Nu mai plang si nu mai strang in brate frunzele cazute din secularii castani.
Ceaiul de fructe are gust de toamna amaruie si aroma de migdale calde.
Inchid pleoapele si urc in mansarda in care sunt stivuite nimicurile vietii si marioneta ce le pazaste cu sfintenie.
In mine nu mai poate muri nimic....
O privesc zacand pe mormanul banalului si ranjind sardonic.
E iarasi satisfacuta si incantata. Cinismul din privire se rostogoleste peste mine ca un bulgar de foc si imi arde buzele insetate de viata.
Zambesc iarasi si calmul meu o pune in dificultate. Ii simt dorinta de a se ridica de pe gramada de cioburi si refuz sa fac orice gest sa o ajut.
Ma asez pe scaunel si imi aprind tigara. Dorinta ei de dialog este atat de palpabila incat am senzatia ca ma impinge dincolo de conturul oglinzii in care ma privesc. Pentru ea este un gest de referinta sa ma vada in spatele oglinzii.
Ii zambesc si raman in fata ei, neclintita in dorinta de a privi magia ce mi se desfasoara in fata ochilor.
Rascoleste cu ochii hidosi in sufletul meu, cauta innebunita ce ea crede ca este acolo si se loveste inevitabil de zidul colorat al unor simturi pe care nu le intelege.
Ii zambesc si ii spun pe un ton calm:
- Nu ai sa gasesti ce cauti. Tu ai ramas aici pe mormanul cioburilor omenesti anoste. Eu? Eu am fost undeva unde sufletul tau de paie nu o sa ajunga niciodata.
- Este o amenintare?
- Nu! Este o cosnstatare. Tu nu vrei sa renunti la sforile tale, tu chiar crezi ca putregaiul mormanelor de cioburi te-a inrait. Eu? Eu nu imi cant in suflet decat fluturele anotimpurilor. Nu ai reusit sa ma pervertesti, Hidoaso! Si ma bucur ca nu te-am crezut atunci cand mi-ai scuipat in fata cinismul tau abstract.
- Dar ma iubesti, nu?
- Da. Te iubesc pentru ca esti oglinda perfecta pe care o vad dar nu imi doresc niciodata sa o gust. Mereu esti o dovada palpabila a ceea ce ti-ai dorit sa fiu eu. Pentru asta te iubesc!!!
Am zambit. Pentru prima data din ochii marionetei mele cinismul nu a taiat si nu s-a infipt in carnea mea. pentru prima data sforile patinate de vreme si-au dorit sa nu-i lege mainile si picioarele din lemnul cu carii hapsane.
Pentru prima data am invins-o!!!
Ceaiul de fructe are gust de toamna amaruie si aroma de migdale calde.
Inchid pleoapele si urc in mansarda in care sunt stivuite nimicurile vietii si marioneta ce le pazaste cu sfintenie.
In mine nu mai poate muri nimic....
O privesc zacand pe mormanul banalului si ranjind sardonic.
E iarasi satisfacuta si incantata. Cinismul din privire se rostogoleste peste mine ca un bulgar de foc si imi arde buzele insetate de viata.
Zambesc iarasi si calmul meu o pune in dificultate. Ii simt dorinta de a se ridica de pe gramada de cioburi si refuz sa fac orice gest sa o ajut.
Ma asez pe scaunel si imi aprind tigara. Dorinta ei de dialog este atat de palpabila incat am senzatia ca ma impinge dincolo de conturul oglinzii in care ma privesc. Pentru ea este un gest de referinta sa ma vada in spatele oglinzii.
Ii zambesc si raman in fata ei, neclintita in dorinta de a privi magia ce mi se desfasoara in fata ochilor.
Rascoleste cu ochii hidosi in sufletul meu, cauta innebunita ce ea crede ca este acolo si se loveste inevitabil de zidul colorat al unor simturi pe care nu le intelege.
Ii zambesc si ii spun pe un ton calm:
- Nu ai sa gasesti ce cauti. Tu ai ramas aici pe mormanul cioburilor omenesti anoste. Eu? Eu am fost undeva unde sufletul tau de paie nu o sa ajunga niciodata.
