Nosce te ipsum..

"Ooo, seri debusolate, cer concav si ploaie de anemone peste dune, reiterez, in contratimp, suav, mesaje longombarde scrise'n rune... esti profunda ca abisul Marianne-lor...prea profunda, poate, pentru turma... totul e abscons si le repugna... pentru ei ramai incognoscibila ... mai bine asa!"

Zambesc...
O descriere a mea dintr-un loc unde am impartasit multe.
O descriere a mea facuta de cineva care nu m-a vazut niciodata.
O descriere a mea facuta de cineva care, se pare, a citit si printre ritmul randurilor.
De ce zambesc?
Ieri a fost o zi in care am trecut peste o limita.
O zi in care mi-am adaugat pe trup, in suflet si in minte o noua urma. O noua implinire.
O zi in care m-am topit de mandrie pentru ceea ce am simtit si mai ales pentru ceea ce am trait. In ochii mei, in ochii tai, in orbul celor ce ma inconjoara.
O sa va intrebati unde este paradoxul.
In timp, ati trait sau ati ignorat trairile mele expuse in zeci de simboluri. In timp am evoluat. Am urcat trepte din ce in ce mai inguste spre ceva ce doar intuiam ca exista.
Si acum paradoxul...
Din nou zambesc in fata naturii umane, in fata amalgamului din care suntem construiti.
Desi ma regasesc pe o treapta inalta ieri am simtit in mine ca, raportat la lumea ce ma inconjoara, acest fapt face sa se nasca in minte trairi foarte contradictorii.

Sus e aerul rarefiat.
Abia poti respira. Organismul se chirceste sub intensitatea trairii si apoi explodeaza intr-o placere indescriptila ce se imprastie in trup sub diverse forme. Nu se pot descrie si nu se pot compara cu nimic aceste forme. Nu stiu ce ar trebui sa fii ca sa poti sa le etalezi in cuvinte si din cuvinte sa razbata intensitatea.

Jos aerul se inspira altfel.

Se inspira cantitativ, nu calitativ.
Trupul nu se mai chirceste. Este detins si obisnuit. Se multumeste cu ce primeste.
Desi ieri am ajuns pe cea mai de sus treapta a trairilor mele, am intors privirea si mi-am dorit cantitatea.
Mi-am dorit sa fiu inteleasa de restul. Mi-am dorit ca restul sa stie ce traiesc si mai ales sa inteleaga de ce traiesc asa.
Mi-am dorit ca si jos sa fiu pusa pe treapta cea mai inalta.
A trebuit sa treaca o noapte in care sa imi zbucium nesomnul in asternutul ravasit de contradictii.
A trebuit sa treaca orele in care sa realizez ca orice desavarsire nu se poate implini decat printr-o durere acuta ce starneste in trup mai mult placere decat lacrimi.
A trebuit sa privesc dimineata cu ochii femeii ce nu a reusit ieri sa gaseasca liantul intre treapta cea mai de sus a trairii si treapta cea mai de sus a trairilor banale.
Ma simt vinovata?
Nu.
Ma simt fericita?
Da. Pentru ca am reusit sa ma exprim si pentru ca mi-am gasit cuvintele care sa se transforme in mesagerii tumultului din mine.
Iti reprosez?
Niciodata.
Te cert?
Niciodata.
Sunt eu?
Intotdeauna.
Zambesc...
Imi dau seama ca in astfel de trairi nu exista cale de mijloc..
Imi dau seama ca am adaugat inca ceva iubirii mele...
Ce?
Aerul rarefiat al inaltimilor filtrat printr-un "s" mic intiparit intr-o lume care nu ma merita...
　

Mantra tacerii..

Somnul nu mi-a ajuns. Imi doream sa nu imi rostogolesc trupul lovit in lumea ce afara ma astepta rece si inconsecventa.
Doream sa raman in somnul plin de intrebari aruncat divinitatii fara nume ce mi te-a scos in cale.
Insistam sa inteleg, in somnul ratiunii ce naste monstrii, de ce mana aceea nevazuta te-a impins in calea mea. Sa inteleg ce iti lipsea incat egoismul sortii sa se aplece asupra cararilor mele nedeslusite.
Am plasmuit in priviri si in pumni simboluri care altadata m-au durut. M-am oprit din cautare absorbind intrebari ce nu indrazneam sa mi le pun din teama de a nu trece in ochii altora granita nebuniei. Locul acela unde se frange totul in neguri singuratice impinse de gandirea rece mi-a starnit intotdeauna curiozitatea, mi-a provocat curajul cuvintelor si mi-a oprit cautarile.
Ma atingi si ma vezi chiar si prin opacitatea marionetelor mele prafuite. Imi opresti somnul din singura ta teama, aceea de a nu opri prelungirea clipei incandescente a trairii.
Dar eu?
Stii cu ce te pot rani cel mai tare?
Cu tristetea.
E o arma mortala cu doua taisuri. Te ucide pe tine si ma ucide prin tine si pe mine. Ma opune luminii si ma trimite undeva departe de unde nu o sa-ti aud chemarea. Undeva unde o sa ratacesc bezmetica si ravasita in cautarea acelei clipe. Un loc unde nu o sa pot sa scot in calea nimanui iubirea. Acolo revoltele mele o sa fie reci si inconsecvente asemeni lumii dogmatice ce o sa ma inconjoare.
De ce?
Pentru ca tu razi alaturi de mine punandu-mi in bratele fierbinti provocarea de a haladui goala si fericita.
Cum?
Luandu-te de piept si cu D-zeu pentru ceea ce simti.
Pana cand?
Pana cand, in hazardul meu, o sa strivesc in pumni clipa si o sa te hranesc cu tristetea mea.
De ce?
Pentru ca pentru mine, in dansul acesta nebun, neiubire nu exista si limita e doar cerul...

Marja de eroare...

De ce cu flori in par?....
Zambeste..
Trupul i se lasa mangaiat de iarba cruda. Deasupra plutea un cer concentric si habotnic. S-a lasat in seama caldurii. E ca si cum trupul ei avea amintiri separate de minte. Aroma de mar parguit s-a strivit de buzele calde.
Se mira si apoi tace.
A simtit o scurta durere in pumn. O dorinta vie si acuta sa loveasca. Orice. Fara sa puna intrebari.
Se simtea ca o piramida construita din pietre ce aveau menirea de a proteja.
O penumbra ii racorea trupul incins de iarba cruda. Si-a cuprins sanii in palme din dorinta de a impinge amintirile mai sus, spre varful piramidei.
Un gand jucaus s-a oprit pe varful degetelor.
Din neant s-a zamislit o dalta. Intre degetele ei dalta a prins viata. Modela incet marmura alba.
Schijele cazute pe langa trupul incins se transformau in roua. O sete nesfarsita inghitea iarba cruda. Printre buzele usor desfacute amintirile se transformau in roiuri.
Vocile din jurul ei prindeau contur. Nu trebuia sa deschida ochii ca sa le recunoasca. Strangea in palme sanii si mai tare. Dorea sa-i protejeze, dorea sa le ascunda areolele de sughitul iritant al vocilor pamantene. Simtea zvacnirea lor in palma si zambea....
Prigonit, gandul jucaus, si-a gasit locas in causul palmei ce strangea sanii. Ea i-a zambit si el a inteles...
Se rostogolea. Tavalug de marmura in iarba cruda...