Am fost acolo...
Mult timp si inutil.
Am ramas la fel de mult si la fel de inutil.
Agatata in sufletul tau imatur si deloc negru.
Cand am inceput sa scriu randurile astea ma gandeam, zambind, ca in cautarile mele ciclicitatea s-a dovedit a fi singura constanta ce nu ma face sa ma pierd in hatisuri desuete. Oamenii nu se schimba niciodata. Doar conjuncturile sunt altele. Aceste conjuncturi le dau iluzia ca palpeaza pe undeva mici adevaruri incantatoare ce deniveleaza vag culorile din ei.
Plecand de la premisa mai sus enuntata am invatat sa nu am asteptari. Si asta face ca intensitatea a ceea ce traiesc sa aiba involuntar cote de pariuri atat de imposibile incat nici macar realitatea sa nu le suporte. Fascinatia ce ma invaluie este o perdea perfecta pentru dezvaluire. Nimic nu se compara cu diferenta majora dintre ceea ce se pune pe masa si ceea ce este de fapt acolo.
Colturi de mare verde-albastruie se indoaie peste plaje subliminal pietroase si artagoase.
E ca si cum as pasi pe un nisip fin si dupa cativa pasi talipile mele sunt strapunse de colturi de piatra nervoasa ce ma fac sa las in urma mea dare de sange proaspat si nevinovat. O balaceala in necunoscut este preferabila decat sa ai senzatia ca esti o ancora ruginita intr-un port unde speranta e atat de mare incat de apuca pur si simplu greata.
O zeitati!!! Dar nu este revolta. Nu este nici macar o atitudine ingaduitoare. Este pur si simplu un noroi. Pe care in nebunia mea il plac. Nu ma intrebati de ce pentru ca nu stiu sa va raspund. Dar e preferabil oricand acest noroi decat falsa imagine rubensiana a unor cuvinte fara continut ce par sa defineasca absolutul.
E negura si nu e.
E lumina si nu e.
Dar pute!Si asta este esenta ce poate sa-ti dea imboldul sa cauti mereu. Esenta asta ma face mereu sa ma misc, sa ies din perioadele in care atarnarea devine aproape inconstienta si acceptata. Pur si simplu caut putoarea asta nenorocita care sa ma faca sa pot sa ma scald iarasi in valuri de alte culori. Ii caut cu dezinvoltura consistenta vascoasa si scuip constient spre a o provoca.
Si atunci simt!!!
Nu se compara nimic cu sfichiuitul biciului pe piele. Indiferent cat de mincinoasa este lovitura, durerea este reala. Carnea rosie e dovada ca niciodata, niciun cuvant, nu poate egala dorinta de a simti intr-un fel liber locul unde vrei sa vezi ancore.
Poti sa faci un legamant?
Da pot.
Pot sa spun ca nu o sa-mi mai doresc sa raman atarnata in cuvinte fara continut.
Pot sa spun ca singura goliciune va fi a mea.
Pot sa spun ca dincolo de mine nu voi fi niciodata numai eu.
Pot sa spun ca o sa sug cu nemernicie din jugulara care mi se ofera numai de dragul de a simti urmele pasilor ce vor fi fost.
Nu pot sa spun ca nu o sa mai...
Nu vreau sa nu pot sa mai...
In fond si la urma urmei ciresele de iunie sunt perfecte in dulceata lor iar oamenilor nu le raman decat alegerile lor...
Blondie?
Da eu..
Da tu..
Si atat...