- Este o amenintare?
- Nu! Este o cosnstatare. Tu nu vrei sa renunti la sforile tale, tu chiar crezi ca putregaiul mormanelor de cioburi te-a inrait. Eu? Eu nu imi cant in suflet decat fluturele anotimpurilor. Nu ai reusit sa ma pervertesti, Hidoaso! Si ma bucur ca nu te-am crezut atunci cand mi-ai scuipat in fata cinismul tau abstract.
- Dar ma iubesti, nu?
- Da. Te iubesc pentru ca esti oglinda perfecta pe care o vad dar nu imi doresc niciodata sa o gust. Mereu esti o dovada palpabila a ceea ce ti-ai dorit sa fiu eu. Pentru asta te iubesc!!!
Am zambit. Pentru prima data din ochii marionetei mele cinismul nu a taiat si nu s-a infipt in carnea mea. pentru prima data sforile patinate de vreme si-au dorit sa nu-i lege mainile si picioarele din lemnul cu carii hapsane.
Pentru prima data am invins-o!!!
Salut ! Foarte fain blogul tau ! Ar trebui sa participi si tu la Medias Blog Awards ! Detalii la linkul de mai jos.
RăspundețiȘtergerehttp://www.dianthus-medias.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=132:concurs-medias-blog-awards-2009&catid=1&Itemid=2#JOSC_TOP
Te asteptam !
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereE pur si muove..! :)
RăspundețiȘtergereChiar m-ai surprins. Nu ma asteptam sa o faci. Pun pariu ca la ora asta nu e bine sa se puna careva cu tine, pentru ca pari destul de calare pe situatie. Iti recomand sa nu porti tocuri cui pentru siguranta bagajului genetic a barbatului din viata ta.
RăspundețiȘtergereSoareci si pisici, lumini si umbre, fluturi cinici ghidati de marionete. In podul saturat de praf si vechituri un fluture a patruns printr-o crapatura doar de el stiuta. S-a asezat usor pe atele marionetei si s-a odihnit. Daca era om cu siguranta ar fi stat picior peste picior, cu cafeaua in mana dreapta si o tigara in cea stanga, savurand momentele trecute si momentele ciitoare.
RăspundețiȘtergereMarioneta era la fel de calma si cu cinismul ei ii lasa impresia ca ar fi putut sa o miste. Era sigura de victorie. Nimeni si nimic nu reusise sa o miste de atata amar de vreme. Insusi fluturele incercase de nenumarate ori, singurul rezultat fiind acelasi de a reveni mereu in toamna tarzie pentru a-si fuma ultima tigara si a-si bea ultima cafea inainte ca neaua rece sa se aseze peste aripile lui.
Si totusi, cu o putere nebanuita, fluturele isi mai lua o data zborul iar in urma lui se auzi zgomotul betelor rasturnate. A reusit! pentru prima oara a reusit sa invinga marioneta hidoasa care il sfida de atata vreme. Iarna asta neaua il va ocoli, iar el va sta cuminte, pitit intre lemnele marionetei si va invata totul de la ea. Si la primavara... la primavara va fi cel mai puternic fluture...
A dracului Vrajitor, le zice pe blogurile altora mai bine decat pe a lui! si n-ai zice ca un fotbalist de divizia G poate fi atat de sensibil. Acum pricep de ce stau aia de la zid cu mainile la oo. Se tem sa nu le zboara fluturii.
RăspundețiȘtergere@Radu: te rog frumos sa rectifici! eu sunt antrenor secund! N-am legitimatie de jucator.. si e normal ca oamenii din zid sa stea cu o mana la oo si o mana la dinti. altfel trage marioneta si nu stii ce zboara
RăspundețiȘtergereImportant este ca ai zambit ...
RăspundețiȘtergereSurprinzator de frumos. In ritmul asta poate o sa-l intreci si pe Zoso la trafic :P
RăspundețiȘtergere@Lorena - zambetul este cel mai frumos lucru care ni se poate intampla...
RăspundețiȘtergere@Iulian - chiar nu imi doresc asta:)))
http://mediasindex.blogspot.com/
RăspundețiȘtergere