8 iunie 2011

Ianina...





Cunosti plajele acelea cu nisip alb si multa umbra?
Nu trebuia sa te intreb asta. Zambesc si amintirile ma invaluie intr-un fior placut si lasciv.
La Capri...
Kiros se numeste. E un grec trecut de prima tinerete, jovial si pervers. A construit acolo mici casute din lemn cu strictul necesar. Intime si pierdute in umbra maslinilor si leandrilor.
Kiros este un barbat frumos, trecut de 50 de ani. Are mainile batucite de soare si sare, o privire conturata in ochii aproape negri este indulcita de ciocul alb atent ingrijit. Harul lui Kiros se concretizeaza in mancarurile pe care le gateste. Nu e nimic specific in ele. Totul este rodul imaginatiei si dispozitei lui fata de cei ce-i calca insula.
Lui Kiros ii plac femeile inalte, blonde, cu ochi albastri, femeile cu sani voluptosi si buze carnoase care sa le contureze privirile scaldate in dorinte greu de pus in cuvinte.
Intimitatea insulei iti da senzatia ca te afli intr-un colt de lume ce nu poate sa fie privit de nicaieri si totusi expus intr-un fel decadent si plin de dorinte. Se spune ca undeva, pe o stanca ce domina plaja linistita, Kiros are un loc in care mediteaza. Stiu ca el minte. Meditatia lui de grec trecut prin valtoarea pasiunilor nu este de fapt decat o lunga poveste a unui privitor rafinat. Din umbrarul lui de pe stanca priveste femeile ce se scalda in apa marii. Desi goale in fata lui, niciodata nu a putut sa "vada" totul.
Te-ai imprietenit cu el. Asta imi dadea o adevarata senzatie de placere pe care incercam sa o reprim pentru a deschide ochii spre perspectivele unor zile pline de surprize. Savurezi din plin povestirile haioase si uneori dramatice spuse intr-o engleza destul de stalcita. Kiros iti prepara mereu bauturi ciudate pe care le bei cu o curiozitate nedisimulata.
In dimineata aceea, usor adormit si plin de lene, te-ai indreptat spre barul din stuf ascuzand in tine o pofta de ceva aparte. Privesti imensitatea aceea albastra de apa si nu incerci sa cauti ce iti doresti. Ai senzatia ca daca lasi totul la voia intamplarii apa ce iti invaluie gleznele o sa fie cea care iti va implini dorinta.
Zambesti! Kiros te priveste si in coltul ochilor i se contureaza ridurile de expresie intr-un mod ce iti spune ca de fapt el stie ce cauti.
Te-ai asezat comod pe unul din scaunele inalte ale barului. Cu siguranta o cafea s-ar potrivi perfect. Fara sa spuna nimic, Kiros te serveste. Langa ceasca de cafea aseaza un pahar lung cu o licoare vernil ce invaluie cuburile de gheata. O privesti mirat. Grecul iti zambeste pe sub mustata si te imbie sa gusti. Iti explodeaza in gura o puternica aroma de menta amestecata cu o tenta de gin. Undeva in mintea ta e gheata. Te infiori si inchizi ochii. Tot trupul ti se scalda in ceva rece dar atat de fierbinte incat strangi pumnii pentru a retine in tine senzatia ce te invaluie. Il privesti pe Kiros. Zambesti. Nu sti inca ce vrei si nu sti ce vrea. Nu incerci sa afli. Te lasi usor pe spatarul scaunului si privesti marea. E o liniste sfidatoare si neintrebatoare. Vocea lui Kiros taie linistea intr-un mod care te face sa tresari....
- Ianina!!!!
Nedumerit, deoarece nu ai auzit numele asta pana acum pe mica insula, intorci privirea spre plaja inundata de soare.
E inalta. Picioarele lungi si armonioase. La glezna poarta o bratara din corali. Trupul ii e zvelt si uniform bronzat. Fata ovala capata stralucire datorita ochilor mari si verzi. Parul aramiu si lung, usor carliontat, ii cade greu pe spate. Ingheietura mainii drepte e infasurata intr-o bratara de piele pictata. Invaluita intr-un sarong de in, de culoare verde pal, legat deasupra sanilor, da senzatia ca e purtata de o adiere de vant. E aproape ireala, cu sanii fermi ce se misca liberi sub materialul fin. Buzele sunt conturate intr-un suras limpede ce dezveleste o dantura alba, frumoasa. Pe obrazul drept citesti umbra unei gropite ce apare si dispare in ritmul surasului.
