A fost ieri...

Zapada

 

E atat de simplu sa spui "am obosit", sa depui armele si in privire sa nu mai existe nici cea mai mica stralucire. Si o faci...
Uimesti prin opacitate si supunere neconditionata. Incerci sa faci totul precum o masina perfecta, fara niciun cusur.
Si totul merge ca uns...
Asta am vazut ieri. Asta am simtit ieri. Toate astea am reusit sa le pun in cuvantul "bizar". Desi acum mi se pare insuficient...
Aveam senzatia nebuna ca totul din fiinta aceea stiga: Iubeste-ma! Pentru ca iubirea nu exista si eu am incercat tot ce exista.
La inceput amuzamentul m-a invaluit si mi-a dat o oarecare stare de exaltare. Pe de alta parte nu am incercat sa schimb nimic din acea stare a fiintei care se invartea grijulie in jurul meu incercand sa-mi asigure tot confortul. Eu insa nu simteam nevoia de confort. Mi-l pot crea si singura, intr-un mod simplu si uimitor. Doar cu o cafea buna si o carte pe masura.
Apoi am incercat sa inteleg puterea de concentrare a fiintei in a respecta cu rigurozitate notele melodiei stabilite in prealabil. Am inclinat usor capul si am sorbit din paharul cu vin aromat. De fapt nici nu imi place vinul aromat....
Cautam in mintea mea imagini care sa reuseasca sa imi pastreze starea dinaintea intalnirii. Rascoleam in sacul fara fund al memoriei ceva care sa imi dea imboldul de a face ceva. Apoi mi-am dat seama ca ar fi interesant ca acest joc sa fie lasat in voia sortii, sa se desfasoare de la sine fara ca eu sa aduc alte elemente care l-ar putea face mai interesant.
Si a mers...
A reusit sa reziste pana la limita aceea denumita destul de banal " deja vu "....
Sunt constienta de faptul ca in majoritatea peregrinarilor mele acest deja vu a fost prezent. A fost acolo, ca o pata ce se incapataneaza sa se dizolve, cu o voce usor tremuranda si obsesiva ce spune: ai mai vazut asta si atunci cand ai vazut-o iarasi ai avut sperante!
Si atunci ?
Am gasit imaginea si am zambit!
Azi am zapada in mintea mea. In toiul verii. Asta nici nu ma oboseste si nici nu ma face opaca...