11 noiembrie 2008

Pigmalion

A sfichiuit dalta in marmura!!! Hahahahaha!
Nu stiu daca e cel mai potrivit inceput. Dar azi pur si simplu nu ma gandesc decat la o insiruire de...
O sa radeti dar azi mi l-am imaginat pe Pigmalion.
Am imaginat marea lui surpriza cand, dupa ce statuia adorata a luat viata, povestea s-a sfarsit.
Sarmanul Pigmalion ce stupoare galbena si veninoasa a simtit!
Dar el este un stoic, el nu renunta, el nu arunca deoparte firimiturile decente ale creatiei si spera ca stupoarea sa-si schimbe culoarea si gustul.
Starea asta cu siguranta a nascut in el niste intrebari care i-au macinat statusul de creator al propriei perfectiuni. Deranjant!
Asta l-a impins pe sarmanul Pigmalion sa se intrebe unde a gresit: cand a ales marmura sau cand i-a dat viata? Cand i-a facut buzele perfecte sau cand bratele acelea desavarsite l-au inconjurat?
Si uite asa undeva intre Divinitate si Perceptie se naste ceva nedefinit.
Orice poveste optimista se incheie cu "au trait fericiti pana la adanci batraneti!"
Dar cine are oare curajul sa puna punct fara sa ezite? Cine oare are intelepciunea de a privi atat de departe?
Hehehe! S-am incalecat pe-o sa si v-am pus problema asa!!! Puneti voi un punct daca va tine.....ca eu ma duc sa-i duc hidoasei perechea perfecta!!!

3 comentarii:

  1. Daca imi poti trada si reversul intamplarii "pigmalionice" sa pot transforma sotia in stauie si invers , dupa bunul meu plac , sa stii ca ma insor :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Nici chiar eu nu sunt atat de buna Florinelu!!!:)))

    RăspundețiȘtergere
  3. pai se poate transforma o sotie intr-o statuie ! dar e nevoie de o sotie perfecta ! ori cine ar vrea sa transforme o sotie perfecta intr-o statuie....

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea!!