Desavarsire...

M-am oprit pe povarnisul incalzit de razele unui soare ce isi cauta primavara.
Pietrele imi zambeau aruncand in mine sclipiri vii de ganduri ce se imbiba cu setea drumului meu.
Mi-am intors privirea spre mana ce modeleaza. Am simtit in mine fiorii unui gest pe care nu-l intalnisem niciodata.
Gestul de desavarsire....
Diadema lumii inconjuratoare stralucea undeva in departare.
Mainile modeleaza...
Ating cicatricile vechi si trec mangaierea dincolo de povarnisul insetat. Imi intind in causul palmelor cerul desavarsit al furtunii si buzele cauta licoarea de ambra.
Gustul trece in aparenta peste pleoapele inchise si se hraneste cu privirea calda si blanda.
O piele fina si timida, o piele insetata de cunoastere si dorinta...
Buze rosii ce rostesc in soapta multumirea de a simti cum mainile adauga in santuri vechi culori noi.
E un drum...
E un povarnis...
E o furtuna...
Mana imi cuprinde cald obrazul fierbinte.
Ma linisteste.
Imi pune la picioare valtoarea apusurilor si racoarea unui singur rasarit. Al meu.
Daca o privesti de afara iti da senzatia ca este un alfabet inca nedescoperit care te atrage in epicentrul propriului destin.
Ce nu trebuie sa uit?
Ca ma iubesti si ca te iubesc...
Restul?
E doar desavarsirea mea prin dansul mainilor tale...