"Colin crezuse intotdeauna ca miracolele erau pentru altii - pana cand in viata lui intrase Alesandra. Printesa lui il iubea cu adevarat. In inima lui stia ca dragostea ei nu punea restrictii sau conditii. Daca ar fi intalnit un barbat cu un singur picior, l-ar fi iubit la fel de mult. I-ar fi castigat poate intelegerea, dar nu si mila. Fiecare actiune a Alesandrei ii arata puterea si hotararea ei de a avea grija de el.
Ea va fi intotdeauna acolo pentru el, cicalindu-l, contrazicandu-l - si iubindu-l, orice s-ar intampla.
Si asta, decise Colin, era sigur un miracol.
Dumnezeu nu il uitase, la urma urmelor."
Julie Garwood - Castele
Cartea nu este nici pe departe o opera de arta a literaturii. Se inscrie in genul cartilor pe care le citesti si in momentul in care o inchizi nu ai ramas decat cu starea aceea buna data de basmele cu printi si cu printese.
Insa are ceva ce m-a fascinat.
Forta personajelor. Ritmul alert in care este scrisa. Faptul ca mereu o sa gasesti in ea similitudine cu multe atitudini din propria-ti viata si mai ales umanitate.
Ce m-a uimit cel mai mult este faptul cum, in anumite momente ale trairilor mele, imi rasfrang privirea pe rafturile bibliotecii si ma opresc instinctiv pe o anumita carte. Si stiu ca aceea urmeaza sa o iau. Stiu ca imi va placea si mai stiu ca o sa ma regasesc in ea.
Asa a fost si cu aceasta.
Cui trebuie sa multumesc?
Instinctului si perceptiei de dincolo de mine si de dincolo de tot ce inseamna mizerie umana...
" - Ma iubesti, Alesandra?
Intrase direct in miezul problemei. Ea se intoarse spre el, cand Colin pleca de langa usa venind catre ea. Imediat, ea incepu sa dea inapoi.
- Nu vreau sa te iubesc.
Panica din vocea ei nu il opri.
- Ma iubesti? intreba el din nou.
Incerca sa scape de el sau de intrebarea lui iscoditoare? Colin nu era sigur. Totusi, era neobosit in incercarea de a o face sa-i raspunda. Voia...nu, avea nevoie s-o auda recunoscand adevarul.
- Raspunde-mi, Alesandra.
Ea inceta deodata sa mai incerce sa scape de el. Isi incrucisa bratele pe piept si pasi direct in fata lui. Avea capul dat pe spate ca sa-l poata privi in ochi.
- Da.
- Da, ce?
- Da, te iubesc."
Ca unul obisnuit sa fuga de iubire, iti declar fara echivoc ca nu vreau sa citesc aceasta carte. Mie sa-mi faci un rezumat, ca sa stiu daca s-a schimbat ceva la faza cu : nu, nu, nu, inseamna un da mare la sfarsit.
RăspundețiȘtergere