Dilutii...

Ziua de ieri m-a durut. M-a durut acolo in colturile rotunde si ascutite in culori reci.
De cate ori simt stiletul in acele locuri urc la marioneta. Nu am mai vizitat-o de mult timp. Niciodata nu imi este dor de hidosenia ei. Dar intotdeauna exista necesitatea de a urca in mansarda prafuita pentru a ma invalui in sclipirea cinica din ochii ei mati.
Scarile pana la camera ei mi-au creat senzatia unui drum aspru si plin de un colb maracinos. Aveam senzatia ca fiecare pas este o taietura adanca in talpile ce refuzau sa se intoarca din drum.
Am deschis usa fara sa am nici o asteptare.
Nu dormea. Privea nepasatoare un tantar ce bantuia in cautare de sange proaspat si pe fata ei un zambet malefic isi facea de cap. Niciodata tantarul nu o sa gaseasca in ea acel sange.
Cand m-a vazut a inceput sa rada in hohote si vocea ascutita s-a izbit de durerea mea.
- Daca aveam nevoie de hrana si m-as fi bazat pe tine acum eram moarta!
- Ce sansa am ratat!
Apoi tacerea s-a asternut in camaruta in care plutea un aer greu prevestitor de furtuni.
M-am asezat pe scaunel si mi-am aprins o tigara.
Nu intentionam sa deschid eu o discutie. Vroiam doar sa o privesc. Sa ii simt greata progresiva fata de starile de bine si mai ales sa ii vad satisfactia ca dupa atata timp am indraznit sa-i calc teritoriul plin de mucegai.
- Nu spui nimic?
- Nu.
- Te doare?
Am tacut. Stiam ca imi simte intensitatea durerii dar nu vroiam sa-i confirm nimic. In fapt ea se hraneste doar cu durerile mele, iar lipsa lor o vlaguieste si face ca ochii sa devina sticlosi si plini de ace.
- Si tacerea este un raspuns!
- Intelegi ce vrei. Oricum ma gandeam ca ar trebui sa te dau jos din cui. Imi placi mai mult chircita in coltul ala fara lumina.
- De ce? Simti cuiul ala ruginit in inima si vrei sa il stii liber?
- Nu. Pur si simplu vreau sa te stiu acolo unde iti este locul.
Pentru prima data in zi am zambit. Am strivit tigara in scrumiera si m-am indreptat spre ea. Am dat-o jos din cui si am asezat-o in coltul intunecat lasand sa cada peste chipul ei hidos sforile coapte de timp. Stiam ca nu v-a depune nici un efort pentru a le descurca si a se elibera din incalceala lor. E mult prea lenesa si mai ales mult prea plina de ea.
Un scancet mut i-a contorsionat pieptul. Nu am stat sa imi dau seama daca este un scancet de usurare sau unul de revolta surda. Nu ma interesa si mai ales nu vroiam confirmari ale durerii din mine.
Am zambit si am parasit camaruta cu gandul sa merg in gradina si sa mananc struguri.
Florile au alt miros seara si asta spune totul despre cinismul mat din ochii marionetei mele....

Time of my life?...

Piese din sticla mata dansand pe tabla.
Alb si negru incrancenat in pulsul cautarii unei culori.
Pasi dimensionati si risipiti dincolo de durerea smulgerii unui gand.
Nimic abstract si totul desavarsit.
Alb dincolo de policromie si gand albastru tesut in jurul panzei.
Ring de dans matematic impartit si demoni in salturi exacte.
Copilul din tine in mine si apa vie a celeritatii unui puls vindecabil in dansul pionilor alarmati.
Un frig lipsit de concret si o caldura devenita spatiu.
Nimic absurd si nimic coborat mai jos de entitate.
Cuvant in necuvantare si risipit in rostogolirea pieselor eliminate de pe tabla.
Iasmac al sufletului plecat in pribegia desertului inghetat.
Timp rasfrant peste versuri scrise cu ultima suflare.
Insiruire de margele de sticla la gatul lupilor singuratici.
Insula de scoici in mijlocul setei de sange.
Copii nebuni, cai in forma de "L", pioni alarmati, regi cautatori de regine ce se schimba cu entitatile albe, sete de turnuri din margini de lume si dansul nebun al sticlei ce straluceste in amurgul rosu de sangele unui sacrificiu palpabil doar in alt dans matematic...
Asta cauti?....Asta ai gasit?.....Sau asta ai imaginat?...Ai gasit doar focul....
Sah mat!

