Prostitutie sentimentala de doi lei...

Prostitutia...
Hazard universal si definitie incompleta.
Nu stiu de ce m-oi fi trezit in cap cu ideea de a pune in cuvinte asta.
Cea mai veche meserie din lume. Simpla dar atat de complexa incat niciodata nu cred ca cineva a atins limitele intinderii ei.
O gasesti in toate aspectele vietii, difera doar imbracamintea.
Am momente cand apreciez starea ei pura.
Dezgolirea aceea de tot ce inseamna inhibitie si respectabilitate.
Nonconformismul din conformismul schimbului banal. Iti dau placere tu asigura-mi cornul si laptele ca sa pot sa imping imaginatia spre ceva ce nu ai gandit niciodata.
Cinismul cu care se varsa in vintre dorinta de exibare, de golire de ceva ce in simplul fapt este doar o necesitate fiziologica de ambele parti. Si la mijloc banul. Forta intrinseca ce conduce lumea.
Celor mai multi aspectul acesta li se pare fetid, josnic dar in sinea lor mereu isi vor pune intreabarea de ce face parte din viata.
Ma face sa zambesc mereu aspectul de prostitutie sentimentala.
Asta este si mama si tata prostitutiei in acelasi timp.
Inceputurile probabil ca isi au radacinile in nevoia noastra de a fi iubiti si acceptati. Insa tot ce e dincolo de aceasta nevoie trece sub semnul acestei prostitutii.
“Daca m-ai iubi”, “te iubesc dar…”, “nu ma iubesti cat te iubesc eu”, “eu te iubesc mai mult” si toata pleiada aceasta de bla bla-uri cu arabescuri de pseudointelepciune.
Cine are aparatul de masura al cantitatii si calitatii iubirii?
Sunt gata sa imi sacrific intreaga avere pentru el.
Consecinta?
Un ocean de prejudecati. O mare de oameni care cred ca detin intelepciunea necesara ca sa-ti puna etichete si sa presupuna despre tine, de cele mai multe ori in necunostinta de cauza.
Ei bine asta ma face sa rad in hohote!!Oameni care cred in posesia unei alte fiinte umane, oameni care cred ca individul se schimba numai pentru ca iubeste, oameni care cred ca in viata exista si alte certitudini inafara de nastere si moarte.
Daca sug pula sunt curva, daca nu o sug sunt frigida si daca mai am si tupeul sa spun ca imi place sa o sug…….nu vreti sa stiti cum sunt catalogata!
Culmea este ca acesti oameni isi permit sa judece. Culmea ingamfarii este ca acesti oameni nici macar nu au forta sa priveasca in ei cu sinceritate. Culmea este ca acesti oameni chiar cred ca ceva li se cuvine.
Cum dracu sa nu razi? Cum dracu sa nu te amuzi si sa nu privesti cu ingaduinta asemenea atitudini?
You don’t need eyes to see, you need vision!

Arta de a fi mintit...

Un cutit cu doua taisuri... sau doua cutite...
Nu pot decat sa rad cu pofta la imaginea asta atat de incisiva, daca se poate spune asa.
Facand abstractie de faptul ca nu as putea sa judec pe cineva prin prisma alegerilor facute, nu ma impiedeca sa nu observ. Si o fac uneori cu foarte mare placere.
Ochiul mintii si al saselea simt al femeii se pare ca nu se inseala. Cel putin pana acum aceasta teorie, in ceea ce ma priveste, nu a dat gres.
Ma lupt de ceva vreme cu instinctele mele primare. O sa radeti dar chiar am si de astea! Si nu am de gand sa le neg niciodata.
De ce ma lupt cu ele?
In primul rand pentru ca nu tin sa apar la stirile de la ora cinci.
Apoi pentru a nu cadea in pacatul de a eticheta. Un pacat ce aduce dupa sine obedienta si mataniile necesare atunci cand instinctul te insala.
E usor sa pui etichete dar e atat de greu sa recunosti ca te-ai inselat.
Nu e asa?
Dar asta chiar nu ma impiedeca sa....
Prima lama a cutitului!
Ipocrizia!
Cea mai perfecta masca sociala. Fara riduri si dureri de cap, fara oprelisti si mai ales asortata mereu. Concluzia te-ar duce ca aceasta ipocrizie nu are culoare.
Eu spun ca intrece pana si cameleonul.
Si de aici porneste tavalugul....
O asezi pe chip aceasta masca si apoi incepi sa construiesti esafodajul normalitatii. O normalitate la care nimeni nu stie sa dea o definitie.
Dar vai! Cum sa fac eu asa ceva? Ce o sa spuna vecinii, prietenii, liota de lingai in partile dorsale, zambaretii de conjunctura si detinatorii adevarului absolut?
Cum sa spun ca simt, ca imi doresc, ca vreau, ca imi place, ca vreau si altceva, ca nu suport ramele de tablouri aurii cand ele sunt in voga?
Dar in spatele mastii fac! Le fac pe toate! Le fac la modul la care daca cineva ar afla s-ar prabusi cerul peste mine!!
Asta e ipocrizia pe care am observat-o in ultima vreme.
Daca stau sa ma gandesc mai bine si daca mi-as lasa instinctul primar liber ceea ce ar aparea aici ar fi de o vulgaritate care ar face sa roseasca cea mai perversa minte!!
Nu pot sa fac asta, nu? Sunt o draguta si o dau in simbolism, dand astfel sansa fiecaruia sa creada ce vrea.
E si asta o forma de ipocrizie.
A doua lama a cutitului!
Ipocritul este pus fata in fata cu o situatie in care, in mod normal, ar trebui sa isi dea masca jos si sa spuna: asta sunt, altul/alta mama nu mai face ca e la menopauza!
N-ai sa vezi asa ceva! Ipocritul jigneste, arunca mizerii, se retrage in culcusul caldut al normalitatii ipotetice, umileste pe altii si se umileste si pe el.
Si apoi?
Apoi isi cere scuze. Ca un ipocrit adevarat ce este uita ca si-a cerut scuze, uita ca a spus sau nu a spus si merge mai departe...
Ei bine Doamnelor si Domnilor!

Prefer sa fiu damnata pentru ceea ce sunt decat sa fiu iubita pentru ceea ce se presupune ca nu sunt!
Si inca un anunt foarte important: Spal covoare in piua cu materialul clientului!!
Hai siktir ca faceti din scarba o adevarata arta a abstractului!
Dar sa nu credeti ca nu va vad si nu va simt.
Voi amagiti-va in continuare! Eu prefer sa traiesc!
Si iarasi m-am racorit! Sa radem deci!