O cafea iubire?
Imi asez obrazul in palma. Inchid ochii. Incep sa numar in gand cele zece secunde...
O eternitate de trairi asezate pe un obraz cald si uneori nedumerit.
Imi spuneai candva ca a ma intoarce si a ramane ancorata in simbolurile mele inseamna o involutie.
Te-am intrebat de ce.
Ai spus ca ancorarea in acele tairi este ca o legatura stransa, ca o pauza a unui zbor spre alte inaltimi. Ca o orbire ce se intinde peste ceea ce ma inconjoara, nelasandu-ma sa privesc stralucirea intrinseca a pietrelor pretioase.
Ti-am spus atunci, cu nonsalanta si ingamfarea scriitoarei din mine, ca simbolurile raman statice si ca doar trairile se schimba in raport cu ele.
Mi-ai zambit si pot sa spun ca ai si ridicat tonul putin. Atat doar ca sa ma faci sa inteleg mesajul pe care vroiai sa mi-l transmiti.
Acum zambesc si eu. Fara sa imi revendic acele simboluri.
Imi dau de fapt seama ca ai vazut in poticneala mea doar inlantuirea, lipsa de curaj de a merge mai departe si a cauta. In mine, in altii, in ceea ce ma inconjoara.
Aproape de fiecare data ai reusit sa imi citesti tacerile. Uneori zambesti, uneori te revolti si ma certi iar alteori imi dai inapoi tacerile tale. Ma lasi sa caut in ele esenta gandului ce le naste, forta simtului ce le invaluie in praful ce ne inconjoara. Asta ca sa se stie ca sunt in lumina si in ochii tuturor.
Si gestul acesta al tau ma lasa sa zambesc, ma impinge sa ma privesc si sa te privesc...
Ai inteles mereu ca orice intentie a cuiva de a-mi inlantui fantezia ma face sa ma revolt, ma face sa scot din mine sacazul ce face ca vioara sa vibreze libera, ma face sa te iubesc...oriunde te-ai afla!
Imi asez obrazul in palma. Inchid ochii. Incep sa numar in gand cele zece secunde...
O eternitate de trairi asezate pe un obraz cald si uneori nedumerit.
Imi spuneai candva ca a ma intoarce si a ramane ancorata in simbolurile mele inseamna o involutie.
Te-am intrebat de ce.
Ai spus ca ancorarea in acele tairi este ca o legatura stransa, ca o pauza a unui zbor spre alte inaltimi. Ca o orbire ce se intinde peste ceea ce ma inconjoara, nelasandu-ma sa privesc stralucirea intrinseca a pietrelor pretioase.
Ti-am spus atunci, cu nonsalanta si ingamfarea scriitoarei din mine, ca simbolurile raman statice si ca doar trairile se schimba in raport cu ele.
Mi-ai zambit si pot sa spun ca ai si ridicat tonul putin. Atat doar ca sa ma faci sa inteleg mesajul pe care vroiai sa mi-l transmiti.
Acum zambesc si eu. Fara sa imi revendic acele simboluri.
Imi dau de fapt seama ca ai vazut in poticneala mea doar inlantuirea, lipsa de curaj de a merge mai departe si a cauta. In mine, in altii, in ceea ce ma inconjoara.
Aproape de fiecare data ai reusit sa imi citesti tacerile. Uneori zambesti, uneori te revolti si ma certi iar alteori imi dai inapoi tacerile tale. Ma lasi sa caut in ele esenta gandului ce le naste, forta simtului ce le invaluie in praful ce ne inconjoara. Asta ca sa se stie ca sunt in lumina si in ochii tuturor.
Si gestul acesta al tau ma lasa sa zambesc, ma impinge sa ma privesc si sa te privesc...
Ai inteles mereu ca orice intentie a cuiva de a-mi inlantui fantezia ma face sa ma revolt, ma face sa scot din mine sacazul ce face ca vioara sa vibreze libera, ma face sa te iubesc...oriunde te-ai afla!
