Cruzimea este calitatea cea mai apreciata la un om.
Nu raportez acum nimic la o filosofie crancena in care iti poti pierde doar mintile pe care nu le ai.
Iubesc cruzimea. Si nu spun acest iubesc din obligatie. E un iubesc crud, din categoria acelui iubesc plin de scuipat si mostre de perfectionism inutil. E o arma pe care o indrept constienta chiar si impotriva ta si a mea. Cruzimea de a calca in picioare cu un adevar gol orice imi sta in cale. Pentru ca vreau si pentru ca pot. Limita impusa mie de a nu ma minti si a nu ma amagi e atat de sus incat nici macar nu ai idee.
Facem recurs la incrancenarea nebuna de a ne umili si a orbi subit cand e vorba de a scuipa in fata cu onestitate o realitate nedorita.
Nu facem recurs la morala boema a prostilor.
Nu avem nevoie de ea. Nu e nici de mine si nici de tine. Dar ne folosim de ea pentru a spune ce altii nu au curaj sa spuna. Ne place sa scuipam. Ne place sa lovim acolo unde stim ca nu mai este nicio sansa de redresare.
Ce iubim lovim, ranim, indepartam, minimalizam. Aruncam la gunoi. Pentru ca e o obligatie. Pentru ca asta ne este interesul. Protejam ce nu iubim. Protejam umilinta si banalul.
Luam in brate neputinciosii si le dam cu lingura din hrana noastra.
Ne simtim puternici facand asta. Ne simtim generosi si altruisti. Niste filantropi cu sange rece in vine. Atata timp cat nu suntem siguri de reusita mimam. Iubim frumos si ne guduram anarhic in cuvinte inutile. Ca apoi faptele sa vorbeasca. Nu ale noastre ci a celor care cred ca pe painea neagra se da aceiasi suma de bani ca pe ghilotina.
Mintim, amagim si sorbim din pocalul oferit cu generozitate atata timp cat avem nevoie sa ajungem la coastele rupte de ascunzisuri.
Nu imi insulta inteligenta si nu iti imagina vreodata ca poti sa atingi limita aia! Uite aici cruzimea pe care ti-ai dorit-o.
Nu o sa poti. Stii de ce?
Ai uitat ca fiecare principiu pe care il calci eu il vad exact asa cum tu il vezi. Un bici ordinar ce sfasaie doar o piele pierduta in vise de fata mare. Interesul acelui iubesc crud nu e decat o pantomima, o nerecunoastere in fapt a ceea ce tu esti si a ceea ce presupui ca sunt eu. Gustul amar al victimelor ne face scarba dar le iubim pentru ca se hranesc din noi asa cum o face orice om cuprins de sete in desert.
Nu ma doare nici macar in cur de increderea ta sau de credinta ta, altruistule! Noi nu avem Dumnezeu, noi ne avem doar pe noi. Suntem damnati pe veci sa nu fim un bors banal ce spala mahmureala de dimineata.
Nu ma doare nici macar in cur de ce crezi tu ca eu am ales simbolismul.
El al meu. E obligatia mea. E arma mea. Sunt eu. Si in acest context imi sterg elegant mucii pe maneca ta ce iti protejeaza mana ce imparte cu atata generozitate iubirea.
Pentru ca eu nu sunt tu si tu nu esti eu. Suntem noi si atat. Si ma fut in aia care nu au reusit sa inventeze cuvantul acela care sa defineasca iubirea pur si simplu.
Si da ma! Inca mai am fantezii si erotice si mentale si cum pula ta mai vrei sa le spui. Ideea e in momentul de fata ca nu ai forta sa le pui pe tapet. Nu ai curajul sa faci asta. Nu pentru ca ma iubesti. Ci pentru ca nu vrei ca eu sa vad!!
Asa ca Iubire!! Fix pula cruzimea ta!
Asa ceva servesc la micul dejun!
Si nu ai decat sa spui ca textul asta e prost, si incomplet si mincinos. Ma doare fix in anarhismul meu.
Dintre noi doi tu ai asteptari, eu doar te vad ca pe un intreg. Si intregul ala il iubesc.... Aroganta?