Edu punct ro...

Ce inteleg cand inteleg ca nu inteleg?
De foarte multa vreme ma gandeam ca este cazul sa dau aici niste repere. Nu de alta dar chiar am obosit sa fiu "cautata" si "injurata" si "judecata" de persoane care nu vor, sau nu pot, sau nu au cunostintele necesare sa imi "vada" cuvintele. Nu va ganditi ca este un gest de infatuare si ca ma apuc eu sa fac pe "educatorul". Nici vorba! Ma rezum doar la utilitatea informatiei, care in ziua de azi este foarte rapida si foarte pe toate gardurile. Asta apropos la partea buna a lumii virtuale.
Asa ca sa purced a insira niste repere, sau mai bine spus la cateva elemente de baza, pentru acei care se "chinuie" din rasputeri sa arunce cu....dar sa pastram decenta!
Ideologia si estetica simbolismului
Simbolismul reprezinta o reactie antipozitivista si antirationalista. Scriitorii simbolisti au preluat din scolile anterioare tot ce se potrivea spiritului lor nelinistit si dornic de "altceva" decat ceea ce le putea oferi mediul ambiant.
Simbolul
Termenul de "simbolism" provine din cuvantul grecesc "symbolon", intrat in limba prin filiera franceza. Simbolul este un substituent, el inlocuieste expresia directa, vorbirea notionala, mediind cunoasterea pe calea analogiei si a conventiei. Odata cu evolutia limbajului, simbolul a devenit tot mai complex, folosindu-se in toate domeniile culturii, iar in literatura este un mod de constituire a imaginii artistice.
Simbolul literar concentreaza in imagini elemente ale realului cu un grad mai mic sau mai mare de generalizare. In simbolism raportul dintre simbol si realitate este sugerat. Curentul se diferentiaza de alte curente tocmai prin faptul ca da imaginilor poetice functia implicit si nu explicit simbolica.
Sugestia
La baza tehnicii simboliste sta sugestia, corespondentele, clar-obscurul, spleen-ul, starea de inefabil. Corespondentele sunt un mod de sondare, de luminare a zonelor ascunse ale realitatii. Ideea fundamentala a simbolismului consta in exprimarea unor raporturi intre eul poetului si lume care se traduc la nivelul receptivitatii prin simboluri. Ele tind sa exprime relatiile ce exista, pe baza unor afinitati secrete, intre partile componente ale "totului". In categoria corespondentelor intra si analogiile dintre senzatii, emotii, imagini de naturi diferite

Teoretic asta este! Practic habar nu am daca sunt sau nu sunt o buna scriitoare, dar cu siguranta am o afinitate cu acest curent.
In concluzie:
Nu va place ce si cum scriu, iesiti si mai intoarceti-va cand va chem eu. Nu imi doresc trafic si nici pozitie de top in cine stie ce clasament al blog-urilor.
Nu intelegeti? Puteti intreba oricand, asta in cazul in care sunteti persoane destul de mature si dornice de un dialog uman ci nu de o expunere a "cartierismului" si a "prejudecatilor".
Daca doriti sa aflati ceva in legatura cu ce scriu, aveti o adresa de contact si o sa va raspund cu mare placere, dar nu va formati o opinie si apoi sa o imprastiati in vant cu titlul de teorema si infatuarea cum ca ati inteles totul, fara sa primiti si raspunsuri din partea mea. Respect orice punct de vedere argumentat si il accept chiar daca, poate, nu sunt de acord cu el. Dar nu tolerez mizeria, injuraturile, pupincurismul, ipocrizia, dorinta de scandal, atacul la persoana si mai ales infatuarea unora care se cred atotstiutori fara sa aiba la indemana nici cele mai elementare notiuni despre ceea ce inseamna simbolism.
Nu vreti sa intelegeti? Problema este doar a voastra! Nu puteti sa intelegeti?Nici nu ma mir dar va lamuresc cu placere!
Acum m-am racorit si e a dracului de bine:))) Hai noroc si la mai mare!

