Have 2Run.....

Am obosit de prea plinul din mine...
Ma gandeam la un moment dat ca ar fi interesant sa palpez scoarta de pe sufletul ei. Nu intelegeam ceva si asta ma facea sa traiesc furtuni estompate in mintea ravasita de surplusul de cuvinte.
Apoi am renuntat si am lasat totul sa curga. Si a curs. Intr-un mod in care conjuncturile nu au mai avut importanta. Cenusa trairilor mele a prins viata conturand parca un relief imposibil de realizat.
Nu pot sa fiu impinsa atat de sus si apoi sa renunt. Nu e de mine. Sirul treptelor ma atrage ca un magnet fierul ruginit si lasat in paragina timpului.
O ispita profunda ce imi incearca libertatea la toate ferestrele. E ca si cum totul s-a transformat intr-un atentat la libertatea asta.
Incerc sa deslusesc de unde a fost pornita panza asta interminabila si o vreau strivita sub ochii mei curiosi.
Nu simt nevoia sa ma ratacesc in lacune de un albastru intens si apoi sa strabat jungla ce le inconjoara. Nici macar nu vreau sa am tupeul de a le umple. Goliciunea lor este dovada perfecta ca inca mai vreau acel ceva abstract si intens. Imi dau seama ca piesele acestui puzzle sunt incomplete si mai vreau sa cred ca gheata din mine ma asigura de o victorie ce o simt pe buze.
Nu aleg timpul si nici nu dau ortul. E ca un fel de voyeur-ism asumat si intens care ma arunca intr-o limita abia conturata.
E o alegere in asteptare sau o asteptare in alegere?
Curioasa aceasta perspectiva a oglinzii din tavan ce contorsioneaza silueta intensitatii si o pune pe locul doi....sau locul noua?
Intre timp savurez....
Struguri, branzeturi fine si vin alb...
Atingerea suava a rochiei de matase pe trupul gol...
Echilibrul perfect pe tocul sandalelor fine in timp ce coapsele-si soptesc timid ca vor sa aleaga drumuri diferite...
Spuma frapata a unei conversatii suculente...
Privelistea sumara a barbatului pradator ce isi doreste sa-mi trosneasca oasele de peretele camerei...
Acceptarea si intensitatea fragmentelor de timp in care respiratia isi pierde rostul si umorile isi fac de cap haotice...
Desavarsita odihna a unei bai lungi si inspumate ce imi pune oasele ratacite la loc...
Coapsele ce isi gasesc continutul si acum refuza sa se departeze....
Somnul odihnitor ce imi alina pentru putin sobrietatea sperantei....ca va fi....asa cum imi doresc....

Calatorii in simturi - La cafeaua de pranz...

Azi sunt Gri!! Zambesc si privesc in jurul meu. Ma imbat cu schimbarea starilor si mi-e sete de o bautura ametitoare care sa scormoneasca in noroiul existent sub zapada inutila. Nici prea prea, nici foarte foarte.
Cat de necrutatori putem sa fim cu noi?
Cat de mercantili si nevoiasi in setea de putere si de control?
Cand si cum se masoara prostia?
Dedic aceasta superba discutie tuturor celor ce nu au inteles ca mastile nu ascund niciodata frumusetea!!!!
Dedic acest discurs simbolist tuturor celor care daca nu inteleg ceva este neaparat de rau!!!!
Dedic pentru ca pot si pentru ca vreau!!!!

