meu si ingamfarea lor in ceea ce priveste credinta ca detin "adevarul absolut", pana si eu o sa raman surprinsa.
Mereu se vorbeste de standarde, de atitudini cuvincioase sau nu, de tipare, de perceptia binelui sau a raului. Apoi se trece la intrebarea "incotro ne indreptam?".
Amuzant, nu?
Cu foarte mult timp in urma cineva imi spunea ca intelepciunea este darul pe care tu, ca fiinta umana, ti-l faci zi de zi. Imi dadea o singura coordonata: toleranta, si o singura constanta:intelegerea.
Si uite si formula: X+1=eu. Unde X=gradul de perceptie la care se adauga atitudinea ta fata de cum percepi un anumit lucru. Simplu, nu?
Dar pentru unii nu este asa.
Unii sunt atat de "intelepti" incat stiu cum ar trebui sa simti, cum ar trebui sa actionezi, niciodata raportat la tine si intotdeauna raportat la ei. Gandesc in locul tau, stiu exact ce e mai bine pentru tine, stiu exact ce si cum trebuie sa faci si iti servesc reteta fericirii pe tava.
Iarasi rad!
Si din nou intreb: consecinta?
E grava. De ce spun asta?
Pentru ca in momentul in care te asezi de-a curmezisul acestor stereotipii, cand asculti sfaturile dar nu le urmezi, cand iti manifesti fericirea, respectivele persoane nu mai inteleg. Asta pentru ca sunt bulversate de faptul ca ai avut indrazneala sa nu te incadrezi in normele lor. Daca nu te incadrezi, automat ti se pune si eticheta: nebun, dement, inconstient, prost, nesimtit......si sirul poate continua cu invective si mai grave, dar care nu isi au locul aici.
Si atunci in jurul tau o sa ai surpriza sa privesti la un foc de artificii extrem de colorat in care violenta este prima balerina!
Cine spunea oare ca viata este un mers pe sarma?
Bine spunea.....
Ce pot sa fac?
Sa rad si sa fiu fericita alaturi de cei ce inteleg fara sa judece si sa creada ca detin "adevarul absolut"!
Si stiu ca cel mai puternic nu este puternic pentru ca se aseaza de-a curmezisul ci este puternic pentru ca a ales ce si-a dorit.....
Hai siktir!!!!
PS. Dau leapsa lui Andu pentru ca asa vreau:))))
Zambesc si trec la pagina urmatoare. Iarasi intrebari. Am senzatia ca ma aflu intr-un tunel. Inaintez repede si toate intrebarile se lovesc de zidul implacabil ca apoi sa ricoseze in mine. Mi-e sete dar nu am puterea sa ma ridic. De fapt nu vreau sa fac asta.
Ma gandesc la normalitate. In cap imi suna mereu tot felul de stereotipii de genul "nu e normal sa faci asa", "nu e normal sa simti asa", "esti penibila", "cum poti sa..", "nu iti dai seama ca ai sa pierzi o gramada de prieteni".
Consecinta?
Rad. Si rad cu lacrimi. Daca stau acum sa pun intr-o formula matematica proportia intre ceea ce sunt oamenii din jurul meu si ingamfarea lor in ceea ce priveste credinta ca detin "adevarul absolut", pana si eu o sa raman surprinsa.
Mereu se vorbeste de standarde, de atitudini cuvincioase sau nu, de tipare, de perceptia binelui sau a raului. Apoi se trece la intrebarea "incotro ne indreptam?".
Amuzant, nu?
Cu foarte mult timp in urma cineva imi spunea ca intelepciunea este darul pe care tu, ca fiinta umana, ti-l faci zi de zi. Imi dadea o singura coordonata: toleranta, si o singura constanta:intelegerea.
Si uite si formula: X+1=eu. Unde X=gradul de perceptie la care se adauga atitudinea ta fata de cum percepi un anumit lucru. Simplu, nu?
Dar pentru unii nu este asa.
Unii sunt atat de "intelepti" incat stiu cum ar trebui sa simti, cum ar trebui sa actionezi, niciodata raportat la tine si intotdeauna raportat la ei. Gandesc in locul tau, stiu exact ce e mai bine pentru tine, stiu exact ce si cum trebuie sa faci si iti servesc reteta fericirii pe tava.
Iarasi rad!
Si din nou intreb: consecinta?
E grava. De ce spun asta?
Pentru ca in momentul in care te asezi de-a curmezisul acestor stereotipii, cand asculti sfaturile dar nu le urmezi, cand iti manifesti fericirea, respectivele persoane nu mai inteleg. Asta pentru ca sunt bulversate de faptul ca ai avut indrazneala sa nu te incadrezi in normele lor. Daca nu te incadrezi, automat ti se pune si eticheta: nebun, dement, inconstient, prost, nesimtit......si sirul poate continua cu invective si mai grave, dar care nu isi au locul aici.
Si atunci in jurul tau o sa ai surpriza sa privesti la un foc de artificii extrem de colorat in care violenta este prima balerina!
Cine spunea oare ca viata este un mers pe sarma?
Bine spunea.....
Ce pot sa fac?
Sa rad si sa fiu fericita alaturi de cei ce inteleg fara sa judece si sa creada ca detin "adevarul absolut"!
Si stiu ca cel mai puternic nu este puternic pentru ca se aseaza de-a curmezisul ci este puternic pentru ca a ales ce si-a dorit.....
Hai siktir!!!!
PS. Dau leapsa lui Andu pentru ca asa vreau:))))
iti inteleg bine "siktirul". asa cum te stiu, sunt convins ca nu se va transforma in lehamite, ca libertatea asumarii dorintelor nu-ti va fi inabusita de cei care se cred detinatorii absoluti ai judecatilor valoare. vorba ta: pentru acestia un calduros "hai siktir" :))
RăspundețiȘtergereAsa e Vali. Uneori simt insa nevoia sa ma "descarc". E un fel de a spune ca stiu si vad dar tac discret. Dar paharul se umple:)Si atunci...asta e consecinta.
RăspundețiȘtergereMultumesc de vizita:)
Standarde, adevar, ce ar trebui facut, totul e la nivel personal. Fiecare e detinatorul unui adevar absolut in viziunea lui, si multi il striga in gura mare, prea mare. Asa sunt oamenii, se agita, au ceva de arat lumii, se nasc tipand si asa traiesc de cele mai multe ori. Lumea ne fura, si ne duce pe cai mai mult sau mai putin corecte, insa probabil ca te apropii de adevar toamna, mergand singur prin parc si realizand cu adevarat care e locul tau.
RăspundețiȘtergereX+1= eu ... o ecuatie interesanta, mai ales ca nu se stie niciodata care e partea necunoscuta: "X " sau "eu' ?
RăspundețiȘtergere