Se apropie de tine Ianina si te invaluie intr-o vraja palpabila ce face ca gustul bauturii se se schimbe pe buzele tale uluite de frumusetea ei. Iti spune ceva in greceste. Nu intelegi dar glasul acela cristalin si jucaus te face sa tresari din nou. Kiros o cearta amuzat si tu nu intelegi de ce. Ianina zambeste si iti spune in engleza:
- Buna dimineata Armand! Nu doresti sa faci o plimbare impreuna cu mine?
Iti cuprinde mana in mana ei si te trage inspre mare. Simti cum trupul ii arde si cum fiecare adiere a brizei o mangaie si ii intensifica trairile. Apa ii inconjoara gleznele subtiri si atinge coralii din bratara. Sunetul frumos te face sa iti atintesti privirea spre gleznele ei. Te intrebi cum de pielea unei femei poate sa aiba culoarea aceea.
Ianina canta!
Canta ceva ce categoric nu intelegi. Pieptul i se ridica in ritmul melodiei si sanii frumosi isi cauta scaparea pe undeva. Mana ta strange mana ei. Miroase a mare si a scoici, a nisip si a soare.
Briza desface sarongul si privirea ta se opreste pe linia coapselor frumoase, cu pielea neteda, abdomenul plat si buricul ce ascunde in el o mica bijuterie rosie. Vantul ti-e potrivnic. Ii inveleste Ianinei trupul la loc.
Usor frustrat o tragi usor spre tine. Parul lung ii invaluie fata. Il adulmeci, il mirosi si il absorbi cu tot trupul. Nu poti sa definesti a ce miroase, dar simturile iti sunt starnite.
Ianina iti zambeste si citesti pe fata ei perfecta, neconditionarea. Citesti ardoarea si totala daruire si dorul acela imens de libertate. Intr-un gest aproape nepotrivit cu faptura ei delicata, Ianina arunca sarongul de pe ea si se refugiaza in apa marii.
Te uiti dupa ea, nu indraznesti sa mergi mai departe. Te gandesti ca m-ai lasat dormind....
Ianina e deja departe in valuri. O zeitate intrupata intr-o femeie pe care o privesti cu o dorinta nedisimulata.
Te arunci...
Kiros imi zambeste si imi toarna in pahar vinul rece. Umbrarul e acum cupola lumii. Imi ia mana in mana lui si citesc acolo in gestul acela toata tandretea pamantului si a marii.
Grecul batran si privitor...
Ianina! Cadoul facut pentru cei ce impreuna definesc fericirea totala si separat unul de altul reprezinta doar clipe de fericire intensa pentru altii...
Eu...aceiasi...
Tu si Eu...
O insula unde ai senzatia ca de nicaieri nu se vede...
E doar o senzatie....
 
 

2 comentarii:

  1. Ştiu cum se vede nisipul pârjolit din umbră. Contrastul este atât coloristic cât şi termic. Vreau si eu pe insula aia, măcar o scoică pe glezna cuiva să fiu!

    RăspundețiȘtergere
  2. Fericirea ca si optimismul nu stiu sigur daca poate fi cantarita sau masurata iar fericirea absoluta nu cred ca exista cu adevarat sau daca exista probabil ca este un perpetuum mobile ce nu a fost descoperit inca...parerea mea.
    Acel grec, din punctul de vedere al privitorului a gasit aceasta fericire absoluta dar desigur ca daca ai vedea prin ochii lui kiros ai stii ca in toata aceasta mare de fericire in care el se scalda de fapt ceea ce vezi este cu totul diferit decat perspectiva insulei din ochii tai...pentru tine este un colt de rai dar acel colt de rai pentru el nu este decat un banal meci de rugby...asta nu inseamna totusi neaparat ca e nefericit.....poate ca e,poate ca nu....in tot cazul el are sansa sa contemple fericirea si se poate hrani cu ea saturandu-si setea continua ce ce ne chinuie pe toti...cum spuneai....totul e ce vezi, si, de unde....

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea!!