Gheata...

Mi-ar fi trebuit mult mai mult curaj sa arunc in pamantul fertil speranta. Nu stiu de ce nu am facut asta. Retoric?
Am obosit sa fac fata temerilor care vin din afara universului meu perfect. Tot timpul au tendinta de a ma arunca in bataia unor vanturi necunoscute.
Cine te trece prin Furcile Caudine ale increderii iti cauta de fapt sufletul, iti cauta acele colturi doar de tine explorate.
Te infurie asta, te pune in postura de a te revolta impotriva jocului dar pe de alta parte uneori le doresti scoase la lumina.
E o zi frumoasa. Prea frumoasa sa o intunec voit. Deci azi renunt la penel….

Methempsihotic.....

- Dansati domnisoara?
- Dansez daca asta doriti domnule!
Si tabla de sah a inceput sa se roteasca intr-un ritm de incantatie benevola si ciudata.
Totul este un iures fara forma si o tabla de sah cu 64 de patratele.
Alb si negru, simplu, decrepit si aproape vulgar pentru ca aceasta tabla de sah a fost pusa acolo din cauza ipocritilor. Pentru ca ei sunt prea scunzi si nu vor ca oamenii sa vada asta.
Dar degeaba!!
Culorile se amesteca la fel in vartejul dansului, senzatia vertijului e aproape palpabila, fortele fizicii nu mai au regula ci doar se abstractizeaza…
Ce este ipocrizia?
Un dans pe o tabla de sah cu 64 de patratele….
Ha ha ha ha ha ha ha ha ha ha ha ha !!!!!!!!!!!

Just rember...

Mi-e dor de mare si de soare, mi-e dor de acel albastru nedefinit amestecat in lumini jucause, de nisipul fierbinte si incisiv, de tipatul prelung al fiecarui val izbit de tarm…
Mi-e dor de sarea uscata pe trupul cald si de racoarea adusa din nemarginerea infinitului…
Mi-e dor de noi acolo in mijlocul unei pustietati albastre si calde cu sufletele pline de licurici….
Mi-e dor de tandretea din mine si de duplictatea ta, de gheata din ochii tai si de caldura degetelor mele pe scoicile razvratite..
Mi-e dor de fuga aceea abisala in care ne cufundam cu inconstienta necunoasterii si pe care o savuram in respiratii adanci si exagerbate…
Clepsidrele nu au murit, ele sunt acolo in lumea noastra abstracta si varsa spre noi mii de scanteieri iluzorii pentru a ne ocroti..
Fiecare pas sters de valurile infinite se deseneaza apoi pe cerul pe care noi l-am adus aproape de desavarsire…
Nu poti sa nu iubesti acel mister al unei mari infinite, nu poti sa uiti acele clipe in care fiecare parte a trupului ti s-a scaldat in nemurire…
Ai vrut sa fi Dumnezeu si ai reusit!
Mi-ai daruit in podul palmei tale infinitul si apoi ai intors spatele lasandu-ma intr-o briza misterioasa care mi-a invaluit viata…
Mi-ai daruit albastrul, mi-ai furat si redat inocenta cu o dezinvoltura aproape de cruzime….
Si ai stiut intotdeauna ca invaluita in briza ta misterioasa o sa-mi desavarsesc trairile intense…
Iubesc marea …..dar nu pot sa o cant…..

O zi de mac..

Am cautat azi o clepsidra in care timpul sa se scurga in mici firisoare de mac.
Mi se parea la momentul acela ca macul este cel mai potrivit. Micile bobite negre si oarecum lipicioase mi-ar fi dat senzatia ca as fi avut puterea de a opri anumite clipe, de a le arunca intr-o eternitate numai de mine stiuta..
O zi de mac…
In care un soare lenes mi-ar fi mangaiat obrajii si o usoara adiere de vant ar fi trimis inspre mine culorile unei veri atat de dorite…
Am desenat apoi in nisip un cerc in care, cu farful degetului, am scrijelit un punct diform.
Punctul meu a prins viata. Culoarea lui a inceput sa se reverse spre marginile cercului. Este un punct revoltat si albastru care a inceput sa cante un refren cald si oarecum stupid.
I-au auzit glasul furnicile si l-au privit mirate. Nu intelegeau de ce repeta la infinit acel refren. Au intrat in cercul lui si au chemat si albinele..
Imi place mierea abstracta invaluita in ceara fagurelui. E perfectiunea dulcelui dar niciodata nu as putea sa o amestec cu macul…
Si timpul curge infailibil, invaluit in micile si tandrele noastre atingeri, nu se razbuna, nu canta si nici macar nu are bunul simt sa se revolte…
Doar punctul meu repeta la nesfarsit acel refren oarecum stupid si asta pentru ca nici macar nu vrea sa priveasca in ochii grotesti ai timpului.
Viata lui nu este mac, nu este zi, nu este clepsidra….este un refren….
Si zambind am plecat de acolo dorindu-mi in continuare o zi de mac…

Nonsens...

