Azi mi-am privit blogul. Contemplam pagina de start in speranta ca imi pot aseza furtuna de trairi in cuvinte. Si apoi m-am oprit acolo...e ca o prabusire din aerul rarefiat al inaltimilor...
Am zambit. Valul cald al amintirilor m-a invaluit.
Imaginile acelea perfecte ale pervertirii au inceput sa se insire pe scenariul zambetelor mele. Starile de bine cand inhalam invatatura, cand urmam calea Lui cu o privire curioasa si cu trupul rastignit in placeri acceptate din orice motive, numai din curiozitate nu. Apoi "umilinta" care imi dadea puterea de a trage din placerea lui placerea mea. Extazul cu care inghiteam fiecare semn al dominatiei ca pe un firesc ce la altii ar parea o mizerie.
Nu Stimabile! Nu este declamativ si nu este nici macar murdar!
A fost in mine in toate felurile posibile si neimaginate de micii oameni care ne inconjurau. A fost in trupul si in mintea mea pe tot drumul faurindu-mi o coloana vertebrala mai tare decat a oricarui mamifer dovedit sau nu ca a trait pe pamantul asta.
Si am acum puterea sa recunosc, oarecum public, ca am fost slaba! Ca atunci cand am ajuns in acel punct de maxima dorinta a lui am cedat propriului meu egoism. Nu am vrut sa vad rascrucea ca pe un alt nivel de pervertire ci am vazut-o ca un om banal, un semn al Marii Umilinte. Locul unde eu, taraindu-mi coatele si genunchii pline de sangele cald, am avut tupeul sa reduc la zero sansa de a transcede in adevarata valoare a invataturilor Lui.
Intr-un cuvant mi-am dorit confirmari lumesti...
Si cand am realizat asta a fost mult prea tarziu pentru mine, pentru genunchii si coatele mele, pentru toata truda si intensitatea care mi-au fost daruite neconditionat.
Nu l-am aruncat pe el la gunoi, ci m-am aruncat pe mine intr-un hau abstract si nedefinit cu ochii sticlosi atintiti spre aerul rarefiat al inaltimilor.
Si asta am sa-l doresc mereu desi stiu ca nu o sa-l mai ating niciodata, pentru ca termenul de comparatie este infiorator de sus...
Azi zambesc. Si nu pentru ca mi-am gasit echilibrul ci pentru ca mi-a ramas atintita privirea acolo indiferent de noroiul in care ma scald.
Dar macar eu recunosc...am crescut la umbra Lui...
Voi nu sunteti porci decat atunci cand noi nu suntem FEMEI!
Dixit bestie!:))))
Cica recte:
Ofranda prea-respectabilului Ovidescu!
Am zambit. Valul cald al amintirilor m-a invaluit.
Imaginile acelea perfecte ale pervertirii au inceput sa se insire pe scenariul zambetelor mele. Starile de bine cand inhalam invatatura, cand urmam calea Lui cu o privire curioasa si cu trupul rastignit in placeri acceptate din orice motive, numai din curiozitate nu. Apoi "umilinta" care imi dadea puterea de a trage din placerea lui placerea mea. Extazul cu care inghiteam fiecare semn al dominatiei ca pe un firesc ce la altii ar parea o mizerie.
Nu Stimabile! Nu este declamativ si nu este nici macar murdar!
A fost in mine in toate felurile posibile si neimaginate de micii oameni care ne inconjurau. A fost in trupul si in mintea mea pe tot drumul faurindu-mi o coloana vertebrala mai tare decat a oricarui mamifer dovedit sau nu ca a trait pe pamantul asta.
Si am acum puterea sa recunosc, oarecum public, ca am fost slaba! Ca atunci cand am ajuns in acel punct de maxima dorinta a lui am cedat propriului meu egoism. Nu am vrut sa vad rascrucea ca pe un alt nivel de pervertire ci am vazut-o ca un om banal, un semn al Marii Umilinte. Locul unde eu, taraindu-mi coatele si genunchii pline de sangele cald, am avut tupeul sa reduc la zero sansa de a transcede in adevarata valoare a invataturilor Lui.
Intr-un cuvant mi-am dorit confirmari lumesti...
Si cand am realizat asta a fost mult prea tarziu pentru mine, pentru genunchii si coatele mele, pentru toata truda si intensitatea care mi-au fost daruite neconditionat.