Musuroiul termitelor...

Azi fluturele meu nu a avut forma. Nici macar nu mi-am pus intrebarea de ce s-a intamplat asta. Am stat minute in sir si l-am privit. Parea o fantana de intrebari fara raspunsuri care isi arunca apa spre mine.
Imagini dure s-au nascut in mintea mea si nu am avut nici cea mai mica intentie in a le opri evolutia. Era ca o desavarsire a multor ganduri sapate in pielea mea din alt timp.
Nu pot defini genialitatea pentru ca se afla undeva intre nebunie si o realitate cruda perceputa exacerbat. In contextul asta pot atunci sa definesc geniul? Nu! Nu pot! Pentru ca tot ce este exploziv si genial se naste dintr-o lume paralela cu realitatea, se naste din detasarea de ce ne inconjoara, se naste dintr-o sete nebuna de o "muza" care pana la urma se prabuseste in derizoriu.
Dar cred ca pot defini cautarile. Asta cred ca pot sa o fac din perspectiva realitatii si paralel cu imaginatia.
Le pot defini ca pe un drum al matasii, niciodata intreg si niciodata suficient pentru a desavarsi implinirea. Si asta pentru ca niciodata nu cred ca o sa te simti implinit daca ai atins o limita. Mereu vei vrea mai mult si mai intens.
Le pot defini ca pe o imagine apocaliptica a ce va sa fie si de care nu fug dar care ma sperie.
Le pot defini prin mine sau prin altii, ca o completare a unui intreg mereu dorit. Le pot invalui in sange sau in zambete, dar niciodata nu le pot distruge. Asta ar insemna sa nu mai fie si sa nu mai ai ce defini.
Intre ceea ce te inconjoara, rau si rapace, gol si rece, undeva exista sihastria sau aceptarea a ceea ce suntem. Si aici iarasi te lovesti de cautari, iarasi se varsa spre tine intrebari nascute dintr-un trunchi ce a crezut ca poate supravietui intr-o haita. Mereu lup si mereu singuratic. Mereu adaptabil si totusi mereu neacceptat de tine.
Nu iti ramane decat sa alegi. Ori sihastria cu al ei cortegiu de cautari, ori a te accepta asa cum esti. In sihastrie o sa fie mai cumplit. Pentru ca acolo ramai doar tu cu tine, cu parti din tine pe care nici macar nu stiai ca le ai. Dar poate ca asta sa-ti aduca desavarsirea. In a te accepta pe tine o sa fie poate la fel de greu pentru ca si asa, aflat in mijlocul unei crude realitati, partea care o arunci omenirii va fi o masca frumos colorata si care o sa zambeasca rapace pentru a atrage spre sine duplicitatea.
Nu am obosit, nu am ingenuncheat, nu am renuntat dar imi caut resurse pentru a recladi o alta muza. In mod sigur nu poate sa o inlocuiasca pe predecesoarea ei, dar cu siguranta o sa poata sa spuna si sa vrea. Aici nu mai este vorba de oglinzi ci este vorba de a cauta cautarile...

Fiecare isi scrie istoria in felul propriu, indiferent din ce generatie face parte. Si asta nu inseamna singuratate, este doar un fel mai subtil de a vorbi cu tine. Ca sa ajungi Sfant prima data trebuie sa cunosti iadul.

