23 iulie 2013

Clatorind cu tine - O oarecare pace...

Imi place sa calatoresc. Nu este un secret acest lucru.
Calatoriile mele sunt cu totul diferite. Dar asta e cu totul alta poveste...candva...
Starea de gratie a venit in fractiunea de secunda din calatoria asta. Priveam mainile superbe ale femeii. O agitatie oarecum nefireasca in contextul acela. Isi cautau locul in lume atingand si aratand. O poveste impresionanta de trairi marcata prin atingeri  si prin uimirea aceea aproape copilareasca si atat de inocenta cu care descopereau texturile ce o inconjurau...
Zambea destul de rar si ceea ce m-a atras in cautarea starii mele de gratie a fost momentul cand si-a aplecat privirea pe copertile unei carti ratacita pe o masa. Cartea parea nelalocul ei acolo. Nu apartinea momentului. Era tacuta si astepta sa isi dea seama ce menire are in toata acea agitatie.
Nu cauta sa provoace, nu cauta sa se impuna, nu cauta sa isi explice existenta...
Era pur si simplu acolo...ratacita...
Femeia a privit-o si in acea fractiune de secunda in toata firea ea a aratat lumii partea aceea ce statea incatusata. A eliberat-o in acelasi timp cu nonsalanta cu care a atins cartea. Atunci a zambit si s-a lasat invaluita de ea si a impartasit in lumina difuza, totul..
Nu stiu ce m-a impins sa intorc privirea chiar atunci si sa zabovesc, incantata, asupra momentului. Nici nu caut vreo explicatie.
Si in mintea mea atinsa de clipa de dincolo firii s-a nascut o mica polemica...
Intr-o lume condamnabila in orice moment pentru mercantilism si falsitate, femeia aceea avut curajul, chiar si pentru o secunda sa daruiasca totul. Si dincolo de asta sa spuna, intr-o mutenie aproape dureroasa, ca isi doreste multa lumina din diverse surse.
Apus, rasarit, culori si umbre care sa treaca in fata si sa loveasca cu forta ipocrizia. Sa strige in locul ei pentru cuvinte nerostite de temeri. Sa puna intr-o muzica ritmul sufletului cu inganduinta firii si momentele de pace liniara atat de sufocate de repeziciunea cu care bitii inlocuiesc simtul....
In acea clipa femeia calatorea in ea si in jurul ei si toata galagia din jurul ei parea sa se fi ascuns ingrozita de simtul ce isi intindea aripile binecuvantate pe obrazul ce a inteles ca uneori este atat de bine sa stii ce sa faci cu singuratatea...
Cartea aceea o citisem cu multi ani in urma si nu imi amintesc in amanunt ce am simtit atunci, dar cu siguranta mangaierea celor degete fine imi va fi mult timp firul ce ma va trimite spre cautarile din altii...

2 comentarii:

  1. Astral! M-am cufundat in traire....si m-am gandit la EA. Stie EA.....

    RăspundețiȘtergere
  2. Un blog minunat. Atat de multe trairi, uneori mult prea profunde poate pentru firea mea superficiala, sau inca mult prea "cruda".Felicitari pentru ceea ce reusiti sa transmiteti dincolo de cuvinte. Particip cu toate simturile si cu toate amintirile mele, atunci cand savurez fiecare cuvant postat aici!

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea!!