Se afișează postările cu eticheta acel perfect. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta acel perfect. Afișați toate postările

21 august 2013

Biochimie...

Femei, femei ...e plina lumea de nebune...
Erau pasi fara dimensiune. Nimic din ceea ce ar fi trebuit sa fie pentru altii nu se gasea acolo.
Era spirit. Era atitudine si dementa. Era frumusetea pura din cel mai schizoid tango compus vreodata.
Asta am simtit cand mi-am adus aminte de cicatricea de pe sanul stang si amintirea mi-a placut atat de mult incat am simtit pe limba iluzia salivei amestecata cu cel mai rafinat coniac pe care l-am baut in vremurile altor cautari aspre.
Mintea mea hoinara recitea episodul acela pe sinapsele prafuite si ma imbatam cu fiecare pagina risipita si apoi adunata. Nu existau in acele momente semne de punctuatie care ar fi putut sa imi altereze in vreun fel bipolaritatea rasfatata si linistita.
Repetam pana la obsesie. Adaugam numele doar ca pe o valenta ce o voiam oprita in acel concret si rotund balon de sapun.
Natalia...Si totul trecea dincolo de perceptia ascutita a unui chevalet asezat intamplator in lumina ce il desavarsea. 
Blonda...
Cu ochii albastri si pielea ca de portelan. Am stat cu ea in atelierul ei de la Constanta doua saptamani, timp in care fiecare gest insemna frumusetea desavarsita.
Are sanii ca perele aproape coapte si este plina de viata. De cele mai multe ori picta goala si asta o facea sa para serafica in lumina noptii.
Zambea si se incrunta. Fiecare culoare aplicata pe panza insemna un fior care ii strabatea tot trupul. Este pasionala si emotiva in acelasi timp. Excentrica si timida. Impulsiva si fragila si foarte senzuala...
Ii place foarte mult apa marii noaptea. Se scalda doar goala si doar noaptea. O excita atingerea apei si pentru ea mangaierea aceea e pura placere. Sufocanta si departe de lumea dezlantuita.
Mi-am amintit de ea si povestisem cuiva....pentru prima data. Amintirea era atat de puternica incat noaptea am visat-o in varii ipostaze.
Frumoasa, excitata si mai ales intensa....
Si visul a iesit din el pe buzele mele. Spuneam cuvintele intr-un geamat prelung pentru ca visul nu ma durea si era intens. In acele fractiuni de secunda am auzit vocea masculina. Aspra, din piept. O auzeam in visul meu dement. Ma intreba despre Natalia. Vocea masculina din afara visului meu voia sa vada si sa simta altfel, cu mine adormita si dorind trupul acela perfect si nelinistit, ud si completat de mintea atat de abisala.
In noaptea aceea am trait intensitatea atingerii ei in vis, in timp ce eram atinsa de vocea si mainile barbatului.
A fost acolo ca un prezent albastru, pana la capat...
Cand m-am trezit vocea barbatului mi-a povestit visul cuprins doar din franturile de cuvinte ce imi scapasera de pe buze...
De ani de zile nu mai stiu nimic de ea...
Coniacul amestecat in saliva mea a prins contur. Textura aramie a esarfei Nataliei imi mangaie sinapsele cu insistenta si se naste inevitabil dorul incrancenat de acel fel de pasiune, dar altfel. Nerepetativ si totusi similar, unic si uneori comun.
Altfel de iubiri...
The most beautiful makeup for a woman is the fucking  passion. But cosmetics are easier to buy....

1 noiembrie 2011

Copacul din lumea mea...


Doua luminite. Mici, calde si de o forma abstracta...
Ca doi meteoriti ce se pravalesc pe cer impinsi de cararile insorite ale unui cimitir pagan si opulent.
Le zambesc luminitelor si ma bucur ca un copil de existenta lor. Le caut si le spun povesti ca sa le intretin sclipirea. Povestile ma bucura si pe mine...
Eu am o lume a mea. O lume in care totul are culoare si nimic nu este ordonat. Un loc unde nimic si totul are contur si arome. Am nevoie de lumea mea.
La intrare e o usa din stejar. Lemnul poarta patina intemperiilor din timp. Nu are cheie si mereu e deschisa indiferent de anotimp. Pragul este usor de trecut si nu este nicio capcana.
Dar e lumea mea...
Am pasit pragul cu zambetul pe buze asteptand ca ea, lumea, sa ma invaluie si sa ma rupa de ciclicitatea ce ma inconjoara zi de zi.
Imi era sete de mine in postura asta si simteam ca toamna isi alina frunzele pe talpile mele calatoare. Nu simteam nevoia sa stiu unde sunt ci doar sa absorb caldura molcoma din strazile tacute si frumos impodobite cu covoarele aramii de frunze. Sa tip in gura mare ca imi doresc ceva infernal de dulce si apoi sa primesc confirmarea hazlie ca toata lumea stia de acea ciocolata, numai eu nu...
Sa vad turnurile de racire ca pe niste OZN-uri lucitoare in soarele diminetii si sa-mi imaginez zborul curios si caderea penelor de pe ele. Sa imi asez palmele pe pamantul obosit de vara si sa numar panzele plutitoare de paianjeni ce imi taie calea. Setea asta m-a impins sa povestesc multe franturi din mine in timp ce picioarele depaseau cu mult starea de plutire a unui balon colorat si plin cu heliu.
Nu m-am intrebat in acele momente de ce nu am observat oamenii din jurul meu. Se intampla rar sa fac asta, dar tot setea asta infernala si egoista nu mi-a dat voie. Si am lasat-o sa nu imi dea voie.
Am fost egoista si poate mult prea incantata de starea ce ma domina. Nu puteam sa conturez in acele momente altceva decat postura vie in care imi luam fara jena fiecare picatura de aer rarefiat, o ascundeam sub haina si fugeam ca un copil facand in ciuda tuturor ca eu am si ei nu.
Zambesc...
Negrul amestecat in lumea mea i-a adaugat un alt contur. Nu stiu care din starile cu care m-am confruntat a fost mai intensa si nici nu vreau sa stiu asta. Cand privesti de afara iti spui ca este simplu sa redai o traire invaluind-o in finetea de matase a melodiilor din care se scurg zambete nedeslusite. Sau ca incrancenarea cu care cauti pasii perfecti sa o asezi pe stativul unui dirijor batran si surd. Credeam ca nu se poate. Si cred si acum asta. Mangaierea cafelei si dorinta de a strabate cu pasi multi si marunti repertoriul unor gesturi atat de simple nu este decat un buchet invaluit in fumul albastru ce se topeste in catifeaua coniacului.
Un copac...
Deschid ochii limpezi din somnul ce ma acaparese. Ii vad conturul pe cerul nefiresc de cald al inceputului de iarna. Am senzatia ca in el s-au ratacit milioane de sclipiri argintii ce asteapta sa se pravaleasca peste lume. In acel moment ma gandesc doar ca am primit in dar ceva foarte frumos si ca pentru asta lumea mea nu a fost in zadar...
Ma fac covrigel si ma cufund iarasi intr-un somn la care altadata nici macar nu visam.
- Blondie, Blondie...
- Da Demon. Eu...
- Copilule marel...