Indolenta sertarelor cu ochii vamuiti de promiscuitate m-a facut sa sterg azi praful de pe balustrada unor inceputuri.
Diversitatea experientelor mi-a intins pe palme parfumul de neuitat al mosc-ului indepartat, modelat de maini imbibate cu sangele mamiferului lipsit de coarne, cu caninii superiori indreptati spre o zare intuita numai de el. Prada parfumului si transcendentalitatea lui in substanta secreta ce infioara, afrodisiacul perfect ce aproape ca a dus la disparitia speciei.
Nu ma infioara gandul asta, chiar ma face sa zambesc vis-a-vis de dorinta de expansiune a omului.
Hmm! Sertarele!
Poarta spectrul unor abilitati speciale in care fiecare ochi isi are un grad de vigilenta ce te impinge sa inchizi cu cheia mercantilismul si sa scobesti cu bistiriul cinismul dadator de atatia fiori.
La momentul cand scriam aceste randuri imi priveam fluturele. Vioiciunea culorilor din aripi imprastia in camera o dorinta inerenta de zbor. Isi arunca din cand in cand ochii spre fereastra deschisa si privea cerul toamnei, fara ca sa razbata din gestul acesta o atitudine de revolta pe norii grei ce ii acopereau albastrul atat de dorit.
Am zambit......
In momentele acelea imi doream sa am talentul lui Murillo si sa daruiesc lumii o alta imagine a vanzatoarelor de fructe. O alta imagine a strugurilor nuzi in soarele plapand, o alta imagine a gutuilor si a sufletelor ce isi iau dulceata dintr-o podgorie neincrustata in sertare indolente.
Fluturele isi savureaza in oglinda ovala culoarea vie. Isi priveste cu incantare stralucirea dar in acelasi timp deseneaza pe peretii albi umbre ale unor calatorii viitoare ce deja au trecut...
Nu il paraseste nici pe poetul ce in nebunia lui a desenat ciupercile otravite pe tavanul ilustru al unor trairi niciodata intelese si nici pe acel ce i-a daruit in versurile lui prologul unei intermitente escaladari pe colturi de stanca....
Zambesc si mi-e cald in mine.... e sah mat.....
Diversitatea experientelor mi-a intins pe palme parfumul de neuitat al mosc-ului indepartat, modelat de maini imbibate cu sangele mamiferului lipsit de coarne, cu caninii superiori indreptati spre o zare intuita numai de el. Prada parfumului si transcendentalitatea lui in substanta secreta ce infioara, afrodisiacul perfect ce aproape ca a dus la disparitia speciei.
Nu ma infioara gandul asta, chiar ma face sa zambesc vis-a-vis de dorinta de expansiune a omului.
Hmm! Sertarele!
Poarta spectrul unor abilitati speciale in care fiecare ochi isi are un grad de vigilenta ce te impinge sa inchizi cu cheia mercantilismul si sa scobesti cu bistiriul cinismul dadator de atatia fiori.
La momentul cand scriam aceste randuri imi priveam fluturele. Vioiciunea culorilor din aripi imprastia in camera o dorinta inerenta de zbor. Isi arunca din cand in cand ochii spre fereastra deschisa si privea cerul toamnei, fara ca sa razbata din gestul acesta o atitudine de revolta pe norii grei ce ii acopereau albastrul atat de dorit.
Am zambit......
In momentele acelea imi doream sa am talentul lui Murillo si sa daruiesc lumii o alta imagine a vanzatoarelor de fructe. O alta imagine a strugurilor nuzi in soarele plapand, o alta imagine a gutuilor si a sufletelor ce isi iau dulceata dintr-o podgorie neincrustata in sertare indolente.
Fluturele isi savureaza in oglinda ovala culoarea vie. Isi priveste cu incantare stralucirea dar in acelasi timp deseneaza pe peretii albi umbre ale unor calatorii viitoare ce deja au trecut...
Nu il paraseste nici pe poetul ce in nebunia lui a desenat ciupercile otravite pe tavanul ilustru al unor trairi niciodata intelese si nici pe acel ce i-a daruit in versurile lui prologul unei intermitente escaladari pe colturi de stanca....
Zambesc si mi-e cald in mine.... e sah mat.....