Absinth: 'neatza
Sorana: neatza
Absinth: cine-i harnic si munceste ?
Sorana: ori e prost ori nu gandeste
Absinth: Bingo
Absinth: vad ca iar ai luat pauza de la scris
Sorana: pfuuu deci acum sunt in perioada gri
Absinth: scrie si gri
Sorana: nici destul de acida sa fiu multumita de mine
Sorana: si nici destul de introspecta sa devin iarasi neinteleasa
Sorana: e dihotomic
Absinth: wow...ce de cuvinte de DEX
Sorana: faza: nu gandesc
Absinth: noi muncim, nu gandim nu stiam ca ai devenit Miner
Sorana: noroc bun
Sorana: mi s-a stins carbitul din lampas
Absinth: scuipa pe el si da-i amnar
Sorana: ma gandeam sa fac o apologie a prostului caruia ii dai puterea ca sa-i poti masura prostia
Sorana: si sa rezulte fudulia
Absinth: nu te baga in politica
Sorana: ))
Sorana: ce dracu ma esti misogin asa
Sorana: nu ai auzit ce a zis nutzi udrea?
Absinth: nutzi, spaima constitutzii ?
Sorana: spaima putzii
Sorana: te rog sa fii exact
Absinth: asta nu stiu
Absinth: Nu stiu d-astea
Sorana: sunt convinsa
Sorana: esti atat de inocent incat rosesc
Absinth: si eu ma rosesc cand vad cat de pudic sunt
Sorana: insipira-ma
Absinth: inspira, expira ....
Sorana: asta fac de azi dimineata si nu ma ajuta la nimic
Sorana: traiesc fantezia hiperventilatiei in abstract
Absinth: cred ca ai sarit o strofa din cantecul Respiratziei, de acolo tzi se trage
Sorana: tot ce se poate
Sorana: si miruna avea esarfa
Absinth: deci fi mai atenta la ritm
Absinth: daca avea, inseamna ca a ei este
Sorana: offf
Absinth: si iarna nu-i ca vara
Sorana: da stiu
Sorana: vara e simplu
Sorana: nu trebuie sa matur zapada
Absinth: vara este fata lui Unchiu
Sorana: pfff ce superficiala sunt
Absinth: lasa ca e bine, ca un superficialitate sta forzta....vezi vasele capilare
Sorana: si ceramica de horezu
Absinth: aia este urmarea placerii de a pipai.....noroi
Sorana: fugi ma ca nu e pipaiala
Sorana: e perversiune
Absinth: apoi urmeaza un foc mititel, cat sa ramana in sanje....apoi cosmetica ca la Pompe funebre
Sorana: si amin
Sorana: se naste eternitatea
Absinth: fara din alea...ca sunt unii care cumpara produsele
Sorana: daaa nemurirea costa
Absinth: 2m patratzi, un cosciug si o cruce....mda....costa
Sorana: circuitul vitaminelor in natura
Sorana: eu vreau arsa pe rug
Absinth: de vie ? se rezolva
Sorana: de vie
Sorana: altfel nu ar mai fi interesant
Sorana: s-ar concretiza intr-o banala incinerare
Absinth: jeane d'arc a Mediasului
Sorana: fugi de aici
Absinth: nu fug, imi e lene
Sorana: eu joc barbut cu d-zeu nu il idolatrizez
Sorana: ingamfarea e cel mai mare pacat
Absinth: ai grija ca triseaza la zaruri
Sorana: stiu
Sorana: e pervers
Absinth: lasa ca suntem facutzi dupa chipul si asemanarea Lui
Sorana: din greseala
Absinth: dar nu a fost gresheala noastra
Sorana: de parca am avea nevoie de scuze
Absinth: cand un om face o boacana si este vesel, inseamna ca a gasit pe cine sa dea vina
Sorana: sau a masluit zarurile barbosu
Sorana: si se face ca se uita in alta parte
Absinth: alea sunt masluite de la Facerea Lumii
Sorana: da ma dar sunt scoase la iveala numai cand stanga uita ce face dreapta
Absinth: ala este Ingerasul cu cornitze....cel mai frumos si mai intelijent dintre ingeri
Sorana: o zeitatilor
Sorana: ma simt atat de mica
Sorana: unde e coada?
Absinth: pai....dracii au coarne, dar nu se spune niciunde ca pe cap sunt puse
Sorana: stop
Sorana: am sa postez conversatia asta
Sorana: sub alte nick-uri
Absinth: ))))
Sorana: si sa mor de iti cer acordul
Absinth: lasa ca nu ti-l dau
Sorana: uite coarnele
Absinth: Pandora, Pandora
Absinth: "am cautat un om intre 1000 barbati si am gasit unul.... "

Alb vs Negru...

