In lumina...

Scris de Sorana pentru Lorendo

In amestec de anotimpuri esti doar tu...
Unde sunt eu?
Sunt acolo de unde iti vad zambetul si momentele care iti deseneaza pe fata multumire.
Sunt dincolo de tenebrele ce iti rascolosc mintea si sufletul pentru a scoate la suprafata simtul ce te face sa iubesti oamenii.
Te absorb in toate ipostazele arsitei din tine si ma imbib cu trairile tale etrusce aduse din alti oameni, din alte femei.
Sunt in nebunia mea ce cauta raspunsul la starea aceea de infiorare maxima nascuta dintr-o singura privire aruncata femeii ce nu se astepta la atata forta.
A face si a arde pentru mine este un tot.
Sunt in taceri si in revolte, in muism si in degradare, in decadenta si spirit, in simboluri si cautari.
Nu este nimic pe primul loc in tot amalgamul asta desavarsit al simturilor, dar nici nu sunt egale.
Femeia care sunt, dincolo de intunericul si norii tai, nu iubeste amintirile care au desavarsit in povestea lor un carnagiu al totalului.
Le adora!
Sunt intiparite in exaltarea a ceea ce a simtit, ce a vazut. In trup si in sufletul desart rascolit de o gasire in care si-a acceptat locul si apoi a tacut in umbra lasata sa cada peste ceea ce ai aratat.
Uiti ca nu poti face din nicio femeie o arma care sa omoare in mine ceva.
Uiti ca imaginea genunchilor tavaliti in noroi si a mainilor ce framantau cloaca mi-au adus numai revolta si au definit neputinta din mine.
Uiti ca nu am uitat niciodata arsita din vara si ca gustul ratiunii si-a pierdut sensul in tacerile pe care m-ai lasat sa le deslusesc.
Uiti ca niciodata certitudinile nu au trecut de glezna si ca nu mi le-am dorit.
Dar asa esti tu! Muist!
Si in muismul tau imi ceri resemnarea?
Imi ceri randul pe o lista invocata, al carei titlu m-a transformat pe mine in arma letala?
Si asta stiind ca stiu....
Da! Esti vara!
Da! Sunt ceea ce tu incalzesti!
Vezi ce simti! Pentru ca te iubesc prea mult ca sa te dispretuiesc!
　

Alb vs Negru...

Contrastul ideal...
Ce vezi, muritorule de rand?
Un semn perfect in alb si negru. El si Ea. O imbinare fluida, conturata intr-un cerc a carui constanta este doar presupusa si nedovedita.
Albul...
Adularul din Piatra lunii...
Inocenta si sclipirea perlei intr-o lume in care mereu isi gaseste locul. Atingerea suava a luminii ce da iluzia ca nu mai exista alte culori. Puritatea crinului si simbolul de dincolo de moarte. Lacrima transparenta a puritatii si prima imagine a iubirii. Cald si rece in acelasi timp. Atat de alb incat irizarile de albastru se zbat sa contureze neprihanirea si sa-i imprime o cadenta din care forta sa razbata in est si vest, locul unde soarele apare si dispare pentru oameni....
Yang...
Foc si vant impletite in cadenta completarii fara sa se ucida. Caldura si uscaciune.
Si piesele de sah ce au prima mutare...

Negrul...
Baza lumii. Eleganta rafinata si studiata a unei forte aproape tangibila. Templul de unde creatia mereu porneste spre alb. Atingerea grea si tandra in acelasi timp a unei zbateri ce mereu isi cauta raspunsurile. Locul spre care, scara nemarginita a simturilor are forta ispitei. Tentatia atingerii unui tumult ce iti poate izbi firea de cele mai inalte raspunsuri despre tine, din tine. Onixul luciu si fierbinte in acelasi timp, fixat in montura dantelata faurita in febrilitatea degetelor unui bijutier batran.
Putere, nonsalanta, cald si rece in acelasi timp....
Yin...
Feminitate si inertie in cadenta nordului. Apa si putere dincolo de imaginatia banalului.
Si alte piese de sah...
Ce vrei sa alegi muritorule?
Zambesc...si aleg neuitarea...
Sa nu uit...
Ce insemni..
Cum te revolti...
Cum zambesti...
Cum atingi...
Cum cauti...
Cum doresti ....
Si mai ales nu uit cum iubesti!
Sa nu uit si sa spun ce sunt langa tine.
Sa nu uit si sa spun ca am stins momentele lumesti in favoarea extazului tau.
Sa nu uit si sa spun ca nu o sa mai fiu niciodata alaturi de cineva cum sunt langa tine.
Sa nu uit si sa spun ca desavarsirea mi-ai daruit-o neconditionat.
Sa nu uit si sa spun ca sunt libera. Sa aleg cand si cat sa plang. Sa aleg sa transform chinul in placere si sa imi pun in cuvinte sufletul.
E un egoism sa nu uiti.
E o infatuare sa crezi.
E o revolta in fiecare asteptare si speranta.
E un curaj sa pleci la drum invaluita in mantia curajului dezgolirii.
E un har sa iubesti.
E un dat sa vezi cand esti orb.
E o forta incomensurabila sa dai neconditionat.
E alb si negru...
Si iarasi zambesc...
Nu pot alatura desenele si nu pot nici macar sa le vad separate...
Dar nu uit, ca indiferent de finalul jocului de sah, albul va ramane intotdeuna cu prima mutare...
Poti sa transpui iubirea asa?
Zambesc.....
　
　

Silent lucidity

Daca ar fi sa-mi imaginez un loc in care dezgolirea e un firesc, acel loc....
Exista!
E in mine. Atins de culori imperceptibile si involburat de furtunile abstracte ale unui suflet, ce fara minte, a cautat mereu sa simta.
Contur...
Suflet fara chei al unei simtiri ce isi impinge vraja dincolo de harul ce renaste din frunzele ce vorbesc tacut.
Muguri...
Tandretea obrazului ce se aseaza in palma insetata de lumina. O lumina daruita in valtoarea dorintei ce da forta cuvintelor. O lumina ce scanteiaza diamantin si taios in suflete atat de dornice de suisul abrupt al trairilor.
Ferestre...
Niciodata inchise si mereu capturand caldura. Ferestre ce nu se feresc sa atinga buzele rosii si trupul conturat in minti care vor sa zdrobeasca o carapace iluzorie. Acolo unde se deschid ferestrele e necunoscutul cunoasterii mele invaluit in desavarsirea mea. Punctul de unde plec si ma reintorc mereu ataingand pana la epuizare urmele mangaierilor tale in alte lumi. Locul unde furtunile mele se hranesc din seva scarilor ce urca inspre neguri inspiratoare.
Verde..
In tot verdele meu am dorit rosul. Niciodata in contratimp cu mana calda ce mi-a mangaiat sufletul. Din mine e in tine, din tine e in mine si din noi dincolo de ei.
Mangaiere...
Doar valsul asteptarilor biciuit de intensitatea apei ce ne invaluie. Albastra....Te mangai cu simtul acerb al setei ce imi hraneste fiinta. Te mangai cu forta si caldura, te sarut cu lipsa de frica fata de intuneric si cu dorinta abrubta a sinelui meu modelat in primaverile in care te-am cautat.
Palme...
Mereu deschise catre zborul tau inalt. Nu stiu sa-mi fac palmele pumni. Zambesc in palmele mele rosii sarutand lumina din palmele frunzelor tale ratacite in vartejul adierii de primavara...
Iubire...
E locul acela unde niciodata cuvintele nu mint, nu amagesc, nu dor, nu cauta....
E locul acela in care dezgolirea e un firesc, e acel loc...