Alte drumuri...

Intre mine si eu...
Prund arzand sub talpile-mi insetate de nori voluptosi.
Izvor rece pornit din renuntarea de a nu ma uita in urma si dorinta adanca de a ma vedea acum.
Pagina alba a sufletului meu asteapta.
Incearca sa-mi inlesneasca drumul spre mine, spre cuvintele ce se zvarcolesc in minte si apoi trec in suflet. Ard in mine si nu isi gasesc locul de iesire. Indarjirea lor face ca degetele sa-mi alunece confuze peste foaia alba, sa se opreasca in semne de punctuatie inutile si desarte.
Foaia ma priveste linistita.
O asteapta pe femeia Sorana, pe omul Sorana ajunsa in punctul in care nu a mai fost si nestiind incotro sa priveasca.
Fiecare treapta a desavarsirii isi are pretul si forta ei.
Fiecare loc din mine pe care il ating in urcare isi schimba consistenta.
Ma voi fi scaldat in soare, voi fi trecut ape si drumuri, voi fi mancat inghetata de ciocolata intr-un han aproape parasit…Voi fi fost…

Culorile de azi....

Undeva in fiecare din noi exista un spectru al culorilor.

E minunat sa iti poti trai culorile cu alta intensitate in fiecare zi, facand abstractie de un demential daltonism primordial.

Cand ne-am nascut am primit albul, amestecul tuturor culorilor. Dar nimeni nu ne-a invatat sa decelam semnificatia fiecarei culori.

Am ales-o noi pe parcursul anilor rasfranti in valtori de schimbari si trairi. Si asta a facut ca fiecare in parte sa avem propria semnificatie pentru fiecare culoare.Atat de vag si omenesc.

Atat de trist si totusi atat de semnificativ. Am dat culoare iubirii, tristetii, nostalgiei, regretelor, amagirilor, viselor…dar ne-am oprit in a da o culoare cuvintelor. Lame cu doua taisuri, cautari, retorica, deschidere, introvertire, amuzament. Nu ne-a cerut nimeni socoteala pentru asta, nu ne-a judecat nimeni, nu ne-a invinuit nimeni si astfel le-am lasat sa curga cu setea ratacitului intr-un imens, dogoritor si abstract desert.

Candva, cineva drag mie, mi-a spus intr-o noapte, pasind cu gandurile spre casa, ca acolo e soare. Am zambit si am admirat asta chiar daca era un soare rosu.

Am inclinat din cap a intelegere, izvorata poate din ratacirile mele spre un astru intangibil si i-am raspuns zambind ca soarele meu e doar cald.

E mult prea mult si mult prea regretabil cand ridicam intre noi cuvintele. De aceea imi plac tacerile.

Sunt lipsite de bariere si de prejudecati, nu au nevoiae de motivatii si justificari. Tacerile sunt culori calde …sunt razele sorelui nostru…asa cum le dorim si asa cum vrem sa le daruim.M-am oprit azi in a ma mai intreba.

Azi vreau sa traiesc doar culoarea infinita a unei calduri candva daruita….si am sa zambesc pentru ca nu ma simt vinovata cu nimic…