20 septembrie 2011

Lentoare...



Rasfoiam...
Coli albe si coli neinsemnate. Scrise in timp si uitate tot in timp. Ce mai conteaza trecut sau prezent?
Zambesc...
Azi vreau sa cobor. Intr-un adanc si stupid simulacru de noroi imbecil. Simt destul de intens dorinta asta incat sa ma pot agata de bara ce duce in jos.
Parasesc lumina covarsitoare si im fac un sarafan din culorile ce ma inconjoara. Imi lipseste negrul...
Imi dau seama cu fiecare secunda pe care o parcurg ca nu o sa fac decat sa-l caut si sa il aduc in spectrul meu haotic.
Il vreau acolo ranindu-mi iluziile bicolore si atingand tapiteria frenetica a sitei ce se numeste suflet.
Nu stiu ce sa aleg acum. Nu stiu cum as putea alege si mai ales nu am nici macar acel lenes punct de pornire care sa ma faca sa stiu ca sunt la o rascruce de dementa.
Imaginatia imi zboara spre treptele ce coboara spre batalul negru. Daca ar fi fost petrol totul se reducea la o ecuatie de gradul intai. In care X era chibritul patetic.
Dar nu e inflamabil. A ars de multa vreme batalul acela. Scheletele retroverse isi cauta uterele ratacite si mainile calcifiate tipa. Le privesc linistita si caut sa imi dau seama ce ar insemna sa arunc inspre ele un colac de salvare. Stiu ca pot sa fac asta. Pentru ele, insa, nu vreau sa o fac. Mi se pare inutil sa dizolv in neantul lor colacul colorat si simpatic ce sa le confere linistea unei bune alegeri.
Astept sa cad la invoiala cu mica halucinatie ce se insinueaza in mintea mea.
Ea e doar o tricicleta desueta ce alearga nestigherita pe unde o lasi. Nu poti sa o masori, nu poti sa o cantaresti si mai presus de toate nu poti sa-i macini rulmentii distorsionati pe creierul incins.
Poti si vrei sa o privesti desenand pe nisipul crud cercuri volatile...
Vrei sa poti sa o impingi spre marginea unei prapastii si sa-i dai ultima suflare drept cadou de nunta. Nunta ei cu abisul...
Vrei sa poti sa o ierti si sa te ierti ireparabil adaugand la toate o fata hidoasa dar blanda ce inca stie sa zambeasca.
Nu vreau sa invelesc in staniol o diadema ce demult si-a pierdut stralucirea.
Intind mana spre batalul negru si astept sa ma absoarba. Astept acel ceva ce va sari de acolo inversunat sa muste din carnea mea si sa ma adoarma.
Plutesc...
Intre lumea ce va fi fost si lumea ce nu va fi pentru ca este...
O scuza de lumi abstracte. O furie infinita si o ura seaca pentru dorinta halucinanta de a amesteca totul si cu negru.
Un masochism dus pana la statut de arta intr-o cavalcada de milioane de culori si zambete ce nu-si vor opri caderea.
Cine sa mai inteleaga? Eu?
Refuz pana si acest privilegiu.
Arunc manusa in neant si privilegiul in primul tomberon de metale. Nu am nevoie de el. Nu imi poate aduce in plus nimic si eu nimicul nu il negociez.
Eu vreau negrul pe mantia mea de culori...
Il vreau acolo simbolizand ce o vrea el sa simbolizeze..
Dar il vreau...
Si pentru asta sunt gata sa negociez!!!!
Nu azi Blondie...nu azi....
Inchide usa! O sa-ti fie frig la degetele...

4 comentarii:

  1. nu,nu,nu si iar nu....ai cate o bucatica din negru in aproape toate culorile din mantia ta curcubeica si e de ajuns blondie....negrul pur nu iti este necesar,negrul pur nu iti face bine....negrul pur ucide blondie!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. offf sorana...la fel de profunda ca intotdeauna.. mi`ar place sa am macar un sfert din talentul tau de a te juca cu , cuvintele ..frumos..

    RăspundețiȘtergere
  3. Azi negru,maine alb si poimane gri....intr-o alta zi,poate chiar rosu....

    mereu suntem ceea ce simtim...mereu vrem sa amestecam culorile......doar putin negru,doar putin,altfel tindem sa nu mai fim noi insine.......

    RăspundețiȘtergere
  4. Demon, asa si ?

    Kani cand simti, joaca devine un firesc...

    O dorinta nu te poate transforma, Arle. O dorinta e doar impulsul spre a avea curajul sa arati ceea ce esti fara niciun pic de teama...

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea!!