De sapte ori cate sapte....

Parasire  - Sursa aici

Static - Blogul lui Pustiu

Abis - Cosmin Bararu

Miza - Leon Bass

Cuvant - Ioana Otilia Grigore pe blogul Anne - Luiss

Promisiune - Nene Ane

Timp - Sursa aici 

Pentru ca azi am insiruit sapte cuvinte, pentru ca azi am sorbit sapte imagini, pentru ca azi din fiecare cuvant se poate naste o povestire.....pentru ca e luni si pentru ca MBW imaparte frumosul.....

O alta cutie...

Aveam senzatia ca scara ce pleca de la picioarele mele este supliciul...
Nu stiam sa explic de ce sau cum s-a intamplat ca acest gand sa imi ravaseasca pasii.
Stiam doar ca eram acolo si o priveam cu toata disperarea adunata in pumnii stransi si raniti de propriile unghii. Rosii. De sange, de durere ascutita, de nimic ce se poate compara cu vreo culoare existenta in spectru.
Simteam ca daca reusesc sa fac primul pas, pe prima treapta, totul ar fi capatat o alta turnura. Voiam sa decid eu ca acel pas inseamna totul si mai ales inseamna moartea neputintei si puterea de a nu ma uita inapoi.
Am calcat pe treapta. Am strans ochii si am stiut ca in acele secunde pentru mine se decide totul. Palmele imi erau transpirate. Simteam pe sira spinarii raceala unui stilet imaginar si creierul imi era bombardat de mii de grenade ce explodau haotic. In mine era pamantul si in afara mea apa. Si doar treapta aceea nenorocita facea legatura dintre ele.
Genunchii i-am simtit de plastelina si sangele in vene a devenit vascos, facand inima sa depuna un efort infernal de a supravietului pasului.
Si am calcat, si apoi am plans si am tipat spre ceruri. Am aruncat in jurul meu vinovatia nevinovatiei si cruda vulnerabilitate a inconstientei.
Si a doua treapta...
Si urmatoarea...
In supliciul aruncat la intamplare distingeam doar micile nervuri ale pietrelor care imi macinau talpile cu tacerea lor cruda. Le priveam contorsionata peste umar si continuam sa urc spre iadul ce il simteam aproape. Nu mai pot compara cu pesteri sau alte locasuri. Ar fi mult prea bland si departe de ceea ce simteam ca se zvarcoleste in mine.
O lume intoarsa cu susul in jos si eu pasind pe o scara ce sfideaza legile fizicii. Ea urca, desi in jurul ei totul se prabuseste cu zgomot. Imi doream orbirea momentului sau cel putin o fractiune de limpezime in mintea mea naucita de valtoarea ce ma inconjura. Dar niciuna nu s-a intamplat. Si continuam sa urc cu lacrimile sfasaindu-se de balustrada ruginita, cu talpile arse de focul din mine si de raceala din pietre. Si eram constienta doar cand durerea dormea, nelasandu-ma pe mine sa dorm.
Iti auzeam vocea sigura si calda spunandu-mi: du-te! o sa fie bine!
Si ma agatam cu disperare de toate nodurile de franghii ce zburau in jurul meu fara sa imi dau seama ca de fapt scara aia nenorocita e un drum ingust si negru.
Linistea....
Asternuta undeva la doua trepte de mine. O puteam palpa cu genele si o puteam atinge cu parul ravasit de transpiratie si groaza.
Am imbratisat-o si m-am refugiat in ea ca un fugar ce stie ca a ajuns la capatul unui drum ales. Imi e cald si senzatia asta nu vreau sa o pierd. Nu ma uit in spate. Stiu deja ce a fost si ce este acolo. Tocmai ce am trecut. Plang. Un plans lin si descatusat din toate spaimele ce le simtisem cand am urcat treptele reci. Ma bucur ca plang desi tu sti cat de usor lacrimile mele se revarsa pe obraji. Doar secundele dintre ele si zambet au devenit mai multe si mai grele. Muzica incepe sa prinda contur. Eu incep sa deslusesc vocea si apoi versurile. Ma alint si ma misc in ritmul ei privind peste umarul imaginar gradina incoltita de primavara tarzaie. Lipseste ceva...inchid ochii si ma cuibaresc undeva, ma refugiez acolo in micul colt de lume unde pot sa dorm fara spaime....
Si din nou vocea...si din nou neguri, ura, tenebre scuturate in vanturi reci. Stari apasatoare ce imi doresc sa le pot lua. Si ma revolt ca vreau asta. Si tip si alerg frustrata ca pe undeva cinismul meu era asa cum am zis... si cum ai spus...
Sunt sus acum. Am puterea sa ma intorc si sa privesc scara. O scuip cu tot veninul acumulat in mine si apoi te injur in gand si ma injur pe mine ca imi vreau intregi tenebrele ravnite.
Si din nou vocea...
- Blondie! Bucurie-ntr-o cutie!!!
Acest om zugravea apartamente....Matt Cardle, Demon!