Ravasire...

Scris de Lorendo

Un vechi obicei romanesc spune ca toamna are loc ravasitul turmelor.
Un acut simt din sufletul meu imi spune ca primavara are loc ravasirea sufletului meu.
Cu fiecare raza de soare care scapa de planseul de beton al norilor, sufletul meu e ravasit.
E incalzit si spera, e imobilizat si tace.
Ce e cu primavara asta?
Ce mi se intampla?
Ma trezesc la viata sau ma trezesc la somn?
Contur...
Fie sa renasca cel ce-n suflet are
Harul de-a renaste
Curatit prin jar
Si din toamna-i proprie
Si din propriu-i scrum
Astazi ca si maine
Pururi si acum...
Muguri...
De fluier..
Am o sete de viata pe care nu mi-o poate insufla decat frumusetea lumii, frumusetea voastra.
Am o ura de toamna, si de iarna, si de frig, pe care nu mi-a insuflat-o decat rautatea si ura voastra.
Ferestre...
De termopan...
M-au ferit de ce e urat, m-au ferit de frig, dar m-au ferit de cald. Nu vreau si nu suport sa fiu ferit, sa nu ajung acolo unde se simte.
Albastru..
In tot cenusiul am visat albastru. A venit. Albastrul e cu mine. Am sa-l combin cu galbenul din raza de soare si o sa iasa verde. E verdele meu, e verdele tau e verdele tineretii noastre. E verdele primaverii..
E viata.
Mangaiere...
Te mangai dincolo de toata opozitia ta. Sunt mai tandru si mai puternic pentru ca eu caut lumina. Trec prin crusta ta si te sarut verde si fin cu toata timiditatea mea.
Palme..
Catre tine, lumina mea, ridic palmele. Palmele mele au forma de frunza si zambesc verde.
Iubire..
Mai mult decat sa te iubesc nu stiu ce sa fac. Nu stiu nici cum sa ti-o spun, nici cum sa nu ti-o spun.
Sunt ravasit. Pur si simplu ravasit......

Eu..
Am adormit in bratele unei papusi de portelan.
Visul s-a conturat usor ca un abur viu si colorat.
Pasea inspre mine zambind. Ochii scanteiau sub pleoapele obosite. Mainile isi alegeau cadenta alaturi de pasii siguri ce desenau pe asfalt dorinte.
Zambeam visului de la departare si adunam in palme negura ochilor ce atinteau inspre mine o privire calda.
Ca o pata de culoare, visul mi-a adus in simturi o aroma de cafea fierbinte ce m-a invaluit intr-un contrast ametitor.
M-am zvarcolit in bratele papusii ca sa pot cauta mai adanc in vis.
Si apoi am simtit...
Bucuria care-i impingea pasii spre mainile mele.
Eleganta ce se resfrangea peste obrajii mei.
Lumina ce mistuia adancurile mele ca un foc ce niciodata nu rapune.
Intunericul ce isi cauta cu disperare un drum de iesire din cotloanele invechite de vreme si unde nu mai vroia sa stea.
Tandretea mainilor ce imprastiau in trupul meu suculenta dorinta de o altfel de pasiune.
Tornada atat de perseverenta a luptei din ea si din mine. Crampeiul acela de mistic la capatul firii ce isi aduna ramasitele din trecuturi indepartate si fara de regrete.
Acceptarea mandra a unui vartej de sentimente puse la picioarele omenirii in mii de feluri si niciodata intelese.
Tumultul cuvintelor aliniate pe o etajera inalta ce sprijina fara temere cerul involburat de furtuna.
Arcuirea spatelui invaluit in pasiune si duritatea privirii ce nu are nevoie de cuvinte atunci cand vrea sa rapuna un gand rebel si banal.
Magia zambetului si a rasului ce se revarsa ca un rau de munte peste orice fel de stanca muta si lasa.
Iubirea...care le cuprinde pe toate...vie, puternica, impulsiva, tandra, rebela, muta, surda, vocala....
Si pe o treapta mai sus spiritul liber....
Al tau, al meu...
Am zambit in vis.
Am zambit trezindu-ma.
Pe masuta, in bataia razelor de soare, o cafea aburinda..