Nu. Realism...
Nu raportez acum nimic la o filosofie crancena in care iti poti pierde doar mintile pe care nu le ai.
Iubesc cruzimea. Si nu spun acest iubesc din obligatie. E un iubesc crud, din categoria acelui iubesc plin de scuipat si mostre de perfectionism inutil. E o arma pe care o indrept constienta chiar si impotriva ta si a mea. Cruzimea de a calca in picioare cu un adevar gol orice imi sta in cale. Pentru ca vreau si pentru ca pot. Limita impusa mie de a nu ma minti si a nu ma amagi e atat de sus incat nici macar nu ai idee.
Facem recurs la incrancenarea nebuna de a ne umili si a orbi subit cand e vorba de a scuipa in fata cu onestitate o realitate nedorita.
Nu facem recurs la morala boema a prostilor.
Nu avem nevoie de ea. Nu e nici de mine si nici de tine. Dar ne folosim de ea pentru a spune ce altii nu au curaj sa spuna. Ne place sa scuipam. Ne place sa lovim acolo unde stim ca nu mai este nicio sansa de redresare.
Ce iubim lovim, ranim, indepartam, minimalizam. Aruncam la gunoi. Pentru ca e o obligatie. Pentru ca asta ne este interesul. Protejam ce nu iubim. Protejam umilinta si banalul.
Luam in brate neputinciosii si le dam cu lingura din hrana noastra.
Ne simtim puternici facand asta. Ne simtim generosi si altruisti. Niste filantropi cu sange rece in vine. Atata timp cat nu suntem siguri de reusita mimam. Iubim frumos si ne guduram anarhic in cuvinte inutile. Ca apoi faptele sa vorbeasca. Nu ale noastre ci a celor care cred ca pe painea neagra se da aceiasi suma de bani ca pe ghilotina.
Mintim, amagim si sorbim din pocalul oferit cu generozitate atata timp cat avem nevoie sa ajungem la coastele rupte de ascunzisuri.
Nu imi insulta inteligenta si nu iti imagina vreodata ca poti sa atingi limita aia! Uite aici cruzimea pe care ti-ai dorit-o.
Nu o sa poti. Stii de ce?
Ai uitat ca fiecare principiu pe care il calci eu il vad exact asa cum tu il vezi. Un bici ordinar ce sfasaie doar o piele pierduta in vise de fata mare. Interesul acelui iubesc crud nu e decat o pantomima, o nerecunoastere in fapt a ceea ce tu esti si a ceea ce presupui ca sunt eu. Gustul amar al victimelor ne face scarba dar le iubim pentru ca se hranesc din noi asa cum o face orice om cuprins de sete in desert.
Nu ma doare nici macar in cur de increderea ta sau de credinta ta, altruistule! Noi nu avem Dumnezeu, noi ne avem doar pe noi. Suntem damnati pe veci sa nu fim un bors banal ce spala mahmureala de dimineata.
Nu ma doare nici macar in cur de ce crezi tu ca eu am ales simbolismul.
El al meu. E obligatia mea. E arma mea. Sunt eu. Si in acest context imi sterg elegant mucii pe maneca ta ce iti protejeaza mana ce imparte cu atata generozitate iubirea.
Pentru ca eu nu sunt tu si tu nu esti eu. Suntem noi si atat. Si ma fut in aia care nu au reusit sa inventeze cuvantul acela care sa defineasca iubirea pur si simplu.
Si da ma! Inca mai am fantezii si erotice si mentale si cum pula ta mai vrei sa le spui. Ideea e in momentul de fata ca nu ai forta sa le pui pe tapet. Nu ai curajul sa faci asta. Nu pentru ca ma iubesti. Ci pentru ca nu vrei ca eu sa vad!!
Asa ca Iubire!! Fix pula cruzimea ta!
Asa ceva servesc la micul dejun!
Si nu ai decat sa spui ca textul asta e prost, si incomplet si mincinos. Ma doare fix in anarhismul meu.
Dintre noi doi tu ai asteptari, eu doar te vad ca pe un intreg. Si intregul ala il iubesc.... Aroganta?
Nu. Realism...
