Quo vadis domine?

Sursa fotografiei aici

Constat din nou ca a citi anumite scrieri la o varsta prea frageda este o lectie cu repercursiuni care are doua taisuri. Esti prea crud sa ti le asumi ca atare. Asta reprezinta taisul poztiv al lamei ce pana la urma va ucide. Apoi, dupa ce vreme a trecut peste pleoapele tale le regasesti. Si de aici incepe cu adevarat circul...
Le recunosti...
De asumat nu mai ai cum sa ti le asumi, pentru simplul fapt ca le simti goliciunea si inadaptabilitatea cu ceea ce traiesti si iti doresti. Mai ai momente cand ti se par profunde, dar asta se datoreaza doar starii de reminescenta si de egoism pur fata de orice actiune ce necesita o implicare a factorului uman din tine.
Ohhh! Dar ce ochi mirati ma privesc de dincolo datorita acestor spuse. Si cat repros se contureaza in sprancenele adunate deasupra lor. Si nu pot sa ma abtin sa nu zambesc la aceasta atitudine. Parca aud din toate partile ravarsandu-se fara opreliste cuvantul...egoism....
In asemenea situatii nu este nevoie sa mai dai explicatii. E ca si cum ai lupta cu morile de vant.
Dar nu pot sa trec peste asa cu indiferenta. Ar insemna sa ma abat de la mine, ceea ce nu se va mai intampla niciodata.
Asa si?
Nu exista o unitate de masura a umanitatii. Nimeni nu a avut grija sa se preocupe de o asemenea inventie. Si de multe ori m-am gandit ca ar fi fost cel mai contestat inventator, desi poate ar fi avut placerea sa-l pipaie pe Nobel pe TNT. Sau poate ca nu a avut suficient curaj sa raporteze umanitatea la purul egoism al omului. Constiinta e o chestie pusa acolo in noi pentru a contrabalansa egoismul cras ce ne caracterizeaza. Iluzia spalarii constiintei pentru ca ai dorit ceva, pentru ca ai vrut sa atingi si sa te infiori dobarand un tabu a dus la prozelitismul filantropiei.
In cazul asta constat ca imi este perfect in colivia mea de aur si renuntand in a mai cauta esenta cuvintelor din adolescenta. Cinismul naste monstri, dar cu siguranta ipocrizia este mama filantropiei.
Si  ma repet spunand cu egoism: ca sa vorbesti despre mine este usor....sa fii ca mine e al dracului de greu....
Hai siktir!!!

Jurnale murdare...

In sfarsit azi ma simt odihnita. Imensa cantitate de serotonina s-a estompat si asta m-a facut sa simt oboseala abia cand am ajuns la Brasov.
Niciodata cand traiesc atat de intens, tristetea nu isi face aparitia. Niciodata nu se realizeaza acel vid prin golire.
Si stii care este satisfactia maxima?
Cand cu mult inaintea unor evenimente simt cu certitudine urmarea lor fireasca prin simplul fapt ca simt oamenii.
Uneori e sanatos si satisfacator sa spun: Ti-am spus eu ca asa o sa fie!!!
Vezi tu My love, oricat de mare e iubirea mea niciodata asta nu m-a impiedecat sa vad, sa ascult taceri si sa zambesc senin cand confirmarile au venit fara sa le cer.
Nu o sa-ti spun aici si acum ce au insemnat aceste cateva zile petrecute in Bucuresti. Si nu pentru ca nu vreau sau pentru ca mi-ar fi jena de ceva din ce am facut. Dar nu meriti!!!!
Omul , pe care-l iubesc, imi spunea nu cu mult timp in urma, ca e cel mai liber spirit, ca nu poate sa fie incatusat niciodata, ca face ce vrea si cand vrea, ca bla bla bla bla. Multe imi spunea omul acela. Chiar le-am crezut. Apoi cruciada mea a devenit un gest simplu de a demonstra ca nu e asa. Si astfel am daramat toate zidurile si toate mastile. Si de fiecare data s-a incheiat cu: Ti-am spus eu!!! Ceea ce pentru mine a fost fascinant.
Azi?
Dupa ce am experimentat o treapta foarte inalta in trairi nu pot decat sa spun ca nu tu m-ai ridicat acolo sus. Ci eu am fost cea care ti-am aratat si o alta parte a perceptiei simturilor. Fara sa joc teatru, fara sa am masti si fara sa mint. Tu, in tot acest timp, te-ai amagit ca poti sa si faci ceea ce spuneai, ca poti sa fii ceea ce spui ca esti. Nu am rabdare sa insir acum toate momentele cand prin demonstratii haotice puteam sa pun acel irevocabil QED.
Nu are sens.
Candva imi spuneai ca oamenii se adapa din noi. Iti convenea asta. Pentru ca se adapau din mine prin tine. Pentru ca eram sursa inepuizabila din care iti luai hrana ca sa poti sa dai exceptionalul inapoi intr-o forma aproape perfecta. Dar ai uitat minunatele surse care te faceau sa fii tu, asa cum pretindeai din cuvinte. Mai am si acum scrierile acelea si zambesc cand le recitesc. Ceea ce urmeaza sa scriu cu siguranta o sa te enerveze. Pentru ca niciodata nu ai acceptat cu seninatate sa ti se spuna in fata adevarul. Intotdeauna te-a marcat si te-a durut asta. Dar in mine nu ai sa gasesti niciodata fiinta care se dezminte.
Strangi acum in brate esenta feminitatii din mine, mangai acum cuvintele ce au facut ca sa ai, hranesti acum cea mai superba fantezie a mea si mai ales curajul meu de a darui neconditionat. Stii ce nu ai?
Nu ai si nu ai avut niciodata libertatea mea! Doar te-ai amagit si te-ai mintit!
Si in momentul de fata nu mai ai nici macar farama aceea de libertate de a spune printr-un gest banal: NU! NU VREAU!!!
Sunt dezamagita total si nu pentru ca am avut asteptari de la tine ci pentru simplul fapt ca acum am comfirmarea ca pana si pe tine te minti. Daca pana acum am vrut sa cred tot ce ai spus despre tine, acum totul s-a volatilizat. Si in felul asta m-ai pierdut. Forever!!!!
Nu pot decat sa iti urez sa reusesti sa iti raspunzi la intrebarea atat de simpla despre tine: Cine sunt eu, Sorana? Intrebare pe care mi-ai pus-o de nenumarate ori si la care nu ti-am raspuns niciodata. Pentru ca nu am vrut sa te construiesc!!!
Sunt mult prea sus pentru puterile tale my love!!! Si asta ma face cu adevarat fericita!
Frumos si solitar, my love!!!
M-ai avut toata,

Sorana...