Dati-mi o masca si am sa va spun adevarul.....

Nu este un protest....

Postarea de ieri a avut numarul 100. Am si uitat de cand adun aici fasii de stari rezultate din ciocnirea cu oamenii din jurul meu. In consecinta azi am sa aberez despre oameni la modul general. Este un subiect inepuizabil, controversat si de cele mai multe ori amuzant. De obicei cand cineva iti spune ca are doua vesti pentru tine, una proasta si una buna, majoritatea oamenilor aleg sa afle prima data vestea proasta. Niciodata nu m-am gandit de ce si singura explicatie care imi vine acum in minte este faptul ca daca alegi vestea proasta prima data socul o sa se atenueze cu vestea buna.
In consecinta cred ca o sa incep cu vestea proasta. Este mai intelept asa!
Ai momente in viata cand pur si simplu refuzi sa intelegi ceva. Printre oamenii ce populeaza aceasta planeta este o specie aparte. Oamenii non-name.
Ereditar se clasifica undeva intre mormoloci si melci iar aria de raspandire este destul de mare. Nu am de gand sa-i judec si nici talentul necesar sa-i descriu. Dar ii semnalez!
Pentru ei o furtuna intr-un pahar cu apa reprezinta maximul de provocare mentala. Lasa in urma lor dare lipicioase de consistenta flegmei si se bucura dind din coada cand li se serveste o felie de viata fluorescenta a altcuiva.
Dar sa lasam "rautacismele"! Nici macar nu merita sa-ti intinezi privirea cu urmele lasate de taraisul lor abstract. In fond e loc sub soare pentru toti desi apa curgatoare se poate bea fara riscuri de la 3000 m in sus. Ramane de vazut cine poate urca pana acolo.
Drept urmare azi am facut cadou un coif! De ce am facut asta?
Din cauza unui impuls egoist! Am vrut sa vad cum arata un mormoloc cu coif. I-am facut si o fotografie dar nu o postez aici pentru ca nu indeplineste calitatile necesare si o sa fiu nevoita sa-mi pun la intrarea pe blog acel avertisment cu "daca vreti sa continuati bla bla bla..." Asta chiar nu imi place!
Cam asta este vestea proasta si ma bucur ca e notata cu 101!!
P.S. Mentionez ca stiu exact ce am vrut sa spun insa partea simbolista din mine a fost mai puternica decat injuraturile neaose!!!

Iar asta cred ca este vestea buna!!!

Raspuns Anonimei...

Indiferenta spui tu?
Nu imi place moneda asta de schimb. Cred ca este sub deminitatea umilintei.
Umilinta are o demnitate, are o intensitate. Spune ceva atat despre tine cat si despre cel ce te vrea asa. Are un inceput si un sfarsit, ca toate in viata asta.
Indiferenta mi se pare josnica. Si asta pentru ca nu exprima decat teama si o supraevaluare a unui ego destul de incalcit.
Daca te refereai la utilizarea indiferentei ca sa dai nastere la niste reactii este mai grav decat daca te umilesti. Reactiile oricum le vei avea insa, dupa parerea mea, sunt doar niste zbateri inutile a celui ce se vrea intr-un fel inteles. Reactia la indiferenta nu contureaza nici iluzii si nici vise, nu spune nimic despre om si cu atat mai putin despre ceea ce simte si vrea pentru tine.
Nu imi plac trairile mici. Imi plac reactiile adevarate, de asumare, de provocare, cele care nu neaparat te definesc dar cel putin te contureaza. Iubesc cuvintele pentru ca in ele poti sa spui multe, iubesc cuvintele care dezgolesc si care lovesc, acelea care te umilesc si care te fac sa evoluezi cautand.
Indiferenta ma lasa rece si nu am ce invata din ea, atata timp cat sunt inzestrata cu rabdare. Mi se pare inutila pentru ca nu ma perverteste in nici un fel, nu lasa urme pe mine si in mine si nici macar nu imi stimuleaza interesul.
Iti scriu acestea, Anonima, pentru ca simteam nevoia sa te fac sa intelegi de ce josnicia nascuta din aplicarea indiferentei pe cineva, din punctul meu de vedere, duce doar la imaginea unei balti noroiase din care, din pacate, nuferii lipsesc.

