Ma invaluie...
Imi sopteste...
Apoi striga...
Apoi atinge...
Iarasi tace...
Ma iubeste...
Intre teluric si dansul de matase al simturilor se intinde un arc. O placere care se dezlantuie si imbina fiecare simt.
Ea: Iti plac ciresele?
El: Da. Si visinele...
Buzele se destind asteptand sarutul. Versul curge precum mierea in trupul cald. Contururile se dezlipesc din iluzoriu si trec in fiorii albastri. Cararile tind spre o caldura rosie care sa le dea sens. Isi cauta aroma si savoarea. Se gasesc si se imbina in lanturi descatusate de lumina...
Arcul capata consistenta focului si talpile mele cad in haul acelui ceva inexplicabil si atat de dorit.
Merg arzand pe covoare lucrate de maini de visatori si ating cu palmele vasnicele monede ale regilor ce au iubit. Au ramas acolo, suspendate in arcul dorintei. Au ramas acolo ca dovada a existentei acelui inexplicabil.
Adierea vantului imi atinge pielea calda si imi vorbeste intr-un limbaj primordial. Nu stiu de ce il inteleg. Nu imi explic cum il inteleg....
Si nici nu vreau asta.
Ea: Ce crezi tu de faptul ca ciresele au sambure?
El: Nu stiu, nu m-am gandit. Tu ce crezi?
Ma undui intrebator prin multimea de oameni. Calc in urma pasilor lor si mereu ma simt inaintea lor. Uneori e o povara, alteori un joc, de cele mai multe ori e zambet. Ating cu privirea vitrinele si trec dincolo de arhitectura lor. Le absorb gandurile si le insir pe borangic. Perle....
Ea: Eu cred ca samburele e pus acolo ca un punct de echilibru. In fond cireasa are o codita subtire. Trebuie si ceva mai solid de care sa se agate. Ai vazut ca daca dai pulpa fructului jos, ramane samburele unit cu codita? E ca un semn al exclamarii!!
El: Da
Ea: Ne odihnim in banal?
El: Ne odihnim in vis.....
Culoarea exista doar in ochii nostri inaltati spre ritmul unei alte veri. In lumina puternica a soarelui laleaua pare a fi neagra. Dar laleaua neagra nu exista. Pana la urma e doar un joc al iluziilor...
Je t'aime....rien ne va plus...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea!!