Ce pot imagina?
Pot imagina o aroma suava de ambra ….adancul!
Si doua trupuri sclipind in foc, de partea cealata a cascadei! Irizari, amestecuri diafane, plutiri, sclipiri de dincolo de noi, mai aproape de dincolo….din noi….si mai departe de aici … prin noi. Izvor de freamat prin picaturi mantrice nealese…doar gasite ..ca o upanishada dezlantuita si un Taj Mahal absurd..la un colt de destin…iubiri perdute la strafulgerare de un rasarit trecut..marmura alba, oglindita in nesfarsit langa gandul negru..apus si neintalnit decat in neant….a unui ritual poftit ca o osanda.
O pedeapsa dulce si o inchisoare in noi!
E liniste acum. Lumina a obosit…valkirii, lumina, absortie, oglindire fara neant….margine de ataraxie, explozie dedublata…
Dincolo de inceput si fara de sfarsit, alfa si omega, dureros de mistic si impletit….aproape absurd, simplu dar complet…
Desavarsit prin tine!
Lotus…pentru tine!
Tantric prin mine, pentru tine!
Astral spre noi, in tine, prin tine dincolo de noi….spre ciuda lor, spre mirarea lor, spre surpriza mea, spre asteptarea mea…..spre uimirea ta, spre dorinta mea…spre completarea noastra.
Neuniform, labirintic….devenirea….metamorfoza…fluture.
Metempsihoza, reincarnarea….magic, incomensurabil, incomprehensibil, transcedental…
Complet in incomplet spre locul de care ti-am povestit, care ti l-am destinat spre fiinta ta completa…
Tu si eu
Se poate?
Ei si noi a fost..magnetism, contrast, predestinatie, lumini si umbre
Pamantean?
Oniric?
Ca din pamant am venit si pe pamanturi ma pierd!?
Du-ma la casa ta!
Poposeste-ma pe trupul tau!
Hraneste-ma cu sudoarea ta!
Imbata-ma cu sufletul tau!
Oare pot?
Si goneste-ma numai dupa ce m-ai secatuit!
E destinul tau!
Completeaza-l!
Ingaduie-ma! Hraneste-mi mintea! Perverteste-mi trupul!Imbata-mi simturile si goneste-ma cand nu vreau sa fug !
Nu pot concepe un alt destin!...shithva…
In seara asta ma voi inveli in fiinta ta si voi pacatui ca Nero!
Focul si ploaia!
Quetzalquatl!...mi-e trupul un sarpe in fiinta ta!
Mi-e fiinta dincolo de trup,e in mainile tale..
Sunt doar lacrimile mele pe parul tau…e zambetul meu pe lacrimile tale
Mi-e frica dar imi place!?
Perleeeeee…
Atat de diafana ,atat de puternica….

>>>>>>>END<<<<<<<

Graalul...

E doar un vartej cald de petale abstracte ce se inalta usor in bratele vantului racors.
Daca ar fi sa compun acum o lume perfecta cred ca as alege o panza imensa pe care …..
Un infinit de puncte stralucitoare s-ar reuni intr-o mare corabie..
e verde corabia
si are vele din panza de paianjen
catargul e dintr-o coada de matura din aceea razvratita
pe care a uita-o Poter in pivnita cerului
are vele din coaja de portocala
si prora e un cotor de mar golden auriu
care e stirb pentru ca un pirat negru si urat i-a mancat semintele crezand ca o sa devina nemuritor
are o timona de culoarea oului de rata
pe care sunt amprentele unui filosof batran
care nicioata in viata lui nu si-a tuns barba
are o barba rosie si impletita
in jurul corabiei zboara mici libelule de culoarea soarelui la apus
care au voce si canta in versuri albe
franghiile sunt impletite din borancic de catre o nimfa grasa su ochii mov
ea este mama paramelor
si nimeni nu are voie sa-i ascunda nimic
ancora este o mare legatura de bretele de culoare indigo
in ancora se agata mereu meduze violet
care plang cu picioarele
pentru ca nu se pot lipi
capitanul este un un elf blond
care are atarnate in urechi mici stelute galbene pe care oricat le-ar dori stinse ele se razvratesc
capitanul are pe umar o rata grena cu ciocul auriu si penele din pompoane de vata de zahar
ea nu poate sa zboare
dar e o rata inteleapta care masoara talpile matelotilor
e un total haos ordonat
corabia are arome de scortisoara si vanilie
si in jurul ei zburda delfinii care au panglici rogvaiviene de care se agata mici scoici sclipicioase
e o lume perfecta…
In care nimic nu este deparatat si totul se scalda in raze aurii si calde. O lume care te invaluie…..
Dedic aceasta unui om special care crede in vise, care stie sa zambeasca….si care tipa uneori cand rabdarea ii este pusa la incercare.
Nu ma intrebati de ce acest gest…..pot sa va spun doar ca ma bucur ca a inteles….

Azi...