Contrastul ideal...
Ce vezi, muritorule de rand?
Un semn perfect in alb si negru. El si Ea. O imbinare fluida, conturata intr-un cerc a carui constanta este doar presupusa si nedovedita.
Albul...
Adularul din Piatra lunii...
Inocenta si sclipirea perlei intr-o lume in care mereu isi gaseste locul. Atingerea suava a luminii ce da iluzia ca nu mai exista alte culori. Puritatea crinului si simbolul de dincolo de moarte. Lacrima transparenta a puritatii si prima imagine a iubirii. Cald si rece in acelasi timp. Atat de alb incat irizarile de albastru se zbat sa contureze neprihanirea si sa-i imprime o cadenta din care forta sa razbata in est si vest, locul unde soarele apare si dispare pentru oameni....
Yang...
Foc si vant impletite in cadenta completarii fara sa se ucida. Caldura si uscaciune.
Si piesele de sah ce au prima mutare...

Negrul...
Baza lumii. Eleganta rafinata si studiata a unei forte aproape tangibila. Templul de unde creatia mereu porneste spre alb. Atingerea grea si tandra in acelasi timp a unei zbateri ce mereu isi cauta raspunsurile. Locul spre care, scara nemarginita a simturilor are forta ispitei. Tentatia atingerii unui tumult ce iti poate izbi firea de cele mai inalte raspunsuri despre tine, din tine. Onixul luciu si fierbinte in acelasi timp, fixat in montura dantelata faurita in febrilitatea degetelor unui bijutier batran.
Putere, nonsalanta, cald si rece in acelasi timp....
Yin...
Feminitate si inertie in cadenta nordului. Apa si putere dincolo de imaginatia banalului.
Si alte piese de sah...
Ce vrei sa alegi muritorule?
Zambesc...si aleg neuitarea...
Sa nu uit...
Ce insemni..
Cum te revolti...
Cum zambesti...
Cum atingi...
Cum cauti...
Cum doresti ....
Si mai ales nu uit cum iubesti!
Sa nu uit si sa spun ce sunt langa tine.
Sa nu uit si sa spun ca am stins momentele lumesti in favoarea extazului tau.
Sa nu uit si sa spun ca nu o sa mai fiu niciodata alaturi de cineva cum sunt langa tine.
Sa nu uit si sa spun ca desavarsirea mi-ai daruit-o neconditionat.
Sa nu uit si sa spun ca sunt libera. Sa aleg cand si cat sa plang. Sa aleg sa transform chinul in placere si sa imi pun in cuvinte sufletul.
E un egoism sa nu uiti.
E o infatuare sa crezi.
E o revolta in fiecare asteptare si speranta.
E un curaj sa pleci la drum invaluita in mantia curajului dezgolirii.
E un har sa iubesti.
E un dat sa vezi cand esti orb.
E o forta incomensurabila sa dai neconditionat.
E alb si negru...
Si iarasi zambesc...
Nu pot alatura desenele si nu pot nici macar sa le vad separate...
Dar nu uit, ca indiferent de finalul jocului de sah, albul va ramane intotdeuna cu prima mutare...
Poti sa transpui iubirea asa?
Zambesc.....
　
　

Colin si Alesandra...

