Dilutii...

Ziua de ieri m-a durut. M-a durut acolo in colturile rotunde si ascutite in culori reci.
De cate ori simt stiletul in acele locuri urc la marioneta. Nu am mai vizitat-o de mult timp. Niciodata nu imi este dor de hidosenia ei. Dar intotdeauna exista necesitatea de a urca in mansarda prafuita pentru a ma invalui in sclipirea cinica din ochii ei mati.
Scarile pana la camera ei mi-au creat senzatia unui drum aspru si plin de un colb maracinos. Aveam senzatia ca fiecare pas este o taietura adanca in talpile ce refuzau sa se intoarca din drum.
Am deschis usa fara sa am nici o asteptare.
Nu dormea. Privea nepasatoare un tantar ce bantuia in cautare de sange proaspat si pe fata ei un zambet malefic isi facea de cap. Niciodata tantarul nu o sa gaseasca in ea acel sange.
Cand m-a vazut a inceput sa rada in hohote si vocea ascutita s-a izbit de durerea mea.
- Daca aveam nevoie de hrana si m-as fi bazat pe tine acum eram moarta!
- Ce sansa am ratat!
Apoi tacerea s-a asternut in camaruta in care plutea un aer greu prevestitor de furtuni.
M-am asezat pe scaunel si mi-am aprins o tigara.
Nu intentionam sa deschid eu o discutie. Vroiam doar sa o privesc. Sa ii simt greata progresiva fata de starile de bine si mai ales sa ii vad satisfactia ca dupa atata timp am indraznit sa-i calc teritoriul plin de mucegai.
- Nu spui nimic?
- Nu.
- Te doare?
Am tacut. Stiam ca imi simte intensitatea durerii dar nu vroiam sa-i confirm nimic. In fapt ea se hraneste doar cu durerile mele, iar lipsa lor o vlaguieste si face ca ochii sa devina sticlosi si plini de ace.
- Si tacerea este un raspuns!
- Intelegi ce vrei. Oricum ma gandeam ca ar trebui sa te dau jos din cui. Imi placi mai mult chircita in coltul ala fara lumina.
- De ce? Simti cuiul ala ruginit in inima si vrei sa il stii liber?
- Nu. Pur si simplu vreau sa te stiu acolo unde iti este locul.
Pentru prima data in zi am zambit. Am strivit tigara in scrumiera si m-am indreptat spre ea. Am dat-o jos din cui si am asezat-o in coltul intunecat lasand sa cada peste chipul ei hidos sforile coapte de timp. Stiam ca nu v-a depune nici un efort pentru a le descurca si a se elibera din incalceala lor. E mult prea lenesa si mai ales mult prea plina de ea.
Un scancet mut i-a contorsionat pieptul. Nu am stat sa imi dau seama daca este un scancet de usurare sau unul de revolta surda. Nu ma interesa si mai ales nu vroiam confirmari ale durerii din mine.
Am zambit si am parasit camaruta cu gandul sa merg in gradina si sa mananc struguri.
Florile au alt miros seara si asta spune totul despre cinismul mat din ochii marionetei mele....