Azi am regasit marioneta. Era acolo rasturnata in coltul ei si plina de praf. M-am bucurat si am inaintat inspre ea in dorinta unei imbratisari. Dar m-a izbit izul de mucegai si m-am retras…
Apoi schimonoseala ei m-a facut sa rad. Si rasul s-a imprastiat in camera aceea mica reverberand in ochii holbati ai papusii de lemn.
Am apucat sforile care ii ghidau trupul had si am privit-o cum prinde viata. Continund sa zambesc am pasit in mijlocul camerei si am asezat-o in lumina unei raze de soare care se insinua timida prin geamul mic si prafuit.
Atunci am simtit cum viata papusii se scurge in mine, prin sforile vechi si rasucite aiurea, intr-un dans dezechilibrat si ridicol.
Trupul din lemn diseca raza de soare si un fin norisor de praf plutea in jurul lui. Dansa…dansul mainilor mele si hidosenia ei ma inunda incet facandu-ma sa trec pragul unei ciudate revelatii…
M-am oprit si am lasat marioneta sa se prabuseasca pe podeaua plina de praf. In zborul ei spre nimic si-a intors privirea rece spre mine si parca a prins viata…
- Esti vinovata ca ai tacut!!
Si a ramas inerta cu sarcasmul reprosului in ochii holbati.
Nu puteam sa spun nimic…si am plecat sperand in adancul meu ca o forta de dincolo de norisorul de praf o va arunca in coltul ei si o va face sa taca…
Oare mai am curajul sa intru acolo?....si pasii au trecut dincolo de mine inlantuind verigile unor lacrimi ce nu vor curge niciodata….

Spastic...

Imi aduc aminte cand imi cereai raspunsul cu atata sete si cu o incrancenare aproape obsedanta…daca dragoste nu e nimic nu e….
Dupa mult timp ai revenit invaluit in voalul revelatiei….te lasasem sa inveti asta singur, sa gasesti asta in cautarile tale. Am zambit si am acceptat momentul cu o liniste nefireasca mie.
Pe undeva, in toate peregrinarile noastre, am facut o mica marturisire invaluita in ultimul spasm de abstract. Atunci m-am bucurat ca ai trecut peste ea vrand sa dai senzatia, probabil, ca nu ai observat.
Acum?......
Acum reusesti de fiecare data sa-mi aduci pe buze gustul acelor piersici mancate in toiul noptii, mirosul inconfundabil al florilor si leganatul imperceptil al hamacului…
Acum?...
Acum reusesti de fiecare data sa ma faci sa caut cautarile tale, sa ma faci sa reinvat sa iubesc, sa vad in mine disponibilitatea asta…
Nu pot sa-ti promit nimic. Dar pot sa incerc…iti multumesc ca existi….

As fi vrut sa fiu acolo...

Sa-ti cuprind obrajii si sa strivesc orice tentativa nociva a lacrimilor ce-ti inundau sufletul.
As fi vrut sa te privesc dincolo de irisii ravasiti si sa strapung cu zambetul spasmele provocate de stiletul ucigas.
Nu pot sa nu tip durerea si revolta mea atunci cand iti privesc marioneta sufletului strivind tot ce este cald si tandru in tine si dand nastere mucegaiului…
Am inchis ochii in acea noapte si ploapele grele nu au putut sa impiedece lacrimile. Era in mine o neliniste ciudata si absolut obsedanta.
Nu stiu daca am visat. Eram prea obosita sa imi amintesc. Imi taraiam plumbul picioarelor si zgariam cu unghiile mutenia care punea stapanire pe mine.
Invocam divinitati pentru a opri suvoiul ala rece ce mi se scurgea ireversibil in sange. Ma durea…
Ma durea iubirea, ma dureau lacrimile, ma durea fiecare atingere a luminii. Mutenia imi devenise Stapan. Contura in ea totul…disperarea, frigul, spasmul neintelegerii…viata…
Acum dupa atatea zile si nopti de revolte pot sa scriu…
Scriitorii sunt ca vulturii. Asculta, privesc, simt si apoi aduna cuvintele intr-o avalansa.
Nu stiu daca asta vreau sa fiu acum.
Am privit fotografia si am incercat sa surprind in ea tot zbuciumul tau. Dupa lungi minute de contemplare, din diferite unghiuri, privirea mi s-a oprit pe banca tacuta. Ajunsesem in puctul definitoriu al linistii tale…
As putea sa-ti spun ca iti inteleg durerea. Dar te-as minti!
As putea sa-ti spun ca am simtit ce simti. Dar te-as minti!
Si atunci ce imi mai ramane de spus?
Probabil ca ai sa-mi raspunzi cu un placid si neavenit “NIMIC”! Si bneinteles ca acest nimic nu o sa ma opreasca.
Nimic nu ma poate opri sa-ti spun ca zambesc, ca visez, ca respir, ca doresc, ca vreau…
Cabanuta din gradina e linistita. E un punct de liniste mic si cochet inconjurat de flori si simplitate. Poarta in ea aproape toate cuvintele asternute de mine de-a lungul anilor.
Ti le daruiesc pentru ca stiu….