Sunete din neguri...

E o melodie in care invarti pe varful degetelor fulgii haotici de zapada...
Si frigul dispare subit. Si incerci sa atingi fiecare fir de apa albit intr-un dans ce pare rupt de realitate.
Starea ma acapareaza si ma transforma in mica balerina visata in timp. Adoram cutiile muzicale.
Pictam inconstient pe ele fidelitatea obscura a gesturilor mari. Asteptam sa se intemaple ceva care sa miste lumea inerta din mine si sa ma lase sa pasesc mai departe. Penita stiloului zburda pe franturile de hartii rupte din caiete de retete invechite de timp. Bantuiam intre incrancenarea statica si impulsul de a tine pe palme ceva atat de bine definit si totusi atat de bizar...
Oglinzi, marionete si figuri brazdate de riduri toate adunate intr-o cutie a carei melodie impresioneaza prin liniste. Fara intrebari care sa nasca alte intrebari, fara cotituri si fara rascruci de drumuri.
Doar un imens platou alpin linistit...
Frunze strivite sub pasii obositi si gustul ierbii ciuntit de vanturile aspre ce l-au construit. Imensitatea cerului sprijinita pe privirea mirata si apoi sunetul acela nedefinit in care pasii isi regaseau constiinta de sine si mainile luptau sa desfaca norii grosi ai furtunii ce va fi fost...
O foame crancena de aer ma inconjoara si ma atrage in ciclonul invertit de alte maini ce cauta sferica lumina a unui alt inceput. O alta culoare ce strabate zarea de dincolo de stancile colturoase si tacute. Ma imbie, ma ademeneste si e asemenea unui cos cu fructe proaspete si coapte de un soare de neinteles.
Si apoi alegerea...
De a nu uri ura si de a iubi necunoscutl acela viu si totusi rapace.
Piruete de nehotarare si urme de frici mici si intepatoare se transforma intr-un vartej aproape de nebunie. Intre mine si altii, intre mine si mine, intre mine si...neant.
Fantasmele isi joaca cartea si miza e alegerea mea.
Un pariu cu mine...
Un pariu cu neantul...
Surzesc!
La propriu si la figurat. Vreau sa aud si totusi zgomotele ascutite ce ies din negurile mele sunt acute. Tulbura ceea ce de fapt nu cred ca exista. Nici acceptare si nici alegere. Undeva intre doua lumi sarcastice ce bat din palme sa imi trezeasca dorinta de muzica.
Alerg in nestire pe covorul de iarba sticlos si imi caut lacrimile. Am senzatia ca descatusarea mea de acum depinde doar de ele. Nu pot pentru ca nu vreau sau vreau pentru ca nu pot?
Nimic din toate astea nu imi da raspunsul. Nimic din toate astea nu imi spune ca nu ma voi risipi. Si din nou alegerea ma tulbura si ma lasa in neantul de nepatruns al surzeniei mele.
Si stiu ca inceputul o sa poarte stigmatul propriei mele sclavii. Stiu ca instinctul e mult mai puternic decat adancimea neantului.
Si aleg...
Pirueta balerinei de pe cutia muzicala isi poarta muzica in gratia bratelor intinse spre neant...
Acolo o sa merg...