"Colin crezuse intotdeauna ca miracolele erau pentru altii - pana cand in viata lui intrase Alesandra. Printesa lui il iubea cu adevarat. In inima lui stia ca dragostea ei nu punea restrictii sau conditii. Daca ar fi intalnit un barbat cu un singur picior, l-ar fi iubit la fel de mult. I-ar fi castigat poate intelegerea, dar nu si mila. Fiecare actiune a Alesandrei ii arata puterea si hotararea ei de a avea grija de el.
Ea va fi intotdeauna acolo pentru el, cicalindu-l, contrazicandu-l - si iubindu-l, orice s-ar intampla.
Si asta, decise Colin, era sigur un miracol.
Dumnezeu nu il uitase, la urma urmelor."
Julie Garwood - Castele
Cartea nu este nici pe departe o opera de arta a literaturii. Se inscrie in genul cartilor pe care le citesti si in momentul in care o inchizi nu ai ramas decat cu starea aceea buna data de basmele cu printi si cu printese.
Insa are ceva ce m-a fascinat.
Forta personajelor. Ritmul alert in care este scrisa. Faptul ca mereu o sa gasesti in ea similitudine cu multe atitudini din propria-ti viata si mai ales umanitate.
Ce m-a uimit cel mai mult este faptul cum, in anumite momente ale trairilor mele, imi rasfrang privirea pe rafturile bibliotecii si ma opresc instinctiv pe o anumita carte. Si stiu ca aceea urmeaza sa o iau. Stiu ca imi va placea si mai stiu ca o sa ma regasesc in ea.
Asa a fost si cu aceasta.
Cui trebuie sa multumesc?
Instinctului si perceptiei de dincolo de mine si de dincolo de tot ce inseamna mizerie umana...

" - Ma iubesti, Alesandra?
Intrase direct in miezul problemei. Ea se intoarse spre el, cand Colin pleca de langa usa venind catre ea. Imediat, ea incepu sa dea inapoi.
- Nu vreau sa te iubesc.
Panica din vocea ei nu il opri.
- Ma iubesti? intreba el din nou.
Incerca sa scape de el sau de intrebarea lui iscoditoare? Colin nu era sigur. Totusi, era neobosit in incercarea de a o face sa-i raspunda. Voia...nu, avea nevoie s-o auda recunoscand adevarul.
- Raspunde-mi, Alesandra.
Ea inceta deodata sa mai incerce sa scape de el. Isi incrucisa bratele pe piept si pasi direct in fata lui. Avea capul dat pe spate ca sa-l poata privi in ochi.
- Da.
- Da, ce?
- Da, te iubesc."

Nosce te ipsum..

"Ooo, seri debusolate, cer concav si ploaie de anemone peste dune, reiterez, in contratimp, suav, mesaje longombarde scrise'n rune... esti profunda ca abisul Marianne-lor...prea profunda, poate, pentru turma... totul e abscons si le repugna... pentru ei ramai incognoscibila ... mai bine asa!"

Zambesc...
O descriere a mea dintr-un loc unde am impartasit multe.
O descriere a mea facuta de cineva care nu m-a vazut niciodata.
O descriere a mea facuta de cineva care, se pare, a citit si printre ritmul randurilor.
De ce zambesc?
Ieri a fost o zi in care am trecut peste o limita.
O zi in care mi-am adaugat pe trup, in suflet si in minte o noua urma. O noua implinire.
O zi in care m-am topit de mandrie pentru ceea ce am simtit si mai ales pentru ceea ce am trait. In ochii mei, in ochii tai, in orbul celor ce ma inconjoara.
O sa va intrebati unde este paradoxul.
In timp, ati trait sau ati ignorat trairile mele expuse in zeci de simboluri. In timp am evoluat. Am urcat trepte din ce in ce mai inguste spre ceva ce doar intuiam ca exista.
Si acum paradoxul...
Din nou zambesc in fata naturii umane, in fata amalgamului din care suntem construiti.
Desi ma regasesc pe o treapta inalta ieri am simtit in mine ca, raportat la lumea ce ma inconjoara, acest fapt face sa se nasca in minte trairi foarte contradictorii.

Sus e aerul rarefiat.
Abia poti respira. Organismul se chirceste sub intensitatea trairii si apoi explodeaza intr-o placere indescriptila ce se imprastie in trup sub diverse forme. Nu se pot descrie si nu se pot compara cu nimic aceste forme. Nu stiu ce ar trebui sa fii ca sa poti sa le etalezi in cuvinte si din cuvinte sa razbata intensitatea.

Jos aerul se inspira altfel.

