Si-a asezat capul balai pe perna moale. Ochii albastrii au privit pe fereastra deschisa ultimul petec de cer al zilei. Zambea!
Caldura din privire a facut ca cerul sa-si pastreze culorile, desi noaptea invaluia totul in mantia ei de stele.
Apoi a adormit. Copila a trecut granita dintre lumi. A trecut in visul primit in dar.
Asa a inceput totul.
Visul acela a devenit punctul de sprijin intr-o lume ce mereu se zvarcoleste si cauta. Vocea blanda a ursitoarei i-a ramas intiparita in memorie. Niciodata nu s-a temut de faptura magica, niciodata nu s-a intrebat de ce asa si nu asa. Din bagheta magica a curs spre copila balaie doar dorinta de bine.
Ochii mari si mirati, deschisi spre lume, au devenit poarta ce absorbea cunoasterea. A ei, a altora, a lucrurilor ce o inconjurau. O sete nemargita de a limpezi clar-obscurul din mantia instelata a unei fapturi ce i-a sadit in suflet o floare rara de care nici acum nu este constienta.
Au trecut anii si a pastrat copila inocenta in ea. Neferecata in nici o inlantuire cunoscuta, ochii copilei au ramas la fel de insetati ca la inceput.
A plans, a ras, a iubit, a suferit, a strans, a daruit, a zdrobit, a adunat, s-a revoltat, a cantat si a dansat pe muzica propriului suflet...
Si mai presus de toate a desenat cu rosu aprins urmele pasilor spre ceva ce nu a putut defini mult timp.
Anotimpuri, zboruri, cautari, ziduri rapuse si ridicate, un haos ordonat in care a primat doar aurul baghetei magice a ursitoarei fara nume.
Nu a fost si nu este o ingamfare.
Este doar acea invincibilitate regasita in darul primit la nastere, acel dar care pe parcursul vietii a primit rareori chip de OM.
O alta varsta, mai multe riduri si griji, aceiasi atitudine si un OM. Unul singur!
- Ma voi undui ca o trestie in vant, iubita mea, dar niciodata nu am sa ma rup!
- De ce iti sclipesc ochii atat de puternic?
- Pentru ca asa ii vezi tu...
- Trebuie sa-mi fie frica?
- Tie? Niciodata.
Si copila balaie a zambit si s-a cuibarit in acel loc unde nimeni nu indrazneste sa-i tulbure linistea, in acel loc unde lacrimile au gustul mierii, in acel loc unde magia are contur.....
Ploua iarasi. E liniste acolo in mine. Multumesc pentru ploaie......
Si de asta te iubesc!
Caldura din privire a facut ca cerul sa-si pastreze culorile, desi noaptea invaluia totul in mantia ei de stele.
Apoi a adormit. Copila a trecut granita dintre lumi. A trecut in visul primit in dar.
Asa a inceput totul.
Visul acela a devenit punctul de sprijin intr-o lume ce mereu se zvarcoleste si cauta. Vocea blanda a ursitoarei i-a ramas intiparita in memorie. Niciodata nu s-a temut de faptura magica, niciodata nu s-a intrebat de ce asa si nu asa. Din bagheta magica a curs spre copila balaie doar dorinta de bine.
Ochii mari si mirati, deschisi spre lume, au devenit poarta ce absorbea cunoasterea. A ei, a altora, a lucrurilor ce o inconjurau. O sete nemargita de a limpezi clar-obscurul din mantia instelata a unei fapturi ce i-a sadit in suflet o floare rara de care nici acum nu este constienta.
Au trecut anii si a pastrat copila inocenta in ea. Neferecata in nici o inlantuire cunoscuta, ochii copilei au ramas la fel de insetati ca la inceput.
A plans, a ras, a iubit, a suferit, a strans, a daruit, a zdrobit, a adunat, s-a revoltat, a cantat si a dansat pe muzica propriului suflet...
Si mai presus de toate a desenat cu rosu aprins urmele pasilor spre ceva ce nu a putut defini mult timp.
Anotimpuri, zboruri, cautari, ziduri rapuse si ridicate, un haos ordonat in care a primat doar aurul baghetei magice a ursitoarei fara nume.
Nu a fost si nu este o ingamfare.
Este doar acea invincibilitate regasita in darul primit la nastere, acel dar care pe parcursul vietii a primit rareori chip de OM.
O alta varsta, mai multe riduri si griji, aceiasi atitudine si un OM. Unul singur!
- Ma voi undui ca o trestie in vant, iubita mea, dar niciodata nu am sa ma rup!
- De ce iti sclipesc ochii atat de puternic?
- Pentru ca asa ii vezi tu...
- Trebuie sa-mi fie frica?
- Tie? Niciodata.
Si copila balaie a zambit si s-a cuibarit in acel loc unde nimeni nu indrazneste sa-i tulbure linistea, in acel loc unde lacrimile au gustul mierii, in acel loc unde magia are contur.....
Ploua iarasi. E liniste acolo in mine. Multumesc pentru ploaie......
Si de asta te iubesc!
o scriere ca un izvor sprintar de sentimente. cuvintele ca niste clinchete de clopotei. fericire senina si foarte multa iubire in scrierea asta.
RăspundețiȘtergereimi place sa revin pe acest blog, unul din primele pe care le-am vizitat vreodata... Imi place ca de fiecare data ceea ce citesc, mai vin, chiar daca nu las tot timpul comentarii.
RăspundețiȘtergere