8 decembrie 2009

Calatorii in simturi - Alinta-ma suflete.....


Gasesc in fiecare calatorie in simturi ceva ce mereu asociez cu o aroma. O aroma ce imi da sentimentul acela de implinire si confort pentru a privi totul in jurul meu, in culorile mele. De afara poate sa para o nebunie, un cliseu, ce te duce cu gandul ca ma invart in propria mea lume fara sa vad contrastele exterioare. De fapt contrastele astea ma fac sa pot rataci nestingherita in lumi mai greu vizibile si cu arome rar intalnite, fara sa imi smulg picioarele din realitatea cotidiana.
Am pasit in cafenea. Si de aici incepe aventura intr-un spatiu usor palpabil si in acelasi timp atat de vizibil aranjat pentru a oferi o parte din sufletul creatorului.
Ar fi stupid sa trec, fara sa descriu, peste aroma aceea unica. Aburul boabelor de cafea proaspat macinate se transpunea intr-o incantatie divina ce se imprastia in cele mai ascunse colturi ale sufletului. Linistea era impletita intr-un fuior abstract de lemn si panza pe care isi puneau amprenta personalitatea tablourilor ce tinteau in sufletul meu latura incursiunilor spre un necunoscut pasnic.
De ce oameni si de ce simturi?
Intr-un asemenea cadru am cunoscut Omul de dincolo de versurile cantecelor cu care mi-a alintat sufletul cativa ani, in siruri de cuvinte scrise cu acea culoare ce intotdeauna mi-a dat siguranta continuitatii: verdele!
Ochii vii, cu scanteieri diamantine ciudat ivite de dincolo de culoarea lor blanda, mainile mici si delicate cu degete subtiri ce conturau gesturi sigure, izvorul de energie imprastiat dincolo de noi si de aromele cafelei, m-au facut sa urc incet intr-o lume in care sa ma simt in largul meu.
Mi-am umplut sufletul de cantecul plin de umor si de rasul nonsalant alaturat peretilor pe care probabil mii de maini au lasat mesaje, pe hartii colorate, in asteptarea unui raspuns ivit din neant si care sa aduca exceptionalul intr-o lume cenusie si plina de tristete.
Dansul luminilor si al oamenilor din cafenea ma facea sa-i privesc reactiile ivite parca dintr-o emotie ce nu si-o vroia expusa. Nu epata, dar recunostea in fata lumii ceea ce este cu un curaj greu de masurat si de raportat.
Intr-o cafenea unde oamenii isi aseaza sperantele pe bucati de hartie colorata, unde cafeaua este parte din nectarul zeilor, unde zambetul a fugit si unde cainii au voie sa bea apa, am gasit Oameni liberi si frumosi.
Zambesc si merg mai departe strangand la piept acea parte din lumea asta ostila ce ma face sa-mi fie cald in mine……
Alinta-ma suflete si atunci florile batranei se vor incrusta in timpul nemasurat al unor melodii ce zugravesc culoarea vietii…..
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Spune-ti parerea!!