In ploaia de Mai...

Statui

Tinea tigara in mana stanga...

Curiozitatea din ochi era asemanatoare cu multe din semnele de intrebare contemporane. Nimic nou in asta la o persoana plina de o altfel de viata. Contrastul dintre zambetul larg si definit al buzelor si tristetea din ochi mi-a atras atentia. Buzele sorbeau din filtrul tigarii ca si cum ar fi fost ultima picatura de apa de pe pamant. Inelul elegant de pe degetul mainii stangi aducea o umbra interesanta peste gesturile lenese dar foarte sugestive.

Gulerul camasii grena cuprindea gatul intr-o atingere subtila si se deschidea spre piept adulmecand lantisorul de argint lucrat intr-un mod aparte. Medalionul fin se pierdea in respiratia adanca si anagrama miscarii spunea o cu totul alta poveste.

Cafeaua aburinda i-a adus pe fata un zambet melancolic si incantarea a sclipit in tristetea ochilor pentru cateva clipe. Ritualul era impecabil prin dinamica fetei si a mainilor. Il priveam fascinata si incercam sa culeg melodia ce se revarsa din miscarile trupului si ale fumului de tigara.

Stiam de ce ma aflu acolo in acel moment dar nu reuseam inca sa deslusesc misterul ce il inconjoara. Ceva ma impingea sa fug spre el si sa-i pun intrebari scurte si precise pentru a elucida prezenta lui in micul orasel. Stiam ca nu ma cunoaste si nici nu stie cum arat. Ideea asta m-a facut sa zambesc si sa privesc in continuare salba de gesturi ce incepusera sa aiba o usoara tenta de neliniste. Mai aveam cateva minute pana la ora la care trebuia sa ma prezint lui, asa cum am stabilit la telefon.

Inca aveam posibilitatea sa aleg in a ma face prezenta sau sa raman in umbra si apoi sa plec. Ii simteam tenebrele cum se revarsa din ochi peste ceasca de cafea. Un val puternic si dezlanat ce putea sa doboare totul inaintea lui, lasand in urma oseminte de corabii pline de sperante si iluzii nascute din cuvinte.

Scrierile lui au fost pentru mine, ani de zile, cele mai complicate rebusuri pe care nici macar in clipa asta nu stiu daca le-am rezolvat corect. Insa nu aveam niciun fel de emotie. Frumusetea lui nu m-a impresionat deloc. Simteam ca este frumos si mai ales stiam ca este un om incredibil de rece.

Imi povestise cum inima lui s-a transformat in piatra cu multi ani in urma. Mi-a spus despre decizia lui implacabila de a nu mai accepta sa simta. In niciun fel si pentru nimeni.

Insufletirea lui pentru antichitati era singurul lucru ce il facea sa vibreze. Povestile ceasurilor vechi, ale monezilor si obiectelor oculte reprezentau pentru el viata, prin moartea lor anterioara.

Si eu eram acolo incercand sa ma decid daca sa dau ochii cu versatilitatea asta pagana si de netagaduit.

Am zambit si m-am indreptat spre el. Nu simteam niciun fel de emotie. Aveam doar senzatia ca ma indrept spre o statuie. Stiam ca nu imi doresc sa ii dau viata dar doream din tot sufletul sa o ating. Sa-i sorb raceala aceea crunta si intunericul desantat.

- Buna seara Domnule, i-am spus zambind.

- Buna seara Femeie a Noptii....

In acel moment mi-as fi dorit sa ma aud cantand....

Papadiile...

Un lac..

Prin ciobul de sticla vad acum cerul. Are culoarea calatoriilor. Il simt palpand in ochi si in simturi si ma las imbratisata de caldura lui. Culorile devin sange si sangele un izvor. Nu stau sa-i sondez adancimea. Pasesc mai departe in calatorie si absorb fiecare fir de aroma ce se loveste de pielea mea alba.
Respir uniform si linistit. Inspir caldura si culoare si ma invart ca o moara pusa in vant de un mester cautator de energie.
Silabisesc calatoriile si restrang universul in care pasesc.
Cant...
Cu papadii in par si stele in loc de cercei atarnand pe umerii de vara.
Desculta...
Adun din iarba frageda stropii de lacrimi ai diminetilor si apoi ma opresc pe buturuga ridata sa imi beau cafeaua. Zambesc.
Totul in jurul meu pare ca a prins glas. Versuri de melodii vechi se rostogolesc cu veselie spre mine si imi lovesc lacrimile de bucurie. Imi era dor sa plang in felul asta viu si nepartinitor.
Si revoltele au amutit. S-au ascuns intr-un colt si nedumerirea lor chiar ma face sa rad. Nonsalanta cu care s-au indepartat nu m-a mirat. Nici lasitatea lor. Totul a fost de un firesc atat de palpabil incat cuvintele nu mai au sens.
Si las totul sa curga in mine. Cu sete si cu bucurie.
Fotografii perfecte decorate cu zambete ce pornesc dintre buze tandre ce soptesc mut galerii de stropi de fericire. Atarnate undeva intre acte de vointa si delasare perpetua. Mirosul de cafea inteteste starea mea. Ma complac si mi-e bine cand fac asta. Intr-un mic colt alaturi de mine sta ghemuita dorinta infima de a depasi starea. E timida si ochii limpezi ma privesc cu o curiozitate bizara. Cald si rece.
Si gerunziu se pravaleste in cascade peste coltul ei. Imaginea ma fascineaza. Absorb cu sete si daruire. Deschid palmele ca intelesurile sa zboare nestingherite. As vrea sa fuga dar ele nu fac asta. Ele sfredelesc constant zidurile spre locurile unde isi doresc sa fie. Si eu stiu, si ele stiu .....