Imi era foarte sete. Cararea parea ca se ingusteaza si, desi stiam drumul cu ochii inchisi, aveam senzatia ca m-am ratacit. Am ajuns in luminis. Se inserase. Lumina salcie sculpta umbrele si adierea vantului le dadea viata. O hora haotica si vesela de gargarite inconjura buturuga hidoasa plina de muschi lenesi si intelepti.
Batranul sedea pe bolovanul de langa fantana si mustaile i se miscau in ritmul versurilor pe care le arunca in jurul lui. Ciudat era ca nici macar gargaritele nu erau speriate in decorul acela.
Toiagul rezemat de fantana, sleit si obosit, astepta ca familia de bondari ce a poposit pe la el sa plece in treburile ei iar el sa se intoarca la vasnica liniste dorita. Galeata din cumpana se legana usor in bataia vantului racoros al serii. Picaturile cadeau vesele pe luciul apei, imitand ganguritul unor amorasi blonzi si lipsiti de griji.
Venisem sa-i aduc telegrama ce il anunta ca a primit voia de a pleca departe ca sa-si spuna ofurile. M-a zarit si m-a privit incercand sa-si dea seama din atitudinea mea ce fel de vesti ii aduc. A durat doar cateva clipe si fruntea i s-a descretit intr-un zambet larg si satisfacut. Degetele tremurande au dus spre buze pipa. A tras cu nesat din ea si a dat drumul fumului pe nari, gonind familia de bondari ce invadase toiagul mizantrop.
L-am salutat si in acelasi timp i-am intins telegrama. A luat-o si pret de cateva secunde a privit-o zambind. Apoi a pus-o in locul de la piept, ca pe o relicva a reusitelor din viata.
- Crezi ca trebuia sa o cant mai mult cand a murit?
L-am privit senina. Imi parea atat de departe de mine si intelesurile mele.
- Nu. A fost bine asa cum a fost. Lumea a spus ca a fost tare fericita.
- Nu. Nu a fost. A iubit prea mult. Ce stie lumea?
Batranul sedea pe bolovanul de langa fantana si mustaile i se miscau in ritmul versurilor pe care le arunca in jurul lui. Ciudat era ca nici macar gargaritele nu erau speriate in decorul acela.
Toiagul rezemat de fantana, sleit si obosit, astepta ca familia de bondari ce a poposit pe la el sa plece in treburile ei iar el sa se intoarca la vasnica liniste dorita. Galeata din cumpana se legana usor in bataia vantului racoros al serii. Picaturile cadeau vesele pe luciul apei, imitand ganguritul unor amorasi blonzi si lipsiti de griji.
Venisem sa-i aduc telegrama ce il anunta ca a primit voia de a pleca departe ca sa-si spuna ofurile. M-a zarit si m-a privit incercand sa-si dea seama din atitudinea mea ce fel de vesti ii aduc. A durat doar cateva clipe si fruntea i s-a descretit intr-un zambet larg si satisfacut. Degetele tremurande au dus spre buze pipa. A tras cu nesat din ea si a dat drumul fumului pe nari, gonind familia de bondari ce invadase toiagul mizantrop.
L-am salutat si in acelasi timp i-am intins telegrama. A luat-o si pret de cateva secunde a privit-o zambind. Apoi a pus-o in locul de la piept, ca pe o relicva a reusitelor din viata.
- Crezi ca trebuia sa o cant mai mult cand a murit?
L-am privit senina. Imi parea atat de departe de mine si intelesurile mele.
- Nu. A fost bine asa cum a fost. Lumea a spus ca a fost tare fericita.
- Nu. Nu a fost. A iubit prea mult. Ce stie lumea?
Tu scrii foarte frumos! :)
RăspundețiȘtergereMultumesc Andre, nu sunt cu nimic mai prejos decat tine. Si mi-e liniste cand scriu:)
RăspundețiȘtergereAh, eu scriu de zbucium... si de drag de prieteni.:)
RăspundețiȘtergere