1 noiembrie 2010

Calatorii in simturi - Versus Vuia?


Am incercat in sfarsitul acesta de saptamana se dezlipesc starea de tristete de intensitatea trairilor oferite de locul unde ma aflam.
O misiune destul de ingrata si de asta imi dau seama abia acum cand am inceput sa ma linistesc.
Nu mi-am pierdut nici de data asta prostul obicei de a nu scoate din fiecare gest al meu intregul de care este nevoie pentru a simti intens.
A fost sau nu un surogat?
O intrebare la care nu stiu sa raspund, iubire!
Pot doar sa zambesc.
Unele lucruri in viata ne este dat sa le traim asa cum ne dorim.
Daca in acest moment ai insista sa descriu trairile mi-ar trebui foarte mult sa reusesc sa inlantui o povestire cat de cat lizibila.
A fost un amestec deruntant si fara niciun punct de echilibru.
O betie de simturi ce m-a tinut departe de tristete ore bune.
Un loc unde am putut sa ma las prada simturilor si sa adulmec pe indelete tot felul de stimuli ce imi gadilau creierul intr-un joc cubist.
Buze umede si curioase, coapse si maini alunecand pe un fagas al intuitiei, o libertate a mea ce nu are inceput si sfarsit.
Intr-o fraza?
Placere in stare pura si imposibil de pus intr-o ierarhie.
Cred ca vazut de afara acest amestec arata mai mult decat diabloic si de neinteles.
Am pictat in mintea mea un tablou al decadentei in culori ce iti orbesc mintea.
Am pus si semnatura pe el, desi nu m-am indoit niciodata ca nu va fi recunoscut.
Dar am tinut sa fiu eu cea care recunosc ca aceasta decadenta suplineste magistral.....
Nu mai deschid acum subiectul pentru ca asta ar insemna sa ma intorc in tristete.
Duminica, foarte tarziu in noapte, cand trupul meu s-a pravalit ametit in asternutul albastru am adormit cu gandul acela insistent si prezent in maniera constanta: nici asta nu te-a facut sa te rupi?
Nu am avut forta fizica sa ii raspund iar dimineata deja era prea tarziu.
Se ascunsese acolo in cotlonul lui intunecat de cuburi rotunde si a dormit refuzand orice interpelare.
Nu am ajuns la concluzia ca ii este frica dar am stiut, atunci cand am sorbit din cafeaua fierbinte, ca se estompeaza. Si pe zi ce trece lumea infernala a bitilor o simt din ce in ce mai inutila si mai seaca....
A fost placere pura, a fost viata, a fost simt, a fost ceea ce mintea mea defineste ca aerul rarefiat al inaltimilor....
Si stii ceva iubire?
A inceput sa nu mai imi pese decat de asta....
 

Un comentariu:

  1. Thu! Iar mă faci să mă gândesc! Şi asta dăunează grav sănătăţii! :P

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea!!