Papadiile...

Un lac..

Prin ciobul de sticla vad acum cerul. Are culoarea calatoriilor. Il simt palpand in ochi si in simturi si ma las imbratisata de caldura lui. Culorile devin sange si sangele un izvor. Nu stau sa-i sondez adancimea. Pasesc mai departe in calatorie si absorb fiecare fir de aroma ce se loveste de pielea mea alba.
Respir uniform si linistit. Inspir caldura si culoare si ma invart ca o moara pusa in vant de un mester cautator de energie.
Silabisesc calatoriile si restrang universul in care pasesc.
Cant...
Cu papadii in par si stele in loc de cercei atarnand pe umerii de vara.
Desculta...
Adun din iarba frageda stropii de lacrimi ai diminetilor si apoi ma opresc pe buturuga ridata sa imi beau cafeaua. Zambesc.
Totul in jurul meu pare ca a prins glas. Versuri de melodii vechi se rostogolesc cu veselie spre mine si imi lovesc lacrimile de bucurie. Imi era dor sa plang in felul asta viu si nepartinitor.
Si revoltele au amutit. S-au ascuns intr-un colt si nedumerirea lor chiar ma face sa rad. Nonsalanta cu care s-au indepartat nu m-a mirat. Nici lasitatea lor. Totul a fost de un firesc atat de palpabil incat cuvintele nu mai au sens.
Si las totul sa curga in mine. Cu sete si cu bucurie.
Fotografii perfecte decorate cu zambete ce pornesc dintre buze tandre ce soptesc mut galerii de stropi de fericire. Atarnate undeva intre acte de vointa si delasare perpetua. Mirosul de cafea inteteste starea mea. Ma complac si mi-e bine cand fac asta. Intr-un mic colt alaturi de mine sta ghemuita dorinta infima de a depasi starea. E timida si ochii limpezi ma privesc cu o curiozitate bizara. Cald si rece.
Si gerunziu se pravaleste in cascade peste coltul ei. Imaginea ma fascineaza. Absorb cu sete si daruire. Deschid palmele ca intelesurile sa zboare nestingherite. As vrea sa fuga dar ele nu fac asta. Ele sfredelesc constant zidurile spre locurile unde isi doresc sa fie. Si eu stiu, si ele stiu .....