Siktir precoce...

Suport de cateva zile cantitati inimaginabile de siktir pe paine. Este un exercitiu delicios pentru cinismul pe care il construim zi de zi in speranta ca vom desafarsi opera arogantei la parametrii impusi de cercurile vicioase care ne inconjoara.
Viciu vs cinism!!
Perversitatea ascunsa in fiecare actiune a noastra pentru atingerea unui tel este absolut inimaginabila. Paradoxal este ca o invaluim asa in zahar pudra ca sa o putem inghiti mai usor si o prezentam in forma cea mai fistichie posibil, consolandu-ne cu gandul ca aportul de turta dulce trasa pe gingii scuza mijloacele.
In fond si la urma urmei putem da vina pe traditionalism si pe radacinile noastre viguroase infipte in gura celor ce ne inconjoara cu o mandrie absolut dementiala.
Dam vina pe marionete hidoase si ne numim artizani, coclim aurul inexpugnabil al naturii umane cu un scuipat acid si apoi mandrii de noi devoram putreziciunea cadavrelor lasate in urma. Este si asta o forma de hrana avand in vedere ca nu s-a inventat inca pastila care sa tina loc de desert.
In cocncluzie viciul si cinismul se contopesc, aroganta creste la cote maxime, atitudinea trece pe o constanta, care nu este cea a cercului, si splina se umple cu amareala tendintei spre absolut. Ierarhia propriilor valori se destrama sub cutremurul tentatiei si in fiecare zi altul e mai bun decat cel de ieri. In aceasta ecuatie vomitiva altul este egal cu ego-ul supradimensionat al unei tendinte spre nimic dar care are gustul infernal al zaharului produs din oase puterzite de vita nebuna.
E lasati! Maine o sa fie mai albastru pentru ca o sa ma trezesc cu fata la salteaua mov si o sa descalc de pe anatomia cadavrului propriul meu EU.....Hai Siktir!!!