Nu l-am aruncat pe el la gunoi, ci m-am aruncat pe mine intr-un hau abstract si nedefinit cu ochii sticlosi atintiti spre aerul rarefiat al inaltimilor.
Si asta am sa-l doresc mereu desi stiu ca nu o sa-l mai ating niciodata, pentru ca termenul de comparatie este infiorator de sus...
Azi zambesc. Si nu pentru ca mi-am gasit echilibrul ci pentru ca mi-a ramas atintita privirea acolo indiferent de noroiul in care ma scald.
Dar macar eu recunosc...am crescut la umbra Lui...
Voi nu sunteti porci decat atunci cand noi nu suntem FEMEI!
Dixit bestie!:))))
Cica recte:
Ofranda prea-respectabilului Ovidescu!
Musai trebe sa-l cunosc pe Ovidescu, macar sa vada si ochiu' meu cum arata un clasic in viata care te-a influentat asa de mult! Felicitari pentru fatul ca te-ai desprins din umbra lui...chestia asta cu umbra pare malefica cu o singura exceptie, la plaja :P!
RăspundețiȘtergere:)))) ha ha ! si pe tine te-a prostit ?? pai ce crezi ca esti singura ? asa-ti trebuie. Mai ridici si osanale
RăspundețiȘtergereMare proasta esti sa zic asa !
Imi accept prostia in cazul in care se afla un dram prin neuronasii mei blonzi:D Iar chestia cu prinsul cred ca ar trebui sa citesti foarteee atent/atenta inainte sa emiti concluzii de genul. OH! dar pentru asta iti trebuie neuroni cu galeata! Nu-i nimic exista SMURD!:D Dixit babe!
RăspundețiȘtergereSorano - babe, faci parte dintr-un lung sir de ,,femei...dastepte...::)),, care s-au fript putzintel mai mult sau mai putin. Numai pentru acest ,,post,, si tot ai depus ceva efort..sa arati ceva sau sa..spui ceva. :))))
RăspundețiȘtergereTot ,,dominata,, ramai ..asa ca..
zzattt , babe !:)
Looooooooooooooooooooool
RăspundețiȘtergereHabu, mai si reciti. Cu dictia mai ai de lucrat dar ..e fun . Dar spune, cand stateai in pozitia pe coate, recitai ,,porc ,, sau repetai piesa ?
E mare gradina, si grajdul asisderea
:))))
Sper s-o iei constructiv: cand reciti niste versuri, se observa foarte usor cam cat intelegi din ele. Am rezistat doar vreo 20 de secunde sa te ascult recitand din "Ultima scrisoare" a lui Beniuc si sunt destul de rabdator de felul meu...
RăspundețiȘtergere@ anonim: Babe! asa e cu cei de mor de grija altora. Le ramane numai zatt-ul in replica!
RăspundețiȘtergere@ simonel: N-ai nimerit-o! Scriam scenariul cu dintii si de aia am ramas in urma cu dictia :D
@ cristian: multumesc. Am luat constructiv:)
nu stiu de ce..ma gindesc la Huxlei..proza ta are o profunzime care uneori te oboseste..sa intelegi de multe ori trebuie sa revii..
RăspundețiȘtergerecorect..uneori trebuie sa revii...
RăspundețiȘtergereGalben crom este preferata mea de la Huxley. Revin mereu la ea in varii momente ale vietii, Andrei:)
RăspundețiȘtergereSorano, cred ca ai gresit.. Statea in patru labe si avea gura plina ;)de ,,clasici ,, in viata .
RăspundețiȘtergereAi grija cu dintii, ca zgarie !
OFFF! si eu care credeam ca numar serpii si scuip clasicii pe nari. Cat de naiva pot sa fiu:)))) sa traiesti Coniacule!!!
RăspundețiȘtergereIn genunchi ma intorc la tine, ca sa fiu dracului in consonanta cu o parte din comentarii. Cu mare placere observ ca ai starnit ceva reactii. Sper ca Ovidescu ranjeste satisfacut sau macar zambeste blazat. Daca sta in lotus, promit ca nu-l mai citesc. :P
RăspundețiȘtergereRadu ! Radu! :D cum te mananca pe tine in tastatura :P
RăspundețiȘtergere