22 aprilie 2008

Spastic...


Imi aduc aminte cand imi cereai raspunsul cu atata sete si cu o incrancenare aproape obsedanta…daca dragoste nu e nimic nu e….
Dupa mult timp ai revenit invaluit in voalul revelatiei….te lasasem sa inveti asta singur, sa gasesti asta in cautarile tale. Am zambit si am acceptat momentul cu o liniste nefireasca mie.
Pe undeva, in toate peregrinarile noastre, am facut o mica marturisire invaluita in ultimul spasm de abstract. Atunci m-am bucurat ca ai trecut peste ea vrand sa dai senzatia, probabil, ca nu ai observat.
Acum?......
Acum reusesti de fiecare data sa-mi aduci pe buze gustul acelor piersici mancate in toiul noptii, mirosul inconfundabil al florilor si leganatul imperceptil al hamacului…
Acum?...
Acum reusesti de fiecare data sa ma faci sa caut cautarile tale, sa ma faci sa reinvat sa iubesc, sa vad in mine disponibilitatea asta…
Nu pot sa-ti promit nimic. Dar pot sa incerc…iti multumesc ca existi….

Un comentariu:

  1. Si eu îţi multumesc că exişti căci mă regăsesc în ceea ce scrii. Uneori trec peste tristeţi şi revin la viaţă citind gândurile aşternute de tine pe acest blog. Kiss

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea!!