In ploaia de Mai...

Statui

Tinea tigara in mana stanga...

Curiozitatea din ochi era asemanatoare cu multe din semnele de intrebare contemporane. Nimic nou in asta la o persoana plina de o altfel de viata. Contrastul dintre zambetul larg si definit al buzelor si tristetea din ochi mi-a atras atentia. Buzele sorbeau din filtrul tigarii ca si cum ar fi fost ultima picatura de apa de pe pamant. Inelul elegant de pe degetul mainii stangi aducea o umbra interesanta peste gesturile lenese dar foarte sugestive.

Gulerul camasii grena cuprindea gatul intr-o atingere subtila si se deschidea spre piept adulmecand lantisorul de argint lucrat intr-un mod aparte. Medalionul fin se pierdea in respiratia adanca si anagrama miscarii spunea o cu totul alta poveste.

Cafeaua aburinda i-a adus pe fata un zambet melancolic si incantarea a sclipit in tristetea ochilor pentru cateva clipe. Ritualul era impecabil prin dinamica fetei si a mainilor. Il priveam fascinata si incercam sa culeg melodia ce se revarsa din miscarile trupului si ale fumului de tigara.

Stiam de ce ma aflu acolo in acel moment dar nu reuseam inca sa deslusesc misterul ce il inconjoara. Ceva ma impingea sa fug spre el si sa-i pun intrebari scurte si precise pentru a elucida prezenta lui in micul orasel. Stiam ca nu ma cunoaste si nici nu stie cum arat. Ideea asta m-a facut sa zambesc si sa privesc in continuare salba de gesturi ce incepusera sa aiba o usoara tenta de neliniste. Mai aveam cateva minute pana la ora la care trebuia sa ma prezint lui, asa cum am stabilit la telefon.

Inca aveam posibilitatea sa aleg in a ma face prezenta sau sa raman in umbra si apoi sa plec. Ii simteam tenebrele cum se revarsa din ochi peste ceasca de cafea. Un val puternic si dezlanat ce putea sa doboare totul inaintea lui, lasand in urma oseminte de corabii pline de sperante si iluzii nascute din cuvinte.

Scrierile lui au fost pentru mine, ani de zile, cele mai complicate rebusuri pe care nici macar in clipa asta nu stiu daca le-am rezolvat corect. Insa nu aveam niciun fel de emotie. Frumusetea lui nu m-a impresionat deloc. Simteam ca este frumos si mai ales stiam ca este un om incredibil de rece.

Imi povestise cum inima lui s-a transformat in piatra cu multi ani in urma. Mi-a spus despre decizia lui implacabila de a nu mai accepta sa simta. In niciun fel si pentru nimeni.

Insufletirea lui pentru antichitati era singurul lucru ce il facea sa vibreze. Povestile ceasurilor vechi, ale monezilor si obiectelor oculte reprezentau pentru el viata, prin moartea lor anterioara.

Si eu eram acolo incercand sa ma decid daca sa dau ochii cu versatilitatea asta pagana si de netagaduit.

Am zambit si m-am indreptat spre el. Nu simteam niciun fel de emotie. Aveam doar senzatia ca ma indrept spre o statuie. Stiam ca nu imi doresc sa ii dau viata dar doream din tot sufletul sa o ating. Sa-i sorb raceala aceea crunta si intunericul desantat.

- Buna seara Domnule, i-am spus zambind.

- Buna seara Femeie a Noptii....

In acel moment mi-as fi dorit sa ma aud cantand....