Sa vorbim...
Zambesc si te privesc.
Vrei sa marturisesc ce stiu sau vrei sa spun doar ce vad?
Acum rad.
Stii de ce?
Sunt aproape convinsa ca stii, pentru ca razi. Razi de intrebarea mea. Si ai dreptate sa faci asta.
Ce naste in tine o femeie frumoasa?
Daca acum as alege sa fiu un pictor cred ca ar fi mai interesant sa ma privesti din postura asta.
O singura pensula si spectrul culorilor.
Mana aluneca intai si intai sa-ti contureze zambetul. Este greu de surprins. E un fel de nedefinire a definirii ce scoate in prag radiatia unei calduri negre ce izvoreste necontrolat, apoi se inconvoaie usor inspre spectrul unei pofte abia perceptibile. Te incrunti usor si pensula trece, abia atingand panza, spre arcuirea buzelor ce se desfac in amestecul micilor linii de perversitate ce isi cauta cenzura doar in degetele ce viseaza...
Trec usor pensula peste sprancene. Le dau conturul acut al cautarii si apoi linia se contureaza, cazand bizar peste nas si mangaind pometii obrajilor. Incerc sa estompez asta in culorile neutre si musc usor din lemnul pensulei.
Ma gandesc. Privesc. Vad si apoi imaginez.
Vreau sa desenez ochii si nu stiu de unde sa incep. Privesti femeile si atunci culoarea, desi inchisa, e calda. In pictura asta este un paradox. La tine e ceva natural.
Ce mai e paradoxal?
Habar nu am sa pictez. Zambesc, dar nu uit ca vad....
Vezi de ce era banala intrebarea mea?
Am marturisit ce vad. Mi-am imaginat ca sunt pictor si simt culoarea....
Tu in schimb cioplesti rafinat in oameni. Si nu o faci ca sa ii modelezi. O faci ca sa le arati.
Ce?
Pe tine in ochii tai, pe tine in ochii mei, pe ei in ochii lor....
Pe mine in ochii tai..
Si pentru ca ploua am privit vitrina. Am citit acolo sarutul si am mangaiat mainile ce absorbeau picaturile de ploaie sa le aseze in zambete. Am calcat caldaramul petalelor, am dansat in pantofii rosii si am recitat iubirea…
Aujourd’hui, ça commence avec toi….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea!!