Cararea spre padure parea ca nu se mai sfarseste. Dorinta de a ajunge sa absoarba fosnetul intunecat al frunzelor ratacite a facut sa dispara tot ce o inconjoara. Pasii siguri, desenati de talpile goale, striveau prundul si privirea ii era tintuita spre cerul noptii.
Despicand aerul cu trupul fierbinte si plin de nelinisti era constienta ca numai prezenta padurii ii va aduce raspunsurile.
A pasit in ea. Tumultul fiorilor din trup s-a scurs in cararea acoperita de frunze moarte.
Ochii albastri au capatat consistenta unei furtuni si mainile rataceau tacute peste scorburile ce isi deschideau gurile infometate de valul de temeri.
Contura fiecare umbra, in mersul ei acum linistit. Zvarcolirea a ramas undeva in spate, neavand curajul sa patrunda taina ratacirilor ei.
S-a oprit pe marginea rapei, unde de atatea ori poposise in trecut. Nimic din ce era acolo nu ii era necunoscut. Pietrele colturoase ce formau un zid abstract se incumentau acum sa-i priveasca chipul. Muschii ce invaluiau cioturile de lemn se intindeau lenesi sa ii atinga degetele tremurande si pline de dorul acela patrunzator al cautarii.
S-a asezat pe marginea rapei si a privit apa involburata ce isi croia drum printre stancile batrane.
Si-a dat seama ca nici unul din elementele astea nu ii definesc punctul terminus. Si-a imaginat si a sperat ca va gasi ceva nou, ceva care sa o faca sa se desprinda din noaptea grea.
Cauta, iscodind pamantul si cerul, elementul esenta care sa o indeparteze de ipostaza femeii de noapte.
Tipatul unei jivine a impins-o sa priveasca spre cer. Si-a gasit acolo, sus, trupul conturat intre stele. A inteles alegerea ei.
A inteles ca mereu partea aceasta din ea nu o sa fie palpabila. Nici pentru EL macar.
Nu pentru ca nu i-ar fi aratat-o sau pentru ca o tinea inlantuita. Ci pentru ca e partea care o face sa fie altfel.
In fata ochilor se succed acum imaginile oamenilor. Atitudinea ei joviala si plina de viata fata de ei.
Si-a dat seama cat ii este de usor sa imbratiseze bunavointa si caldura. Fac parte din ea. Din lumina ei. Din felul ei de a respira si a impartasi. Asta vad toti. De asta se bucura toti.
Dar noaptea?
Peste femeia noptii niciodata nu se va rasfrange intelegerea.
Peste femeia noptii linistea nu va poposi.
Peste femeia noptii vor trece la nesfarsit singuratatile cuvintelor altora fara ca ale ei cuvinte sa fie ascultate.
De ce?
Nimeni nu are puterea sa iubeasca o femeie a noptii pentru ca asta ar insemna sa isi iubeasca propriile tenebre...
Ea e altfel...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea!!