O sansa...

Aici sunt ani din viata mea, care asteapta inchisi in interiorul cuvintelor...
Inchid ochii si privesc in mine cautand firul simturilor. Uit, in delasarea aceasta, orice a insemnat vreodata simbol.
Imi dau seama ca am avut o zi minunata. Ceva a contribuit la inspiratia mea. O conspiratie a tot ce ma inconjoara, poate. A luminii si culorilor ce imi inunda sufletul, a florilor miscate de adierea vantului cald, a pasilor grabiti ai oamenilor ce s-au lovit de privirea mea iscoditoare...a iubirii...
Sorb din pahar limonada rece si aromata. Tin inca ochii inchisi si caut, caut, caut....firul fragil dintre ceea ce este si nerostirrea acelui trebuie...
Zambesc...
Ar trebui sa fim liberi, sa putem face ceea ce dorim si nimic sa nu ne opreasca. Nimeni nu ar trebui sa simta momentul acela terminus fara sa stie ce este libertatea..
Nu stiu de ce gandul asta m-a napadit.
Deschid ochii si zidul cu iedera mi se pare o fortareata inexpugnabila. Realizez in clipa asta ca este atat de usor sa darami ziduri exterioare, sa realizezi spatii luminoase in care sa proiectezi gradini pline de viata. Incerc sa transpun in mine aceasta usurinta. Nu imi dau seama daca reusita demolarii zidurilor din mine m-a facut vreodata sa arat altfel decat sunt.
Imi aduc aminte de alte zambete, de alte atingeri, de alte lacrimi si mai ales de alte framantari.
De singura mea iubire...
A trai si a renunta?
Sunt acestea doua fatete ale vietii noastre?
Si daca da, doua suflete se pot intalni numai in felul acesta?
Dragostea este condamnabila daca admiti sa te cotropeasca?
Refrenul isi cere dreptul in fata ochilor mei...ritm...ritm...ritm...
Maria numara furnicile din stratul de flori. Glasul ei limpede si viu ma intoarce in lume. Zidul din fata mea isi pierde conturul intr-o mare de verde ce lupta sa se inlantuiasca pentru a ajunge la o alta lumina.
Iubirea suprema, aceea pe care o intalnesti doar o data in viata, poate dainui intr-o lume ostila, dominata de principiile rigide ale respectabilitatii?
Gheata din limonada s-a topit. Imi este sete. E tarziu.

Acum Maria doarme, desi furnicile isi respecta cu rigurozitate ritmul lor...intr-o lume...intr-o viata...intr-un vis renascut din forta dorintei de a nu renunta....