Replica la femei biciuite :)

Candva iti spuneam ca prefer ura. Ai spus simplu: ma mai gandesc. Atunci am zambit.
Ura este simpla, edificatoare prin puritatea ei. Este ceva palpabil. Are miros, gust si o consistenta ce se afla foarte aproape de adevar.
"Luptand" cu ura iti vezi tenebrele insa armele sunt doar doua, dar cele mai eficiente.
Iubirea?
Nu este nici macar opusul sentimentului de ura. Ca sa o accepti neconditionat nu ai material sa te construiesti, ca sa o respingi ai infinit de multe arme, ca sa o traiesti ingenunchezi si te tarai cu ochii atintiti spre cerul ala iluzioriu in speranta, aproape vaga, ca o sa-l atingi cu mainile insangerate.
Si atunci ce iti ramane?
Le jeux sont fait, rien ne va plus...si sunetul constant al bilei ce se invarte pe ruleta. Jumatati de sfarcuri, calcaturi aspre si adanci si biciul de piele ce iti dezgoleste iubirea...
Zambesc...imi place ura si ti-am spus-o...
Iar martipanul este doar pata de odihna intr-o realitate de puroi si mucegai care te improasca pentru a lipi caramizile unui fundament iluzoriu...
Afara nu mai ploua....

Blind...

Azi mi-am privit blogul. Contemplam pagina de start in speranta ca imi pot aseza furtuna de trairi in cuvinte. Si apoi m-am oprit acolo...e ca o prabusire din aerul rarefiat al inaltimilor...
Am zambit. Valul cald al amintirilor m-a invaluit.
Imaginile acelea perfecte ale pervertirii au inceput sa se insire pe scenariul zambetelor mele. Starile de bine cand inhalam invatatura, cand urmam calea Lui cu o privire curioasa si cu trupul rastignit in placeri acceptate din orice motive, numai din curiozitate nu. Apoi "umilinta" care imi dadea puterea de a trage din placerea lui placerea mea. Extazul cu care inghiteam fiecare semn al dominatiei ca pe un firesc ce la altii ar parea o mizerie.
Nu Stimabile! Nu este declamativ si nu este nici macar murdar!
A fost in mine in toate felurile posibile si neimaginate de micii oameni care ne inconjurau. A fost in trupul si in mintea mea pe tot drumul faurindu-mi o coloana vertebrala mai tare decat a oricarui mamifer dovedit sau nu ca a trait pe pamantul asta.
Si am acum puterea sa recunosc, oarecum public, ca am fost slaba! Ca atunci cand am ajuns in acel punct de maxima dorinta a lui am cedat propriului meu egoism. Nu am vrut sa vad rascrucea ca pe un alt nivel de pervertire ci am vazut-o ca un om banal, un semn al Marii Umilinte. Locul unde eu, taraindu-mi coatele si genunchii pline de sangele cald, am avut tupeul sa reduc la zero sansa de a transcede in adevarata valoare a invataturilor Lui.
Intr-un cuvant mi-am dorit confirmari lumesti...
Si cand am realizat asta a fost mult prea tarziu pentru mine, pentru genunchii si coatele mele, pentru toata truda si intensitatea care mi-au fost daruite neconditionat.
Nu l-am aruncat pe el la gunoi, ci m-am aruncat pe mine intr-un hau abstract si nedefinit cu ochii sticlosi atintiti spre aerul rarefiat al inaltimilor.
Si asta am sa-l doresc mereu desi stiu ca nu o sa-l mai ating niciodata, pentru ca termenul de comparatie este infiorator de sus...
Azi zambesc. Si nu pentru ca mi-am gasit echilibrul ci pentru ca mi-a ramas atintita privirea acolo indiferent de noroiul in care ma scald.
Dar macar eu recunosc...am crescut la umbra Lui...
Voi nu sunteti porci decat atunci cand noi nu suntem FEMEI!
Dixit bestie!:))))
Cica recte:
Ofranda prea-respectabilului Ovidescu!

