Un alt loc...

De cateva zile incerc sa imi conserv pofta nebuna de a scrie. Singura explicatie a acestei stari este ca s-a schimbat polaritatea. Constientizez asta cu bucuria fetitei blonde cu ochii mariti de uimire la tot ce o inconjoara. Nu vreau sa trec de varsta asta acum si sa incep sa ma gandesc de ce negurile s-au ascuns. Au ales sa faca asta in felul lor si bineinteles fara sa ma anunte, asa cum de altfel le sta bine unor tenebre cu bun simt.
La un moment dat ma intrebam doar cat de puternic a fost magnetul care a reusit schimbarea asta de la un plus la alt plus. Pentru ca in cazul culorilor mele minusul nu este definit, deci nu poate sa aiba un pol. Spunand asta ma gandesc ca s-ar putea sa limitez aceste plusuri ce se joaca pe o mutime de stari. Dar nu este asa. Sunt libere mereu sa-si aleaga magnetul care sa le faca sa polarizeze starile haotice.
Asa ca... incarcata cu polaritatea inversata am iesit in frigul de afara, deloc indulcit de razele sfioase ale soarelui. Nu mi-a trebuit mult curaj. In mintea mea era conturata clar pofta de clatite cu dulceata de afine. Stiam exact locul cel mai potrivit pentru a savura asa ceva. Plus ca imi doream sa caut pe strada de acum libera de mese si scaune, o "icoana cu picioare lungi". Nu-i asa Demon ca asta nu ti-a trecut prin minte atunci cand iti spuneam ca starea mea de gratie si-a schimbat drumul?
- Demon asta e icoana cu picioare lungi?
- Blondie, Blondie...aia e intr-un fel..Dar lasa!!! O sa o gasesti tu candva...
Zambesc si intru in local....
Parca toate zeitatile s-au strans si au decis ca aici trebuie sa pluteasca in aer aromele cele mai incantatoare. Amestecul de nuca si vanilie cu arome tari de piper si ghimbir te arunca intr-o betie de simturi foarte greu de controlat.
Imi doresc clatite cu dulceata de afine. Sunt preferatele mele. In timp ce astept ca ele sa se faca imi comand o cana mare cu cafea si o savurez privind oamenii ce defileaza prin fata geamului, pe caldaramul ce parca asteapta zapada ca sa-si stinga ultimele zvacniri de caldura.
Desi este frig, oamenii nu par sa fie afectati de asta. Se plimba alene si privesc cladirile frumoase, vorbesc, rad si fac fotografii.
Ospatarul se apropie de masa mea. Clatitele mele plutesc intr-un nor de scortisoara si o vaga unda de piper imprumutata probabil de la masa de vis-a vis de mine.
Voiam sa ma revansez fata de dorinta mea si sa-i ofer un regal de trairi sa poata sa-si aline intensitatea uracand si mai sus.
Prima inghitura Demon!!!
Aproape similara cu primul fum tras din tigara. Asta e echivalentul.
Sau...
O mangaiere tandra pe o piele fina ce o simti cum freamata pe degetele tale...
Sau...
Un sarut printre lacrimi de fericire si o cafea dupa o noapte in care ai simtit somnul in forma lui cea mai completa...
Sau...
O liniste atat de dorita pe o bucata de piatra grunjoasa ce ti se pare cea mai moale saltea si e scaldata intr-un soare nefiresc de fierbinte in toamna tarzie.
Sau...
Se poate oare descrie?
Afinele dulci acrisoare si putin aspre amestecate cu aluatul fin si aromat ce isi trage respiratia din batoanele de vanilie cu maiestrie conservate te duc cu gandul ca dulceata niciodata nu poate sa aiba o definitie. Daca mai sorbi si din cafeaua amaruie si satinata ai senzatia ca pe undeva lumea asta isi are rostul ei atunci cand amesteca trairile intr-un asemenea fel...
A fost atat de placut Demon sa-mi ostoiesc dorinta de ceva dulce si sa te fac sa privesti prin ochii mei un loc ce inca nu a renuntat sa isi pastreze la intrare masutele si bancile, in ciuda frigului ce o sa aduca zapada...
Am iesit zambind din casa clatitelor si am pornit alene spre casa cu gandul sa ma apuc sa pun pe hartie clipele astea ce mi s-au parut infinite. Ca multe altele de altfel...
Nu se putea ca ceva atat de frumos sa nu imi impinga privirea spre vitrina asta. Am trecut pe aici de nenumarate ori dar pana acum nu am vazut-o. Vanzatoarea statea in pragul magazinului si fuma. Am privit-o si i-am zambit. E draguta. Mi-a zambit inapoi si a inteles ce imi starnise zambetul hazliu.
Am fotografiat reclama si am plecat gandindu-ma la o bratara pe o glezna dar nu am putut sa asociez imaginea asta cu ultimul cuvant al reclamei.
Simteam ca nimic din jurul meu nu este un accesoriu...