Caustic...

Corect este sa nu te bagi cu cizmele de caucic pline cu noroi in sufletul omului. Daca se poate spune asa, perfect adevarat!
Ar trebui acum sa urmeze o insiruire de motive, unul mai plauzibil decat altul.
Nu am sa fac asta pentru ca ar arata ca si cum mi-as arunca nuca in propriul perete.
Dar pot sa fac ceva. Pot sa simt, pot sa imi doresc sa comunic, pot sa dezabat si pot sa disec. Fara sa sug energie si fara sa calc in picioare straturi cu flori perfecte ce rad la un soare ideatic.
Cum adica pot sa fac asta?
Pur si simplu. Niciodata o balanta dezechilibrata nu este o priveliste prea placuta. Nu m-as chinui, in nici un caz, sa asez vreun taler spcial care sa o faca sa arate, cum s-ar zice, normal.
Dar din pacate as fi fost prea umana, prea persuasiva si mult prea noroioasa.
Ce pacat ca nu am gandit inainte, ce pacat ca cizmele mele noroioase au avut o intentie buna...
Si uite asa mai punem un strat de cinism. Si uite asa mergem mai departe refuzand sa ramanem orbi si dormind pe o ureche in universul vast al necomunicarii...
Nu mai avem dreptul sa ne plangem.....