Ilogic...

Este absurd sa crezi ca toata lumea te place!
Este absurd sa crezi ca cineva o sa renunte la propriul confort numai pentru a-ti umple tie damigenele. Dar pana la urma le manaresti cumva si reusesti sa le vezi pline. Chiar nu conteaza cum ai reusit.
Apoi urmeaza o perioada cand iti doresti sa nu ti se mai invarta prin creieri intrebari existentialiste. Dar pacat ca ramane doar la stadiul de dorinta. Dorinta de a fi tamp se numeste asta! Ce frumoasa fantezie! Cum era vorba? Fericiti cei saraci cu duhul ca a lor...bla bla bla...
Nu ai norocul asta! Asa ca o sa continui sa te balacesti in mlastina intrebarilor fara raspuns. Si asta o sa te oboseasca si apoi o sa te intinzi pe un strat de iarba verde si grasa, o sa iei atitudinea de bovina rumegatoare si o sa spui ca ti se falfaie! Hai ca am aberat destul:))))

Neatza!...

Buna dimineata, Domnule Clasic in viata!
O cafea aburinda, o delectare pe ici pe colo cu insiruiri de cuvinte frumos asezate in fraza, o retorica ce parca da mai multa savoare cafelei. Un zambet, poate putina oboseala!
Ma gandeam azi ce samanta de scandal sa caut cu tine. Apoi mi-am spus ca nu e fair play. Vorba aceea: La toti ni'greu!
Apoi m-am gandit la amicul meu care o strange in brate pe Maricica. Il invidiez al naibii la ora asta! El e linistit. Are un singur stress pe lumea asta: alarma telefonului care se declanseaza la 6.40. Atat!
El nu e insomniac. Iubeste somnul si somnul il iubeste pe el. Si bine face! Fraier s-ar numi sa nu doarma.
Pseudo - Maricica mea sforaie. Ea e de alta formatie. Pe asta o doare fix in insomnia mea! Fata desteapta. Ea nu are griji. Si bine face!
Dar dupa ce o sa stabilesc pozitia exacta a fiecarui membru al familiei, am sa vin si eu la o cafea!
Si crede-ma nu o sa fiu perna moale! prima data am sa lovesc si apoi mai vedem noi.
In incheiere tin neaparat sa-ti mai spun odata la ora asta:
Buna dimineata, Domnule Clasic in viata (inca!)! :))))))))

La bocca della Verita...

Azi m-au luat toate alea. Stari de revolta maxima si logoree verbala fiziologica si bineinteles asta s-a concretizat intr-o avalansa de argumente pro. Nu au fost si contra pentru ca nu era cazul. Balanta deja era in criza cronica.

