Ma indreptam spre fantana de la poalele dealului.
Simteam sub talpi prundul aspru si incins. Dar nu ma dureau talpile ci urmele pasilor mei lasate in cararea ce ducea spre fantana.
Imi era foarte sete si gandul, stupid de altfel, ca voi ajunge la fantana si nu voi gasi apa punea stapanire pe mine dandu-mi o stare de neliniste profunda. Cu cat ma apropiam mai mult de fantana cu atat scartaitul lantului devenea mai pregnant adaugand gandului meu insetat imaginea unei fantani fara apa.
Am ajuns.
M-am aplecat peste marginea fantanii si am zarit ochiul de apa limpede si prietenos. M-am linistit. Parca nici nu imi mai era sete. Apoi mi-am privit chipul in adancimea fantanii si am inceput sa rad. Cascadele mele de ras s-au revarsat in negura fantanii la inceput amplificate si limpezi apoi estompate si lugubre.
Mi-am spus ca nu este firesc sa iti razi de propriul chip, dar nu puteam sa nu fac asta. Picaturile care cadeau din galeata pe jumatate plina imi distorsionau chipul si il faceau sa arate ca cel a unui om suparat atunci cand picatura atingea luciul apei. Radea in schimb atunci cand micile valuri generate de aceiasi picatura se indreptau spre peretii plini de muschi ai fantanii.
Si atunci de ce sa nu razi?
Nu oare asta este realitatea care ne inconjoara?
Nu acestea sunt mastile care trebuie sa le purtam atunci cand iesim in lume?Naturaletea este rara. Si tocmai de aceea sunt foarte putini cei care isi permit sa o afiseze.
Am coborat galeata in fantana si mi-am distrus chipul zambitor. Am umplut galeata cu apa limpede si am ridicat-o. Am refuzat sa imi mai privesc chipul in oglinda mult prea sincera a apei. Am baut din apa rece, astamparandu- mi setea si sfarsind gandul temator ca as fi putut gasi fantana secata si plina de colb.Am pus apa in galeata cu care venisem si am pornit spre deal, desculta, pe prundul aspru si incins si dorindu-mi sa nu mai clipoceasca in fata ochilor mei chipul trist generat de picatura care loveste luciul apei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea!!