Se inspira cantitativ, nu calitativ.
Trupul nu se mai chirceste. Este detins si obisnuit. Se multumeste cu ce primeste.
Desi ieri am ajuns pe cea mai de sus treapta a trairilor mele, am intors privirea si mi-am dorit cantitatea.
Mi-am dorit sa fiu inteleasa de restul. Mi-am dorit ca restul sa stie ce traiesc si mai ales sa inteleaga de ce traiesc asa.
Mi-am dorit ca si jos sa fiu pusa pe treapta cea mai inalta.
A trebuit sa treaca o noapte in care sa imi zbucium nesomnul in asternutul ravasit de contradictii.
A trebuit sa treaca orele in care sa realizez ca orice desavarsire nu se poate implini decat printr-o durere acuta ce starneste in trup mai mult placere decat lacrimi.
A trebuit sa privesc dimineata cu ochii femeii ce nu a reusit ieri sa gaseasca liantul intre treapta cea mai de sus a trairii si treapta cea mai de sus a trairilor banale.
Ma simt vinovata?
Nu.
Ma simt fericita?
Da. Pentru ca am reusit sa ma exprim si pentru ca mi-am gasit cuvintele care sa se transforme in mesagerii tumultului din mine.
Iti reprosez?
Niciodata.
Te cert?
Niciodata.
Sunt eu?
Intotdeauna.
Zambesc...
Imi dau seama ca in astfel de trairi nu exista cale de mijloc..
Imi dau seama ca am adaugat inca ceva iubirii mele...
Ce?
Aerul rarefiat al inaltimilor filtrat printr-un "s" mic intiparit intr-o lume care nu ma merita...
　

Mes chagrins, mes plaisirs, je n’ai plus besoin d’eux...

Sa vorbim...
Zambesc si te privesc.
Vrei sa marturisesc ce stiu sau vrei sa spun doar ce vad?
Acum rad.
Stii de ce?
Sunt aproape convinsa ca stii, pentru ca razi. Razi de intrebarea mea. Si ai dreptate sa faci asta.
Ce naste in tine o femeie frumoasa?
Daca acum as alege sa fiu un pictor cred ca ar fi mai interesant sa ma privesti din postura asta.
O singura pensula si spectrul culorilor.
Mana aluneca intai si intai sa-ti contureze zambetul. Este greu de surprins. E un fel de nedefinire a definirii ce scoate in prag radiatia unei calduri negre ce izvoreste necontrolat, apoi se inconvoaie usor inspre spectrul unei pofte abia perceptibile. Te incrunti usor si pensula trece, abia atingand panza, spre arcuirea buzelor ce se desfac in amestecul micilor linii de perversitate ce isi cauta cenzura doar in degetele ce viseaza...
Trec usor pensula peste sprancene. Le dau conturul acut al cautarii si apoi linia se contureaza, cazand bizar peste nas si mangaind pometii obrajilor. Incerc sa estompez asta in culorile neutre si musc usor din lemnul pensulei.
Ma gandesc. Privesc. Vad si apoi imaginez.
Vreau sa desenez ochii si nu stiu de unde sa incep. Privesti femeile si atunci culoarea, desi inchisa, e calda. In pictura asta este un paradox. La tine e ceva natural.
Ce mai e paradoxal?
Habar nu am sa pictez. Zambesc, dar nu uit ca vad....
Vezi de ce era banala intrebarea mea?
Am marturisit ce vad. Mi-am imaginat ca sunt pictor si simt culoarea....
Tu in schimb cioplesti rafinat in oameni. Si nu o faci ca sa ii modelezi. O faci ca sa le arati.
Ce?
Pe tine in ochii tai, pe tine in ochii mei, pe ei in ochii lor....
Pe mine in ochii tai..
Si pentru ca ploua am privit vitrina. Am citit acolo sarutul si am mangaiat mainile ce absorbeau picaturile de ploaie sa le aseze in zambete. Am calcat caldaramul petalelor, am dansat in pantofii rosii si am recitat iubirea…
Aujourd’hui, ça commence avec toi….