Dar sa lamurim in acelasi stil propriu si personal.
Ce m-a revoltat?
Printre atatea feluri de caractere de oameni care colcaie pe pamantul asta precum ramele este unu fel de caracter care ma scoate din minti, si reactionez ca atare.
Astea sunt anumite femei. Acele femei a caror prezenta in tagma noastra este o pata, si nu una mica si neglijabila.
Femeile care ajung la un anumit statut atat social cat si in familie.
Ce fac ele?
Oooo aici e basmul!
Au impresia ca detin adevarul absolut, au impresia ca au acumulat toata intelepciunea de pe pamant, au un simt al proprietatii asupra spiritului omului de langa ele care depaseste orice inchipuire.
Gandesc pentru el, actioneaza in numele lui, ii inchid toate portitele spre comunicare, se vaita ca ele nu pot sa accepte excentritati de genul: muzica, poezie, relaxare, o ambianta placuta.
Femeile astea au o energie in a se certa neargumentat incat iti genereaza piloerectie de nervi.
Nu accepta argumente, nu accepta justificari, nu accepta ca exista solutii simple si la vedere. Nici macar pe ele nu se accepta.
Poate sunt eu de moda veche si eu cred in placerea mea obtinuta din placerea omului de langa mine. Pentru ca este o placere rafinata, de cu totul alt calibru. Cred in menirea omului pe pamantul asta si cred in eroii necunoscuti.
Pentru ca prea sunt pline cimitirele de mormintele pe a caror cruci scrie Erou necunoscut. Omul ala si-a asumat menirea momentului, a fost acolo la timpul si locul potrivit.
Ce l-a manat acolo? Nu stiu si poate ca nu o sa stiu niciodata. Dar a fost acolo pentru ca si-a asumat totul inclusiv faptul ca este om si ca este supus greselii.
Deci pe buna dreptate, Doamnelor care aveti impresia ca detineti adevarul absolut, ar trebui sa faceti o introspectie interioara si sa observati ca nimeni nu s-a intors de dincolo de moarte ca sa ne spuna care pacat atarna mai greu!
Hai siktir si la mai mare!

Mustati ezoterice...

In ultimele zile am prestat un maraton de talk show-uri. Consecinta este ca am senzatia ca am capul in colturi. Nu e rau daca stai sa te gandesti ca poate asa ai o scuza sa o dai cotita. Pe parcursul acestui maraton am constatat diferite stari ale persoanelor din viata mea. Nu stiu daca in mod direct aceste strari au fost cauzate de procesul de votare si nici nu am stat sa analizez sursa.
Ce trece, Domnule clasic in viata, prin sufletul nostru?
Iti spun eu!
Mustata Domnule!
Mustata este imaginea ezoterica a omului liber. Este un eufemism Domnule!
Poti sa razi pe sub mustata, adica sa lasi lucrurile nici asa nici asa, sub alura unei fete zamberete si aparent calme desi ti se arunca in fata toate pacatele scrise si nescrise. Cica mustata te fereste de multe necazuri si asta numai pentru simplu fapt ca ti-au ramas in ea spumele laptelui pe care l-ai supt in trecutul tau luminos.
De ce nu imi plac mustaciosii?
Foarte greu de spus!
Astia sunt ca telefoanele cu doua fete. Tot timpul au doua SIM-uri. Nu-i convine te repezeste si iti spune "Hai siktir! Suna-ma pe celalalt ca la masa asta nu se canta acordurile care tie iti alina nelinistile!" Mai au si un mare avantaj, in sensul ca daca se intampla un accident si doamne fereste le ramane un canin in carnea cruda a prazii, pot sa-si ascunda ineficienta cu mustata. O atitudine foarte sanatoasa avand in vedere ca datul cotit nu e la indemana oricui. Nu mai are rost sa precizez ce efecte afrodisiace are o mustata. Desi asta e cu doua taisuri (cine stie cunoaste!).
Intorcandu-ma la starea mea de maratonista frustrata de neintelegere si bulversata de iuresul de informatii, incerc sa nu devin prea flegmatoasa. Asta pentru ca se pare, ca o schimbare de atitudine fata de cei ce te cunosc poate sa fie dramatica. Se uita la tine precum curca in lemne si incep sa faca matanii. Ceea ce poate sa le strice imaginea pseudocinica pe care au construit-o cu atata sarguinta. Cred ca m-am balacit destul in stari confuze si aberatii care mi-au stricat statutul de blanda si nebuna.
Dar mustata tot nu imi las. Prefer sa pun botul la lapte cu naturalete!