Se afișează postările cu eticheta nonsalanta din tine. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nonsalanta din tine. Afișați toate postările

22 ianuarie 2011

Coperti...



Cruzimea este calitatea cea mai apreciata la un om.
Nu raportez acum nimic la o filosofie crancena in care iti poti pierde doar mintile pe care nu le ai.
Iubesc cruzimea. Si nu spun acest iubesc din obligatie. E un iubesc crud, din categoria acelui iubesc plin de scuipat si mostre de perfectionism inutil. E o arma pe care o indrept constienta chiar si impotriva ta si a mea. Cruzimea de a calca in picioare cu un adevar gol orice imi sta in cale. Pentru ca vreau si pentru ca pot. Limita impusa mie de a nu ma minti si a nu ma amagi e atat de sus incat nici macar nu ai idee.
Facem recurs la incrancenarea nebuna de a ne umili si a orbi subit cand e vorba de a scuipa in fata cu onestitate o realitate nedorita.

Nu facem recurs la morala boema a prostilor.
Nu avem nevoie de ea. Nu e nici de mine si nici de tine.
Dar ne folosim de ea pentru a spune ce altii nu au curaj sa spuna. Ne place sa scuipam. Ne place sa lovim acolo unde stim ca nu mai este nicio sansa de redresare.
Ce iubim lovim, ranim, indepartam, minimalizam. Aruncam la gunoi. Pentru ca e o obligatie. Pentru ca asta ne este interesul.
Protejam ce nu iubim. Protejam umilinta si banalul.
Luam in brate neputinciosii si le dam cu lingura din hrana noastra.
Ne simtim puternici facand asta. Ne simtim generosi si altruisti. Niste filantropi cu sange rece in vine.
Atata timp cat nu suntem siguri de reusita mimam. Iubim frumos si ne guduram anarhic in cuvinte inutile. Ca apoi faptele sa vorbeasca. Nu ale noastre ci a celor care cred ca pe painea neagra se da aceiasi suma de bani ca pe ghilotina.
Mintim, amagim si sorbim din pocalul oferit cu generozitate atata timp cat avem nevoie sa ajungem la coastele rupte de ascunzisuri.

Nu imi insulta inteligenta si nu iti imagina vreodata ca poti sa atingi limita aia! Uite aici cruzimea pe care ti-ai dorit-o.
Nu o sa poti.
Stii de ce?
Ai uitat ca fiecare principiu pe care il calci eu il vad exact asa cum tu il vezi.
Un bici ordinar ce sfasaie doar o piele pierduta in vise de fata mare. Interesul acelui iubesc crud nu e decat o pantomima, o nerecunoastere in fapt a ceea ce tu esti si a ceea ce presupui ca sunt eu. Gustul amar al victimelor ne face scarba dar le iubim pentru ca se hranesc din noi asa cum o face orice om cuprins de sete in desert.
Nu ma doare nici macar in cur de increderea ta sau de credinta ta, altruistule!
Noi nu avem Dumnezeu, noi ne avem doar pe noi. Suntem damnati pe veci sa nu fim un bors banal ce spala mahmureala de dimineata.
Nu ma doare nici macar in cur de ce crezi tu ca eu am ales simbolismul.

El al meu. E obligatia mea. E arma mea.
Sunt eu. Si in acest context imi sterg elegant mucii pe maneca ta ce iti protejeaza mana ce imparte cu atata generozitate iubirea.
Pentru ca eu nu sunt tu si tu nu esti eu.
Suntem noi si atat. Si ma fut in aia care nu au reusit sa inventeze cuvantul acela care sa defineasca iubirea pur si simplu.
Si da ma!
Inca mai am fantezii si erotice si mentale si cum pula ta mai vrei sa le spui. Ideea e in momentul de fata ca nu ai forta sa le pui pe tapet. Nu ai curajul sa faci asta. Nu pentru ca ma iubesti. Ci pentru ca nu vrei ca eu sa vad!!
Asa ca Iubire!! Fix pula cruzimea ta!
Asa ceva servesc la micul dejun!

