25 noiembrie 2009

Calatorii in simturi - O alta mansarda

- Buna dimineata. Surprinzatoare vizita pentru prezenta unui zambet atat de cald.
- Te deranjeaza?
- Nu. Ma intreb insa daca ai venit cu gandul sa acoperi oglinda.
Am zambit si i-am privit fata distorsionata de o spaima nedefinita. Gandul mi-a zburat atunci spre toate zvarcolirile ei raportate la ce o inconjoara. Mi-am adus aminte cum, cu mult timp in urma, imi spunea printre lacrimile reci ca numai cinismul conteaza. Mi-am adus aminte de starea aceea de frig pe care am simtit-o cand mi-a spus asta. Imaginea creata de ea atunci era a unei lumi seci in care iubirea devenise un troc din care fiecare incerca sa scoata cat mai mult profit. Dividendele nu le luase in calcul si in acele momente sforile devenisera o ipoteca a crezului ei.
A fost ziua cand marioneta mea a capatat in dar hidosenia.
Am zambit din nou si am intins mana spre fanta de lumina....
- Vrei sa facem un schimb?
Vocea ascutita a papusii m-a scos din caldura visului alb. Am privit-o si am cautat in ochii ei ceva care sa-mi dea certitudinea ca ce doreste sa imi propuna nu este un joc. Nu am gasit.
- Ce vrei sa schimbi si pe ce?
Si-a dat seama ca am devenit defensiva si rasul malefic a imprastiat fanta de lumina jucausa.
- Lasa-ma un timp in lumea ta si daca o sa-mi placa gustul promit sa ma retrag singura! Oricum de invins m-ai invins!
Intr-o oarecare masura gestul ei m-a surprins. Pe de alta parte aceasta dihotomie a renegarii ei ma amuza. Mi-am pus o singura intrebare la care nu ii stiu raspunsul: o sa pot continua sa zambesc alaturi de hidosenia ei in lumea mea?
- Sunt de acord cu o singura conditie. Sa nu iti manuiesc eu sforile!
- De acord!
Am stins tigara si m-am ridicat de pe scaunel. M-am apropiat de papusa hidoasa si i-am dezlegat sforile. Am privit urmele lasate de acestea pe lemnul uscat de timp si trairi. Am realizat in acel moment ca am deschis o usa in care jocul a devenit o realitate pe care o sa fiu obligata sa o privesc prin ochii sticlosi si plini de cinism a unei marionete ce si-a parasit coltul mucegait sa caute confirmari a unor anotimpuri pe care le-a vazut doar prin ochii mei.....
Am coborat din mansarda zambind si cateva minute mai tarziu simteam in aerul crud de toamna aroma frunzelor in caderea lor pe un pamant ce mereu asteapta ceva......
Nu o sa intreb, doar o sa spun....te iubesc......

Un comentariu:

  1. Comunitatea bloggerilor medieseni:

    http://mediasindex.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea!!