Si nu ai decat sa spui ca textul asta e prost, si incomplet si mincinos.
Ma doare fix in anarhismul meu.
Dintre noi doi tu ai asteptari, eu doar te vad ca pe un intreg.
Si intregul ala il iubesc.... Aroganta?
Nu. Realism...

7 septembrie 2010

Scrisori in timp...dimineata


Refuz sa ascund!
O reminescenta de vara ce imi atarna la gat ca o piatra de onix prin care lumina isi rasfrange intensitatea.
Am adormit atat de tarziu incat pot sa spun fara tagada ca era prea devreme.
Am inchis ochii deruland in sertarele memoriei cuvinte potrivite pentru a descrie....
Trebuie sa recunosc ca starea de liniste ce ma domina acum nu este propice pentru a scobi cu sadism in tenebre uitate in timp. Pe undeva vrerea exista si asta m-a impins sa ma scufund acolo, in mine si departe de lume si sa deschid ochii in somnul ce ma invaluia cu perversiunea hotului ce intra in casa cand stapanii sunt acolo.
Am rascolit, cu ochii inchisi, in amintiri si am gasit acolo arta...
Simtul care te impinge sa creezi. Orice!
Zambet...desenat in caldura a ceea ce pluteste in jurul tau.
Conversatie...plinul de tine in momentele in care decizi ca stii ce sa faci cu singuratea.
Muzica...stropul acela de lacrima cristalina ce pleaca dintr-o regasire a cunoasterii.
Conformism...virgula necesara pentru a respira dincolo de banal.
Rigoare...o mana intinsa peste zidul aruncat in fata ipocriziei.
Atingere...doar zece secunde in care te prabusesti in palma ce se odihneste pe obrazul tau fara ca asta sa fie o slabiciune.
Tablou...cautarea imaginii ce a ramas in timp doar in sclipirea clipei.
Dorinta...as vrea sa descriu asta, dar cuvintele isi pierd sensul....
Si am adormit cu gandul sa-ti spun ca esti incredibil de usor de iubit, ca pana la urma nu este atat de greu sa fii suportat dar este cumplit sa-i fie omului dor de tine. Dar e bine ca tu sa nu stii asta...
Am sa mananc un ecler si asta chiar este o certitudine...

3 mai 2010

Rugul tacerii...



Cand anotimpurile vor fi incetat sa se succeada, cand furtunile vor fi uitat sa biciuiasca pamantul, cand zambetele se vor fi aruncat in prapastii si cand apele se vor fi tulburat, doar atunci vei fi cautat linistea.
Un rug de taceri...
Un rug intr-o piata publica pe care ard nelinisti, un rug simbolizand cautarea eterna.
O multime invaluita in mantaua unei minciuni biciuita de pietre pretioase, o mare de masti sintetizata in ipocrizia dorintelor ascunse ce nu vor fi rostite nicicand. Si nu pentru ca nu exista forta, ci pentru ca sangele care tasneste din capul ce se rostogoleste la picioare este mai fierbinte decat lava pasiunii mereu dorita.
Si atunci?
Iti dezvalui pieptul si urci pe rugul ce va fi incins. Privesti spre multime si taci. Si tacerile vorbesc. Miliardele de ganduri cuprind tortele aprinse si fac din flacara ce va sa fie un izvor incandescent de creatie, de inspiratie, de vers revarsat peste o constanta ce se numeste ignoranta.
Intransigenta dispare subit, apasata de forta momentului.
Cati din multime vad dorinta nestavilita a mainilor ce vor sa dea forme?
Cati din multime vad zbaterea aceea necontenita de a framanta brutul si a pune diamantul in lumina perfecta?
Si apoi linistea…
Taioasa si vehementa in insinuarea ei. Inmarmurirea aceea de panica a mutimii ce simte clipa dar refuza sa o vada.
Ochii indreptati spre cer si pieptul desfacut spre lume. Mainile inclestate pe stalpul infamiei, rapuse in dorinta cunoasterii.
Rugul pe care imperfectiunea creeaza perfectiune.
Si focul ce mistuie intrebarea: Cum sunt?
Acolo unde zeii se joaca….iubirea are alt contur…